Irina Onescu, primarul comunei Petriș, pentru destui „frumoasa primăriță de la Petriș” sau „fata de gașcă” sau „primărița fatală”, apărea în presa centrală și nu numai, în urmă cu trei ani, cu expresia: „Refuz să mă vând, indiferent de ofertă”.  Domnișoara (pe atunci) Onescu, prin intermediul unei strategii de PR demnă de cancelarii mult mai înalte decât a Petrișului, a ținut, între anii 2016-2017, atenția presei ațintită asupra ei, cu o serie impresionantă de postări și de fotografii pe paginile de socializare, încât la un moment dat mai că ne venea să credem că Aradul trebuie mutat la Petriș sau invers. Pentru că, cum să nu vrei sa te reprezinte un om care este preluat de presa centrală cu orice spune, bine sau rău, în condițiile în care Aradul, municipiul Arad, nu era (și nici nu prea este nici acum) amintit cu ceva important.

În fine, ca să nu o lungim prea mult, spre rușinea noastră, cei peste 100 de kilometri care despart Aradul de Petriș ne-au făcut să nu realizăm câte realizări (scuzați-ne, suntem atât de afectați încât nu ne găsim cuvintele) are doamna Onescu, și Lazăr de ceva vreme (Casă de piatră îi urăm!), în comuna care a ales-o să fie administrator, edil, primar, doamnă de fier. Și totuși, fără să o revedem pe doamna primar chiar în exercițiul funcțiunii, ne-am amintit ce spunea în 2017, pe o pagină de socializare, ceva care atunci ne-a impresionat până a ne spune: „Tipa asta are c….”. Ia citiți un fragment și spuneți ce bine le mai spunea în 2017: „Atenție, postare kilometrică! Sunt femeie, am 32 de ani, sunt necăsătorită, am părul roz, tatuaj pe spate, vorbesc mult și colorat și nu prea dau pe la biserică. Unde mai pui că sunt și mitică (bucureșteancă). Și da, cu toate astea, de un an de zile sunt Primarul comunei Petriș din județul Arad. Un Primar tânăr, independent și idealist, care crede în oameni și în potențialul lor de a face lucruri mărețe. Ce să mai, o naivă… Neînregimentarea mea politică este o opțiune personală, deși, ca tot omul, am și eu propriile afinități în acest sens. Sunt liberală în gândire, un liberalism ideologic care însă nu mă face atât de fanatico-absurdă încât să cred că orice altă doctrină este greșită ori să critic opțiunile altora. (…) Îmi cer scuze dacă în idealismul meu refuz să mă conformez sau să mă adaptez sistemului administrativ tradițional, slugarnic, parvenit și avid de putere. Oamenii sunt sătui de circ și hoție. Iar eu sunt înainte de toate om.M-am implicat în administrația publică pentru a încerca să schimb ceva în bine, nu pentru a îngroșa rândurile celor servili. Știu, nu încălzește pe nimeni integritatea mea, dar vă întreb: cum poate un om care nu se respectă pe sine să îi respecte pe alții? Dacă erai roșie… Dacă erai albastră… Dacă erai mov… NU, fraților! (…) Într-o Românie în care până și banii au un preț, singurul lucru pe care îl poți vinde dar nu îl mai poți răscumpăra este omenia. Eu refuz să mă vând, indiferent de ofertă!” (Întreaga postare AICI)

Nu s-a vândut pe nicio ofertă, așa cum a spus, dar, am spune noi, a contat contraoferta. Și a avut una atât de intensă încât în urmă cu două săptămâni, așa cum i-a confirmat unei colege de la Special Arad, doamna Irina Onescu Lazăr, primarul comunei Petriș, a semnat adeziunea la PNL și de aici s-a dus toată treaba cu părul roz și cu independența, chiar și aceea de a nu merge la biserică. Glumim bineînțeles, dar nu cu adeziunea doamnei primar. Este liberală cu acte acum, este galben-albastră și, foarte clar, nu s-a „vândut”! Doar a trecut la PNL. Mulți poate se gândesc la motivele care au „condus-o” pe Irina Onescu spre această alegere. Noi putem să spunem ce variantă ne-a trecut prin cap, însă nu o susținem ca având o valoare de adevăr absolut: bănuim că doamnei Onescu , șmecherii ăia ce conduc PNL-ul, văzând că nu o pot convinge să se lepede de independență, i-ar fi găsit contracandidat în persoana (tocmai) viceprimarului său. Și asta ar fi fost prea mult pentru primăriță… Astfel că, după ce și-a turnat cerneală în stilou, s-a dus val-vârtej la mai-marii PNL și, după ce a semnat adeziunea, ar fi spus din gură, peste umăr: „Deci, cine mă contracandidează la Petriș?”. În concluzie, s-a cam terminat cu contracandidații, dar și cu independența la Petriș. Nu ne supără asta fiindcă până la urmă politica este necesară, însă e o lecție de viață pentru toți cei care spun „Niciodată” în politică. Dar e valabil și în alte domenii, chiar până și „treaba” cu vânzarea și prețul fiecăruia.