vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Institutul uitat din Arad a cărei activitate salva cândva vieți în toată țara

    de Raluca Medeleanu | 29 august 2018, 11:01 AM | Altădată | Topic special

    2

    Mulți arădeni trec astăzi pe lângă imobilul nr. 2 , de pe strada Cehov. Câți dintre ei știu însă ce instituție a găzduit în perioada interbelică și cât de importantă era instituția respectivă pentru sănătatea a mii de oamei?

    Este vorba de sediul Institului „Sever Pășcuțiu” Arad, care producea vaccine sub acordul Ministerului Sănătății, în mod special vaccinul antivariolic care era expediat în multe județe din țară, după un plan al Ministerului. Institutul, o filială a Institutului Cantacuzino din București, purta numele doctorului care îl conducea, dr. Sever Păscuțiu, care se născuse în 1893 la Șiria și absolvise Universitatea de Științe din Budapesta în 1918.

    Universitatea de Stat din Budapesta i-a acordat doctorului Sever Pășcuțiu, în 1968, o diplomă de onoare în semn de apreciere a valoroaselor activități profesionale pe care acesta le-a desfășurat timp de 50 de ani în care acesta a fost medic.

    dsc_0004

    14800263 1171345252958479 563329501 o

    (În amintirea lui Bujor Buda care mi-a oferit fotografia de epocă)

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru MelinteanuA

    9 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.