Ultimele înscrieri la concursul de canto, teorie și istoria muzicii „Nicolae Brânzeu” – ediția a X-a





Concursul de Canto, Teorie și Istoria Muzicii „Nicolae Brânzeu”, organizat de Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” în parteneriat cu Filarmonica Arad, ajunge în acest an la ediția aniversară de 10 ani. Înscrierile se mai pot face astăzi, concursul fiind programat pentru data de 28 martie.
Competiția muzicală are ca obiectiv promovarea tinerilor interpreți în formare și este, totodată, un omagiu adus compozitorului și dirijorului Nicolae Brânzeu, personalitate marcantă a Aradului, prin vasta și remarcabila activitate în domeniul cultural.
Astăzi (20 martie) este ultima zi pentru înscrierea online, completând acest formular. Participarea este gratuită.
Regulamentul concursului, precum și Protocoul de colaborare și Acordul parental (în cazul concurenților minori), pe care participanții trebuie să le completeze și să le încarce pe formularul online de mai sus, se găsesc aici.
Evenimentul aniversar din data de 28 martie are cinci secțiuni:
• Canto clasic academic (pentru studenții din ultimul an universitar și masteranzi)
– cerințe: o arie de operă, operetă, vocal simfonic, musical din repertoriul universal / românesc, un lied din creația universală și un lied românesc
• Canto clasic (pentru liceeni și studenți)
• Canto muzică ușoară și jazz (pentru liceeni și studenți)
– cerințe: două piese de factură diferită, o piesă lentă și cealaltă ritmată, executate din memorie în original
• Teoria muzicii (pentru liceeni)
– cerințe: solfegiu la prima vedere și dicteu
• Istoria muzicii (pentru liceeni)
– cerințe: eseu și audiție (diferite pentru clasele a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a)
Premiile vor fi acordate de către comisiile de jurizare corespunzătoare celor cinci secțiuni de concurs și se vor acorda diplome de participare tuturor participanților.
Premiile I, II, III și mențiunile nu vor fi recompensate financiar, dar se pot acorda premii speciale din partea juriului, a partenerilor și a instituției organizatoare, potrivit Regulamentului concursului. De asemenea, câștigătorul Marelui Premiu la secțiunea Canto – Muzică Ușoară va fi înscris automat în finala concursului Hermannstadt Fest, care va avea loc în perioada 13-14 iunie 2025, la Sibiu.
Comentariile portalului
Cât de prost să fii să nu înțelegi nici în ”al 9-lea” cea că rampele sunt ale primăriei și Retim joacă cum le cântă ei. Proiectul “ (...)
Cum masa sa opresti apa calda toata ziua??? Opriti-o noaptea mizeriilor. Sau nu vreti sa platiti spor de noapte muncitorilor???
Si-o merita. Sunt mega nesimtiti majoritatea motociclistilor. Frustrati hormonal. Sigur ne umezim tot cand ii vedem si auzim cum ambaleaza motoarele cu toba taiata.