miercuri, 3 iunie, 2026

Special Arad Logo

    ISU Arad: Sfârșit de săptămână cu zeci de intervenții SMURD

    de Special Arad | 15 septembrie 2025, 1:30 PM | Știri Arad

    0

    Pompierii din cadrul ISU Arad au gestionat, la sfârșitul săptămânii trecute, 69 de situații de urgență la nivelul județului.

    Cea mai mare parte a intervențiilor a vizat acordarea asistenței medicale de urgență, echipajele SMURD fiind solicitate în 64 de cazuri. În plus, salvatorii au acționat pentru stingerea a două incendii și au desfășurat trei misiuni de sprijin pentru comunitate, care au inclus deblocarea unor persoane și asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor.

    Cele două incendii s-au produs la o locuință particulară din Măderat și la un depozit de deșeuri menajere din municipiul Arad. În ambele situații, focul a fost lichidat rapid, fără victime.

    Duminică, 14 septembrie, județul Arad s-a aflat sub cod galben de instabilitate atmosferică. În acest context, pompierii militari, sprijiniți de Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, au intervenit în două cazuri pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteo.

    Astfel, în jurul orei 13:00, un echipaj al Detașamentului Arad a acționat pe strada Merișor, unde un copac căzuse peste un autoturism. Zece minute mai târziu, în localitatea Mănăștur, voluntarii SVSU Vinga au intervenit pentru îndepărtarea unui arbore prăbușit peste liniile electrice.

    Evenimentele nu s-au soldat cu victime.

    Citește și: Dosare penale pentru doi români care au fost prinși conducând autoturisme fără a avea permise auto

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.