Închisoare cu suspendare pentru orădeanul care a aţipit la volanul unei dubiţe, provocând moartea unui adolescent şi a bunicilor săi
Orădeanul care, în urmă cu doi ani, a provocat un cumplit accident rutier pe DN1, lângă Tileagd, soldat cu moartea unui adolescent de 16 ani şi a bunicilor săi, a scăpat de închisoare. Ioan Emil Petruş a fost condamnat definitiv la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare, verdict dat de Judecătoria Aleşd şi menţinut, joi, la Curtea de Apel Oradea.
Accidentul s-a produs în dimineaţa zilei de 3 august 2019, în jurul orei 6. Orădeanul în vârstă de 44 ani se întorcea de la o petrecere organizată la o tabără din Şuncuiuş, unde s-a ocupat de sonorizare. După o noapte nedormită, bărbatul s-a urcat la volan ca să returneze dubiţa pe care o luase cu împrumut şi să nu mai plătească pentru încă o zi de chirie. Pe drum, a mai luat trei pasageri, în speranţa că-l vor ţine treaz, dar oamenii au adormit. La ieşirea din Tileagd, a aţipit şi el, a pierdut controlul direcţiei şi a intrat pe contrasens, lovindu-se frontal de un Matiz.
În autoturism se afla o familie din Iaşi, un adolescent în vârstă de 16 ani şi bunicii săi, iar în urma impactului, surprins şi de o cameră de supraveghere din apropiere, Matizul a fost ridicat în aer, iar apoi, azvârlit de forţa dubiţei în şanţul din apropiere. Orădeanul şi pasagerii săi au scăpat doar cu sperietura, însă şoferul autoturismului, în vârstă de 79 ani, a murit pe loc, iar soţia şi nepotul celor doi au fost transportaţi în comă la spital. Femeia a murit în aceeaşi zi, în timp ce băiatul s-a stins din viaţă după o săptămână în care a stat conectat la aparate în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Oradea.
Sursa: ebihoreanul.ro
Comentariile portalului
Sau ….de ce nu amendati toti “handicapatii” care parcheaza …si care de fapt nu sant handicapati…. (…bine fie…cu unele exceptii:)))) )
Auzi mă, fonduri europene să o modernizeze.dao dracului
Ce patrimoniu industrial arată a WC public improvizat!