Indonezia: bilanțul prăbușirii unei școli a urcat la 37 de morți
Bilanțul tragediei produse la începutul acestei săptămâni în orașul Sidoarjo, din provincia indoneziană Java de Est, a crescut la 37 de morți, potrivit unui nou raport emis duminică de Agenția Națională de Căutare și Salvare. Alte 26 de persoane sunt încă date dispărute.
„Până în prezent, numărul morților este de 37, iar 26 de persoane sunt încă dispărute”, a declarat Yudhi Bramantyo, directorul agenției, citat de Agerpres. În total, 141 de persoane au fost evacuate – dintre care 104 au supraviețuit și 37 au fost găsite fără viață.
Incidentul s-a produs când peste o sută de elevi participau la rugăciunile de după-amiază la Internatul Islamic Al-Khoziny. Clădirea s-a prăbușit brusc, îngropând sub dărâmături zeci de copii și cadre didactice, potrivit agenției oficiale de presă Antara.
Autoritățile locale anchetează cauzele prăbușirii, în timp ce specialiștii atrag atenția asupra problemelor persistente legate de nerespectarea normelor de construcție în Indonezia. Doar luna trecută, trei persoane și-au pierdut viața și alte zeci au fost rănite în urma prăbușirii unei săli de rugăciune în provincia Java de Vest.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)