marþi, 1 iulie, 2025

Special Arad Logo

    Judecătorii au decis eliberarea Elenei Udrea din penitenciar. DNA contestă hotărârea

    de Special Arad | 1 iulie 2025, 6:01 PM | Naţional | Recomandările editorilor

    0

    Judecătoria Ploiești a decis marți, 1 iulie, eliberarea condiționată a fostului ministru al Turismului și Dezvoltării, Elena Udrea, după ce aceasta a executat trei ani și zece luni din pedeapsa de șase ani primită în dosarul „Gala Bute”. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată de DNA în termen de trei zile.

    Elena Udrea, în vârstă de 51 de ani, a primit vestea în timp ce se afla internată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, unde a suferit recent o intervenție chirurgicală din cauza unei colecistite acute litiazice. Conform medicilor, starea sa de sănătate este stabilă, iar evoluția postoperatorie este favorabilă.

    Avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, a declarat că decizia instanței este o veste bună pentru clienta sa, dar se așteaptă ca procurorii DNA să facă recurs. El a precizat că un eventual refuz al liberării ar reprezenta o suferință atât pentru Udrea, cât și pentru fiica acesteia.

    Fosta ministră a fost condamnată în 2018 pentru fapte de corupție legate de finanțarea galei de box în care a luptat Lucian Bute. Potrivit DNA, Udrea a coordonat un sistem prin care sume de bani provenite de la firme private au fost direcționate către ea sau apropiați ai săi în schimbul unor contracte finanțate de minister.

    De la încarcerarea sa, în iunie 2022, ANAF a reușit să recupereze doar parțial prejudiciul stabilit în dosar – 5 milioane din totalul de 10 milioane de lei.

    Citeşte şi:

    CCR îi restituie lui Traian Băsescu privilegiile de fost președinte, pierdute pentru că a fost colaborator al Securității

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.