Femeia de 78 de ani care s-a aruncat în Mureș împreună cu fiica ei, readusă la viață de jandarmi





Femeia de 78 de ani, care s-a aruncat vineri seara în râul Mureș, a fost readusă la viață de jandarmi. Aceștia au ajuns primii la fața locului și au început manevrele de resuscitare a femeii în vârstă de 78 de ani. Septuagenara nu avea semne vitale când a fost scoasă din apă, însă în urma acordării primului ajutor de către pompieri, femeii i-a revenit pulsul.
Această se află internată în stare gravă la Secția de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Județean Arad, în timp ce fiica ei, în vârstă de 52 de ani, a fost internată la Secția de Psihiatrie.
A fost o adevărată desfășurare de forțe și o solidaritate nemaiîntâlnită, ieri seară, pentru salvarea celor două femei.
Femeile au fost observate în apă de o tânără care se afla cu jet-ski-ul pe Mureș, aceasta fiind, în fapt, cea care a dat alarma. Strigătul ei de ajutor a fost auzit de un bărbat care se afla la Clubul Voința. Potrivit informațiilor noastre, acesta a luat barca și s-a îndreptat spre locul unde se afla tânăra cu jet-ski-ul. Cei doi au reușit să scoată femeile din apă, apoi au sunat la 112, primii sosiți la fața locului fiind jandarmii care au reușit să o readucă la viață pe femeia în vârstă de 78 de ani.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)