ISU Arad: Stop apelurilor false la 112!





Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Arad (ISU Arad) face un apel, prin intermediul paginii oficiale de pe rețeaua de socializare Facebook, prin care roagă cetățenii să nu mai apeleze abuziv numărul pentru situații de urgență 112.
Reprezentanții ISU Arad exemplifică cum un astfel de apel fals la 112 a pus în alertă nu mai puțin de cinci instituții și 100 de specialiști, respectiv peste 1.000 de cetățeni.
Este vorba despre un apel fals la 112, care a durat nu mai mult de opt secunde și prin care un bărbat amenința că ar fi pus o bombă într-un centru comercial din București. În urma apelului, echipajele de intervenție au intrat în alertă, în același timp fiind perturbate și activitățile comerciale sau traficul din zona respectivă. Totodată, panica s-a instaurat printre cei peste 1.000 de cetățeni evacuați.
Polițiștii încearcă acum să dea de urma celui care a apelat abuziv numărul de urgență 112 și să-l tragă la răspundere.
„Apelarea numărului unic de urgență 112 în situaţii care nu reprezintă un pericol pentru viaţă, proprietate sau mediu, produce întârzieri în preluarea apelurilor care anunță urgențe reale. Apelarea falsă poate irosi clipe din viaţa altei persoane care sună după ajutor, poate împiedica sau întârzia salvatorii să ajungă la un om aflat în pericol și, uneori, acel om poate fi cineva drag ție!”, se arată în apelul celor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)