3 ani și 4 luni închisoare pentru tentativa de omor de la Șiria. Victima, înjunghiată în urma unei discuții privind o datorie





3 ani și 4 luni de închisoare este pedeapsa pe care Tribunalul Arad a decis să o aplice unui bărbat de 28 de ani, din Șiria, care, în noaptea de 22 spre 23 iulie, a înjunghiat cu un briceag – în zona abdomenului – un tânăr de 20 de ani.
Între cei doi a avut loc o discuție privind o datorie mai veche, totul escaladând pe fondul consumului de alcool, fapta având loc în fața unui magazin alimentar din Șiria.
Victima a ajuns la Spitalul Clinic Județean Arad unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale, tânărul de 20 de ani rămânând internat în unitatea medicală.
Agresorul a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor. Ulterior, bărbatul de 28 de ani a fost trimis în judecată, iar luni, 6 noiembrie, Tribunalul Arad a pronunțat sentința.
În soluția pe scurt a instanței, postată pe portal.just.ro, se arată: „Condamnă pe inculpatul Mariş Grigore Ilie, arestat preventiv în Penitenciarul Arad, la 3 ani şi 4 luni închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor, în regim de detenţie. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b şi d Cod penal pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b şi d Cod penal. Menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpat pe o perioadă de 60 zile, de la 6 noiembrie 2023 până la 4 ianuarie 2024 inclusiv. Scade din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 23 iulie 2023 până la zi”.
Totodată, bărbatul are de plătit daune morale în valoare de 4.000 de euro, a decis Tribunalul Arad: „Admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea vătămată/parte civilă Csillag Adrian Nicolae şi, în consecință, obligă inculpatul să plătească părţii vătămate/parte civilă suma de 199,99 lei daune materiale, suma de 4.000 euro sau contravaloarea în lei la data executării cu titlu de daune morale şi suma de 3.000 lei cheltuieli judiciare. Respinge restul pretenţiilor formulate de partea vătămată/parte civilă.
Bărbatul de 28 de ani va trebui să achite și cheltuielile de spitalizare a părții vătămate: „Admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad şi obligă inculpatul să plătească acesteia suma de 6148,05 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare a părţii vătămate. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 2.100 lei cheltuieli judiciare”.
Hotărârea Tribunalului Arad nu este definitivă.
Citește și: Tentativă de omor la Șiria. Înjunghiat din cauza unei datorii
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)