E duminică, dar eu scriu. Muncesc, adică. Vremurile acelea în care luni nu apăreau ziare, ba, la noi nici program TV nu era, sunt de mult apuse.

Mai nou, problema cea mare e să faci diferența dintre presă și postările diferitelor personaje pe diferitele site-uri de socializare. Și să decizi dacă e bine sau rea treaba, eventual dacă ceva e corect sau fals. De exemplu, să accepți că după Donald Trump, așa cum spune într-o postare, care ar putea fi și un fake, Noua Zeelandă este o țară din lumea a treia. Deci, cum e, a spus Trump asta sau nu? Să vedem luni, atunci când apar în Special aceste rânduri.

Până atunci, fiind, totuși, Duminica, să reținem că în ziua a șaptea e pauză, nu se lucrează, așa e de când e lumea, în slavă e chiar o indicație clară, din moment ce nedeia (duminica în românește, sunday în engleză si vasárnap în maghiară) tocmai asta spune: nu muncești. Fără să mai amintim că la evrei duminica e sâmbăta.

Pe de altă parte, toate astea erau valabile pe vremuri, încă de dinaintea apariției presei, așa că mai nou treaba e nițel mai altfel: muncești dacă nu poți altfel, dacă nu ai un post ca lumea, plătit din buget, nemaivorbind de situația în care ai și o pensie pe funcția pentru care primești și salariu.

Zic asta având în vedere scandalul declanșat în urma prezentării situației de la Romsilva. Nu doar aici, la noi, locul de baștină a domnului director de la Romsilva. Chiar dacă aici, la noi, treaba merge mai departe cu personaje noi, angajate din cele mai vechi timpuri la administrația ținută în mână de noii îmbogățiți – nouveaux riches, în franceză – care se cred și politicieni. Nu mai intrăm în amănunte, ținem doar să vă spunem că e vorba nu doar de cei prezentați în presă, ci și de alții care stau deocamdată ascunși în umbră, așteptând să treacă valul revoltei.

Și cum spuneam, la noi e liniște și pace, chiar dacă la unele instituții bugetare, la teatru, de exemplu, au fost ceva mișcări vinerea care a trecut, dar nimic public sau oficial. Se poate înțelege de ce, instituțiile bugetare, nu neapărat teatrul, sunt umflate la personal până la loc comanda. Să începi acum să faci curățenie acolo unde tu ai împrăștiat murdăria, nu este chiar atât de simplu. Cum să-i dai afară din moment ce te-au servit atât de ascultători. Nu făceau nimic, se uitau pe ecrane, mai dădeau telefoane, dar zâmbeau galeș când te vedeau și îți dădeau dreptate chiar și când erau sculați din somn.

Problema cea mare e Bolojan. Asta a devenit clar foarte repede după ce a preluat postul de președinte interimar. Nu vrea să stea la vilă, îi ajunge un apartament acolo la Cotroceni și nici nu călătorește cu avioane închiriate, mere ca tot omul cu Taromul. Nu-i un exemplu bun, nemaivorbind de precedentul creat. Adică, ne arată Bolojan că se poate și așa. Nu-i bine! Și tocmai acum, când situația internațională este favorabilă noilor îmbogățiți – nouveaux riches – care se cred politicieni.

Tocmai acum, când după secole de democrație americană exemplară, uite că treaba se schimbă. America lui Trump nu mai este modelul celor care doresc libertate și democrație, șanse egale și dreptul la fericire, așa cum apare asta în Declarația de Independență a Statelor Unite. America lui Trump și al lui Elon Musk a devenit , brusc, de la o zi la alta, modelul pentru noii îmbogățiți care se cred politicieni din toată lumea.

Drept urmare, aici pe la noi, nu Bolojan este modelul și cel dorit, ci Călin Georgescu cel care vorbește de parcă ar fi luat cursuri de la Donald Trump. Chiar dacă mai are niscaiva probleme în formulări. Chiar și în românește.

E o situație aproape de absurd, mai ales pe aici, prin estul Europei, ca, după secole și decenii de așteptare, să ți se trântească ușa democrației și a libertății în nas tocmai de cei care se revendică a fi inventatorii acestui mod de conviețuire.

Nu îmi fac iluzii cu privire la cei care jubilează ascultându-l pe Donald Trump – în traducere, desigur – sau, în original, pe Călin Georgescu. E vorba de cei care își urmăresc interesul strict personal, respectiv de marea masă a celor care caută de când îi lumea omul providențial, cel care va face treaba și în locul lor. Că în politică asemenea oameni sunt de obicei oligarhi, în cel mai bun caz, sau dictatori, de fapt, nu îi deranjează foarte mult, mai ales la început, atunci când aceste posibilități încă nu sunt foarte evidente.

Și uite așa, aici, se întâlnesc lucrurile. Cele mici, provinciale, cum ar fi cumulul pensiei cu salariul, mașină și avion la dispoziție, cu zâmbetele lingușitoare obligatorii și gesticulațiile de clovn ale noilor îmbogățiți din SUA – că prin alte părți, precum Rusia sau China, treaba este deja banală – care promit nonșalant exact ce vrea să audă cel care nu dorește să lucreze, să gândească, să se frământe nici în celelalte zile ale săptămânii, nu doar duminica.

Iar paradoxul cel mai dramatic este că pentru aceștia joacă teatru Bolojan, nu bohoții pe care îi adulează.

Normal, pentru ei firescul este ciudat, normalul este nefirescul: să fie duminică toată săptămâna!

Citește și:

Erika Stark, alt director din Arad care cumula pensia cu salariul. Le-a încasat 4 ani pe amândouă, dar acum a fost obligată să renunțe la funcție