vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Inspectorul general școlar Claudius Mladin face precizări referitoare la situația de la Liceul de Informatică dar și de la alte școli

    de Raluca Medeleanu | 19 octombrie 2016, 12:04 PM | Educaţie | Recomandările editorilor

    11

    Situația în care se află directorul Liceului de Informatică Arad, Maria Pașcalău, care nu a reușit să participe la concursul de directori din lipsa împlinirii unor condiții de participare, a stârnit reacții de protest atât din partea profesorilor, cât și din partea părinților și elevilor. Dat fiind faptul că nemulțumirea acestora s-a manifestat atât prin scrisori deschise cât și prin petiții, l-am contactat pe Claudius Mladin, inspectorul general de la Inspectoratul Școlar Județean Arad, pentru a afla poziția oficială a instutuției legată de acest subiect.

    Acesta s-a arătat pe de-oparte afectat de situația în care se află Maria Pașcalău, spunând că este conștient de calitățile manageriale indubitabile ale acesteia, însă pe de altă parte s-a arătat indispus să intervină pentru o anumită școală, în detrimentul altora, considerând acest lucru o lipsă de respect față de ceilalți directori care nu au avut posibilitatea să participe la concursul de ocupare a funcției.

    „Noi nu dorim sa particularizam, cu tot respectul pt activitatile pe care le-a realizat doamna Pașcalău, însă sunt atâtea alte persoane din unități de învățământ care nu au reușit să candideze din diferite motive. Din respect pentru munca atâtor altor directori, nu-mi permit să spun că o școală e mai sus de o alta. Vă dați seama că noi ne dorim ca directorii să rămână în funcție. Am și cerut derogare la Minister pentru o parte din directori, dintre care chiar pentru doamna Maria Pașcalău, pentru directorul  Clubului Sportiv Gloria, pentru doamna Stana… Însă deocamdată nu am primit nimic”, a spus inspectorul general Claudius Mladin.

    Întrebându-l dacă este de părere că se va schimba totuși situația, acesta ne-a declarat că „Nu știm ce va fi în decembrie, dacă Ministerul va face atunci vreo schimbare. În condițiile actuale, nu putem face nimic. Așteptăm finalizarea concursului. Posibil să vină o derogare de la minister, dar deocamdată nu a venit. Munca doamnei Pașcalău este într-adevăr extrem de valoroasă și am susținut-o, Inspectoratul Școlar Județean și Primăria Municipiului Arad, dar din respect pentru toți colegii, din vreo 70 de unități la număr, care nu au putut participa nu putem să particularizăm. Vom face tot ceea ce e omenește pentru toate unitățile de învățământ arădene să rămână acești directori până la sfârșitul anului, nu doar până la sfârșitul semestrului…Vorbim mai multe însă în decembrie, când vom vedea dacă avem precizări de la minister”, a declarat Claudius Mladin pentru Special Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Sper sa nu se dea aceasta derogare si legea sa fie respectata. Ai vrut director! Ai dat examen, simplu! Nu te-ai prezentat, sa fi sanatos. Legea e lege! Altfel cei care au fost corecti sunt luati de prosti. Hai sa nu mai dam examene si sa asteptam derogari. Ce dracu! Cu parere de rau pentru unii dintre ei, dar nu putem negocia leagea. Hai sa nu mai dam nici bacu’, poate dă ministerul vreo derogare, ceva, aşa pentru toti sau măcar pentru unii.

      +9 voturi
      +1
      -1
      • Cred ai inteles gresit problema,dna Pascalau nu poate participa la concurs din cauza birocratiei,liceul fiind unitate nou infiintata nu are toate aprobarile sau avizele eliberate,si nu din cauza conducerii actuale ci a conducatorilor din inspectorat sau minister.

        --1 voturi
        +1
        -1
        • Elena, tu minti cu buna stiinta sau esti doar dezinformata. Daca e vina ISJ-ului sau a Ministerului va castiga in instanta, fara probleme si fara taraboi. Deoarece stie ca vina ii apartine, asmute oamenii sa ceara o incalcare a legii. A aplicat cea mai buna scuza ca sa nu se prezinte. Ma rog, mai e si scuza cu bolnava de la Colegiul Tehnic(Acolo s-a dat bolnava si a fentat examenul). Acum, toti smecherii asteapta sa primeasca derogari. Astfel sa poata umilii pe toti colegii lor care cu buna credinta s-au prezentat la concurs, indiferent ca au castigat sau pierdut. Acei oameni au avut macar curaj si nu au fost lasi. Oricum Inspectorul general din Arad nu poate cere aceste derogari, incurajand nerespectarea legii, deoarece intra, intr-un urias conflict de interese din care se va alege, mai mut ca sigur, cu dosar penal. Cred ca e constient de asta si de faptul ca toti ochii sunt pe respectarea legii.

          +3 voturi
          +1
          -1
    2. Legea este pentru toti, dar daca la Colegiu Csiky Gergely ditamai directorasul ( are 70 de ani si inca mai zace acolo si-si impune vointa de mucava) in Ministerul Invatamantului hotaraste ca nu trebuie sa se tina seama de legea romanesca numind dupa bunul lui plac directori ce nu au calitatea de expert pentru a putea ocupa functia atunci de ce nu se poate si la Liceul de Informatica sa se incalce legea? Deci mergeti iute si lingeti peste tot, orice c… aparut in cale si veti putea incalca legea domnilor directori care v-a fost frica sa dati examen.

      +4 voturi
      +1
      -1
    3. Și totuși de ce nu au putut participa 70 de directori în funcție?
      Nu au avut hârtiile cerute pentru dosarul de înscriere?
      Nu au calitatea de expert în management educațional?
      Nu au gradul dicattic II, I, sau nu sunt doctori?
      Nu au avut portofoliu care să obțină 35 de puncte din 50?
      Din motive obiective – erau spitalițzați, au fost în deplasare cu ordin de serviciu – nu s-au putut prezenta la examenull scris?

      +1 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru un grup de profesori

    8 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.