vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Încetinitorul de particule: Vine vara, Dani Dascălu și-a luat șlarfii, dar Orban nu vine la Arad

    Pe Dani îl cunosc mulți, pe Orban și mai.

    Dani însă e unic, în Arad cel puțin, Orbani sunt mai mulți. Mult mai mulți.

    E, înainte de toți, Viktor, spaima UE și a migranților de la granița de sud a Ungariei, iar mai nou a jurnaliștilor de la granița de Est, așa cum ați putut afla din materialul nostru de analiză cu privire la șansele ca imperiul fideszist de presă din Ungaria să pună mâna pe câteva ziare românești din vestul țării și nu numai.

    Citește aici: Imperiul de presă al lui Viktor Orbán a ajuns la graniță. E vizat și Jurnalul arădean?

    Revenind la Dani Dascălu, el este vestit printre amicii de pe facebook și printre jurnaliștii arădeni, din tagma cărora face parte într-un sens larg, prin comunicatele pe care le plasează zilnic pe peretele său virtual măltărit de Zuckenberg, cel care și-a luat un doctorat onorific la Harvard chiar săptămâna trecută.

    Dani nu este după doctorate, el este un arădean model, adept al vieții simple, conviviale, fără zguduiri și surprize. Cea mai mare problemă a sa din ultimele zile a fost frigul, vremea aceasta ciudată – Dani, se pare, nu este la curent cu faptul că Orban, conform credinței populare de pe aici aduce frigul și gheața – care nu i-a permis lui Dani să-și ia șlarfii, încălțămintea de bază pe timp de vară a bărbatului arădean adevărat.

    Alături de tricou, de preferință cu inscripții vizibile bine, și pantalonii scurți de orice dimensiuni.

    Vă întrebați, poate, bine, bine dar ce caută aici Dani Dascălu, alături de marile probleme ale omenirii, de Viktor Orbán, cel care se înghesuia pe lângă Donald Trump la o întrunire din săptămâna trecută de era să-l îmburde pe premierul Macedoniei?

    Răspunsul este simplu: el este reperul, arădeanul de bază de la care plecăm și la care ne întoarcem atunci când discutăm marile probleme ale nației și ale omenirii.

    Tot la el ne raportăm atunci când începem să ne gândim la celălalt Orban, cel liberal din România, Ludovic pe numele său nu foarte frecvent printre români, tot așa cum nici numele sfinților de gheață, Servacius, Pongracius și Bonifacius, plus Orban, în variantă Urban, nu sunt foarte cunoscute printre ortodocșii de pe aici.

    Acestea fiind zise, îl părăsim pe Dani Dascălu, în fond cu el am rezolvat, în cele din urmă și-a luat șlarfii și bermudele, ziua lui Orban, scris și Urban, a trecut fără consecințe insurmontabile în 25 Mai, toate circumstanțele ne arată că vara a venit iar Dani poate trece la alte teme în comunicatele sale de maximă importanță către țară și lumea largă.

    Mergem așadar la Orban cel Ludovic, cel care trebuia să vină la Arad dar n-a venit.

    Nu credem că de vină a fost ziua numelui său, ultimul sfânt de gheață al sezonului, după sfinți el este Ludovic și nu Orban, de fapt habar n-avem de ce nu a venit Ludovic Orban la Marem să-și prezinte platforma-program cu care candidează la președinția PNL, de ce l-a lăsat cu fața-n soare pe Ghită Falcă și pe Bolojan de la Oradea, pe bune, nu ne vine în minte nimic, după câte știm noi la Arad în afară de șlarfii lui Dani nu exista nicio problemă deosebită în acele zile.

    ludovic

    O fi intervenit ceva în ultimul moment, i-o fi ajuns la ureche lui Ludovic informația cu interesul lui Viktor pentru Jurnalul arădean, s-a gândit că n-ar fi foarte nimerit să dea nas în nas cu încă doi Orbani, cel din Ungaria și cel din calendarul catolic și protestant.

    Faptul că la Arad toate merg strună este un loc comun, o informație care se transformă-n știre în fiecare publicație apropiată PNL și liderului său local, bârfe răuvoitoare, cum că alegerile de la municipiu n-au fost alegeri, iar cele de la județ au fost ca acelea de la municipiu, sunt peste tot, oamenii vorbesc, câinii latră, caravana trece.

    Uite, de exemplu, Domnul Cionca zâmbește mai larg ca soarele la prezentarea contractului pentru repararea unor drumuri județene, de parcă întreținerea drumurilor n-ar trebui să fie un lucru banal, ci un festival, concurs de modă sau prezența lui George Clooney și Brad Pitt la Zilele Aradului.

    Domnul Falcă zâmbește și Domnia sa, e adevărat, zâmbetul acela parcă nu este al lui, ci împrumutat de la Boris Karloff din Frankenstein, dar e totuși un zâmbet care ne anunță că primarul lucrează, se întâlnește cu tot felul de delegații – ultima oară, am avut plăcerea zâmbetului primăresc la o întâlnire cu reprezentanții comunității germane oarecum discrete din Arad -, asigurându-ne că la Arad e mai bine ca la Sânleani sau Sânicolau Mare.

    18671254_1413635368674757_2120418594917707313_n

    Zâmbesc și fetele, Doamna Boghicevici cu cartea și Doamna Pistru cu birjele, totul e bine, mergem spre cele mai înalte culmi, iar Dani și-a găsit în fine șlarfii.

    În rest, toate cele vechi.

    Pistele de biciclete merg în continuare spre pasarela care nu duce nicăieri, Teatrul Vechi – prezentat în pagina turistarad.ro ca fiind în renovare – mai are nevoie doar de o mică furtună de vară să se prăbușească peste casa Hirschl, ceea ce va fi chiar bine din moment ce în centrul vechi Baia turcească – după unii fosta cea mai veche clădire din Arad – s-a fărămițat de mult în umbra restaurantului Gio.

    teatru-vechi-arad

    Care restaurant a devenit astfel cea mai solidă clădire din cea mai veche piață a orașului, alături, desigur, de stația de transformare ca un bunker dintre platanii cei mai spectaculoși ai urbei.

    Atâta bai să fie, important este că poți intra pe gratis la terasele de pe ștrand, mai mult decât atât, poți chiar merge în șlarfi, bermude și tricou pe care scrie mare și tare: Bronx.

    Pe facebook doar poze cu elevi și studenți pentru care sună ultimul clopoțel, ceea ce e din nou adecvat într-un oraș pentru care au început să bată clopotele.

    E clar, vine vara!

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru calin

    2 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.