Înjunghiat în spate și în mână într-o parcare de camioane de pe DN 7, în județul Arad. Agresorul a fost arestat





Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a înjunghiat o persoană, folosind un cuțit, provocându-i leziuni în zona spatelui și în antebraț, incidentul petrecându-se luni seara, în jurul orei 22:00, într-o parcare de camioane de pe DN 7, în județul Arad. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, fapta s-a produs pe fondul consumului de alcool, victima având nevoie de 12-14 zile de îngrijiri medicale. Agresorul este cercetat în stare de arest preventiv pentru comiterea infracțiunii de loviri sau alte violențe.
„La data de 16.07.2024 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad a formulat o propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile față de inculpatul V.C. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violenţe, fapta constând în aceea că, la data de 15.07.2024, în jurul orei 22:00, în timp ce se afla pe terasa Market Caffe to Go din parcarea de autocamioane DAF de pe DN 7 Arad, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a înjunghiat-o cu un cuţit în spate şi în antebraţ pe persoana vătămată S.D., cauzându-i acesteia leziuni pentru care au fost necesare 12-14 zile de îngrijiri medicale.
Propunerea a fost admisă de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad, dispunându-se arestarea inculpatului. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și a tragerii la răspundere penală a autorului”, informează Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
Comentariile portalului
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunesrea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)
Sunt cladiri de birouri, unde la aceeasi adresa sunt mai multe firme. Bineinteles ca acolo unde este un numar rezonabil, nu sute.