Infracțiuni de 1 Mai: au furat o sticlă de absinth, au condus sub influența alcoolului sau fără permis





Polițiștii cercetează doi tineri, de 20 și 21 de ani, ambii din județul Iași, depistați în flagrant delict în timp ce sustrăgeau o sticlă de bauătură spirtoasă (absinth) din incinta unui supermarket de pe Calea Aurel Vlaicu. Cei doi nu sunt singurii infractori depistați și prinși de către agenții Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Prejudiciul în cazul furtului din magazin a fost recuperat, pe numele celor doi tineri fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Tot ieri, pe 1 Mai, polițiștii din Zăbrani au depistat în trafic un tânăr de 24 de ani, din Zăbrani, în timp ce conducea o motocicletă pe raza locacității, fără a avea numere de înmatriculare. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că motocicleta nu este înmatriculată, iar conducătorul acesteia nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat și fără a deține permis de conducere.
Alți doi tineri au condus sub influența alcoolului. Unul dintre ei nici măcar nu deține un permis de conducere.
Polițiștii au depistat un tânăr de 27 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe strada Eugen Popa din municipiu, având o alcoolemie de 0,60 mg./l. alcool pur în aerul expirat, iar pe raza localității Vladimirescu a fost depistat un tânăr de 25 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere, având o alcoolemie de 0,46 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, pe numele celor doi tineri fiind întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Au mai condus fără permis și la Chișineu-Criș și la Șiria
Polițiștii rutieri cercetează doi bărbați care au condus autoturisme fără a avea acest drept pe teritoriul României.
Polițiștii orașului Chișineu-Criș au depistat în trafic un bărbat de 33 de ani, din Șepreuș, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Chișineu-Criș. La solicitarea polițiștilor, acesta a prezentat un permis de conducere eliberat de autoritățile irlandeze, care nu îi conferă dreptul de a conduce pe teritoriul României.
Pe raza localității Șiria, polițiștii au depistat un tânăr de 28 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un atv. La efectuarea controlului documentelelor, tânărul a prezentat un act provizoriu, eliberat de autoritățile din Marea Britanie, care nu îi conferă dreptul de a conduce pe teritoriul României.
Pe numele celor doi bărbați au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea de vehicule fără a deține permis de conducere.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)