Jaf la casino în această dimineață! A plecat cu 30.000 de lei după ce a amenințat casiera cu un cuțit





Jaf ca-n filme, în această dimineață, în orașul Petroșani, din județul Hunedoara. Un bărbat a intrat într-un cazino cu o cagulă pe față și a amenințat-o pe casieră cu un cuțit, pe care i l-a pus în zona gâtului. Tâlharul a reușit să fugă cu aproximativ 30.000 de lei, în acest moment fiind căutat de polițiștii hunedoreni, scrie pressalert.ro.
„Este vorba despre un bărbat care a pătruns având faţa acoperită şi, sub ameninţarea unui cuţit, i-a sustras angajatei o sumă de bani, provenind din încasări, după care a reuşit să plece înainte ca aceasta să activeze butonul de panică. La faţa locului s-au deplasat şi reprezentanţii societăţii care asigură paza cazinoului respectiv, dintr-o zonă centrală a municipiului Petroşani, dar, din păcate, acesta a reuşit să fugă înainte de sosirea agenţilor de pază”, a afirmat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Hunedoara.
Casiera în vârstă de 29 de ani a fost transportată la spital după comiterea jafului, pentru că a suferit un atac de panică, scrie PRESSALERT.
FOTO: arhiva
Comentariile portalului
In sfârșit sa rezolvat aceasta anomalie. Toate primatele, cu mic cu mare pocneau de bucurie de revelion. Un lucru normal. Felicitări
Nu vă panicați ! Va fi bine pentru cetățeni. Doar ne-au asigurat "elitele intelectuale" ale României de treaba asta. Nu a declarat Digușor că "în aceste momente (...)
Speram ca dupa 35 de ani sa putem admira doar jocurile de artificii organizate de profesionisti si autorizate! Un adevarat cosmar, din acest punct de vedere, in preajma revelionului in toate (...)