Incident tulburător în vestul țării! „A murit carbonizată. Nu am mai avut cum să o ajutăm”





Incident şocant, luni, în localitatea Şuiug, comuna Abram, unde o localnică s-a aruncat într-o căpiţă de fân căreia i-a dat foc.
„În localitatea Şuiug a fost mobilizat un echipaj de prim ajutor calificat al Detașamentului de pompieri Marghita, dar, din nefericire pentru victimă, nu s-a mai putut face nimic, aceasta prezentând leziuni incompatibile cu viața”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, Camelia Roşca.
Deocamdată nu sunt clare împrejurările evenimentului. Cert este că femeia, care avea 69 ani, a murit în chinuri groaznice, având arsuri de gradul 3 pe mai bine de 50% din suprafața corpului.
La locul tragediei s-a deplasat echipaje de la Postul de Poliţie Abram, cel de la Secţia 4 de Poliţie Rurală Marghita şi criminalişti de la Poliţia oraşului Marghita care au declanşat o anchetă pentru moarte suspectă.
„Circumstanţele în care s-a produs decesul urmează să fie stabilite în urma necropsiei. Nu există suspiciuni de omor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu.
Din primele informaţii, femeia ar fi avut datorii şi, luni, a decis să-şi pună capăt zilelor. A aprins căpiţa de fân, şi-a turnat două sticle de diluant pe haine şi a sărit în foc.
„A murit carbonizată. Nu am mai avut cum să o ajutăm”, a explicat şi şeful SMURD-UPU Bihor, dr. Hadrian Borcea.
sursa: ebihoreanul
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)