Infracțiuni la regimul circulației! Dosare penale pentru trei tineri din județ, un altul pentru un bărbat în vârstă de 49 de ani.





Polițiștii rutieri au depistat ieri, în trafic, mai multe persoane care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației.
Polițiștii Secției nr. 9 Rurală Sebiș au depistat o tânără de 21 de ani, din Ignești, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 793/C, pe raza localității Sebiș, fără a deține permis de conducere. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că tinerei i-ar fi fost încredințat autoturismul, spre a-l conduce, de un tânăr de 21 de ani, din Beliu, care ar fi avut știință despre faptul că tânăra nu deține permis de conducere.
Pe numele celor doi tineri au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, fără a avea permis de conducere, respectiv încredințarea pentru a conduce un vehicul unei persoane care nu deține acest drept.
Polițiștii Biroului Rutier au depistat un bărbat de 49 de ani, din Vladimirescu, în timp ce conducea un moped pe Calea Romanilor, din municipiu, emanând halenă alcoolică. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolmie de 0,65 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, polițiștii au constatat că mopedul în cauză nu este înmatriculat, iar bărbatul care l-a condus nu deține permis de conducere.
Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, pe numele bărbatului fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, sub influența alcoolului și fără a deține permis de conducere.
Polițiștii orașului Ineu au depistat un tânăr de 31 de ani, din Sebiș, în timp ce conducea o autoutilitară cu remorcă pe D.J. 792, pe raza localității Ineu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că numerele de înmatriculare ale remorcii, eliberate de autoritățile belgiene, nu sunt valabile, remorca nefiind înmatriculată.
Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tractare a unei remorci cu numar fals de circulatie și neînmatriculată.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)