duminicã, 20 aprilie, 2025

Special Arad Logo

    Cine este Kamala Harris, propunerea lui Joe Biden pentru a-l învinge pe Trump în alegerile prezidențiale

    de - | 22 iulie 2024, 8:19 AM | Internaţional

    0

    După ce președintele Joe Biden a anunțat că nu va candida la realegere și că o va susține pe vicepreședinta sa Kamala Harris, democrații încep să se alăture apelurilor președintelui de a o susține pe Harris în fruntea listei democrate.

    În 2021, Kamala Harris a intrat în istorie, devenind prima femeie şi primul american de culoare care ocupă funcţia de vicepreşedinte al SUA.

    Statele Unite nu au ales niciodată o femeie în funcţia de preşedinte, iar Harris şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului petrecut ca vicepreşedinte luptând să se distingă într-un rol care este prin definiţie unul de sprijin.

    Harris a început să lucreze în cadrul biroului procurorului districtului Alameda şi a devenit procurorul districtului San Francisco în 2003, înainte de a fi aleasă prima femeie şi prima persoană de culoare care a ocupat funcţia de procuror general al Californiei, cel mai important avocat şi responsabil cu aplicarea legii din cel mai populat stat american.

    Născută în Oakland, California, din doi părinţi imigranţi – o mamă de origine indiană şi un tată de origine jamaicană – părinţii ei au divorţat când ea avea cinci ani şi a fost crescută în principal de mama ei singură hindusă, Shyamala Gopalan Harris, cercetătoare în domeniul cancerului şi activistă pentru drepturile civile.

    Îşi propusese să devină prima femeie preşedinte al SUA atunci când a concurat împotriva lui Biden şi a altora pentru nominalizarea partidului lor în 2020. Harris a renunţat la cursă după o campanie afectată de opiniile sale ezitante privind asistenţa medicală.

    A crescut implicată în moştenirea sa indiană, însoţindu-şi mama în vizitele în India, dar Harris a spus că mama ei a adoptat cultura neagră din Oakland, cufundându-le pe Kamala şi pe sora ei mai mică, Maya, în ea.

    Harris a fost criticată multă vreme pentru stilul ei agresiv de procuror, care a provocat îngrijorare printre membrii comunității de culoare. În acest an, în care tensiunile rasiale s-au manifestat cu putere în multe orașe americane, voturile afro-americanilor ar putea decide rezultatul scrutinului din toamnă, iar trecutul celei care s-a autodefinit drept „procuroarea progresistă” ar putea să fie o problema. De altfel, de multe ori în timpul campaniei sale eșuate pentru nominalizarea democrată, adversarii au strigat: „Harris is a cop,” acuzând-o de favorizarea forțelor de ordine în detrimentul americanilor obisnuiti (Atât ca procuror al districtului San Francisco, cât și ca procuror general al Californiei, Harris a fost constant de partea polițistilor în disputele cu suspecții – chiar și în cazurile în care acești suspecți ar fi putut fi condamnați în mod eronat).

    Citește și: Marius Tomescu, fostul decan al Facultății de Științe Exacte al UAV Arad, a încetat din viață

    sursa: Adevărul

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.