IPJ Arad: „Au fost înregistrate 2 sesizări de posibile incidente electorale”





IPJ Arad transmite că de la începerea procesului de vot și până la acest moment, nu au fost înregistrate situații deosebite din punctul de vedere al atribuțiilor structurilor Ministerului Afacerilor Interne din județul Arad.
Au fost înregistrate 2 sesizări de posibile incidente electorale, care sunt în curs de verificare.
„Vă reamintesc că președintele biroului electoral al secției de votare este responsabil de luarea tuturor măsurilor necesare, pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții, iar angajații MAI au obligația de a duce la îndeplinire dispozițiile președintelui biroului secției de votare, circumscrise activităților de ordine publică”, transmite Claudia Iuga, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.
UPDATE
„În urma verificărilor efectuate de echipele de specialiști, sesizarea nu se confirmă. În continuare se fac cercetări pentru identificarea apelantului și luarea măsurilor legale”, a transmis purtătorul de cuvânt, la aproximativ o oră.
Citește și:
🔴 Turul 2 de Alegeri Prezidențiale 2025 – Prezența la vot, în țară și la Arad
Câte persoane au votat în cele 9 orașe ale județului Arad și în municipiu până la orele amiezii
Comentariile portalului
ha ha ha,de noaptea minti,facem reconstructie cu cei care au demolat?mai degraba demolati in continuare
Iar suntem în urma mediei naționale la prezenta. În condițiile astea, susținătorii cuplului comic Gică Ultras - Piticul Mitoman își vor lua , din nou, judetul înapoi. (...)
@Fer vechi, poți face diferența între presa și o persoana care e demnitar al statului și candideaza la cea mai înaltă funcție în stat? Că dacă vrei (...)