Judecătorul Dan Anton, reţinut pentru trafic şi cumpărare de influenţă





Judecătorul Dan Anton din Iaşi, acuzat, între altele, că a promis unui om de afaceri că va interveni la două judecătoare în cazul unui bărbat condamnat pentru contrabandă cu ţigări, a fost reţinut de procurorii DNA.
El a fost adus, miercuri, la Bucureşti cu o dubă a Jandarmeriei, pentru a fi audiat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Judecătorul Dan Anton din Iaşi este acuzat, între altele, că a promis unui om de afaceri că va interveni la două judecătoare în cazul unui bărbat condamnat pentru contrabandă cu ţigări, dar şi că a instalat un dispozitiv video în apartamentul fostului soţ al concubinei sale, pentru a-l şantaja, scrie MEDIAFAX.
Potrivit unor documente ale anchetatorilor, judecătorul Dan Anton de la Curtea de Apel Iaşi, vizat de percheziţiile făcute miercuri de DNA în Iaşi şi Suceava, este acuzat, între altele, de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă.
Astfel, el ar fi promis unui om de afaceri că va interveni la două judecătoare în cazul unui bărbat, Ion Picicurov, condamnat la închisoare cu executare pentru contrabandă cu ţigări. De asemenea, Dan Anton este acuzat că ar fi promis la doi oameni de afaceri italieni că va interveni la fostul premier al Republicii Moldova Vlad Filat pentru a le facilita acestora intrarea şi dezvoltarea de activităţi financiar-bancare în ţara respectivă, scrie MEDIAFAX.
Conform documentelor citate, în ianuarie 2014, Parchetului Judecătoriei Huşi l-a trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Ion Picicurov, care are dublă cetăţenie română şi moldovenească şi domiciliul în Republica Moldova, pentru contrabandă calificată în formă continuată, deoarece în 2013 acesta ar fi introdus în România două transporturi cu ţigări de contrabandă, de provenienţă moldovenească.
În aceste condiţii, în mai 2014, Sergiu Cavcaliuc, şi el cu dublă cetăţenie română şi moldovenească şi cu domiciliul în Republica Moldova, rudă prin alianţă cu Ion Picicurov, a apelat la partenerul său de afaceri, Teodor Haucă, fost senator, în prezent administrator al firmei Euro Mast Industries SRL, cu sediul social în Rădăuţi, judeţul Suceava, pentru ca acesta să îşi folosească influenţa asupra unor magistraţi de la Curtea de Apel Iaşi, în vederea soluţionării favorabile a dosarului care îl viza pe Picicurov, aflat pe rolul instanţei ieşene.
CITIȚI MAI MULTE AICI
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)