Înainte, o scurtă listă cu ce nu merge.
Mai mult pentru stil și elevație, să nu terminăm prea brusc și abrupt cu ”nimic”.
Investitori strategici, ioc, câțiva arădeni mai descurcăreți încearcă să țină stindardul sus, dar asta e prea puțin. În 25 de ani un sfert din populația orașului a plecat să-și caute rostul altundeva. Și nu doar ultimii șvabi sau unguri naționaliști care s-au mutat de nervi în Ungaria. Cei mai mulți sunt români. Și sunt peste tot începând, da, chiar cu Ungaria și terminând cu Australia sau Africa de Sud.
Ștrandul e în paragină, câțiva particulari încercând să țină hangul, cetatea de lângă el e în continuare ocupată, Trei Insule mai înseamnă ceva doar pentru insularii înrăiți. Centura se face de decenii, dar bulevardul central e năpădit de mașini. Și de bodegi de zilele Aradului. Filarmonica e în disoluție, teatrul se face că plouă în el, zonă pietonală nu există, garaje subterane doar promisiuni.
Câteodată, mai ales când e foarte cald și uscat sau foarte ploios, mai și pute…
Numai UTA, ca să fim în ton cu una din strigările galeriei.
Echipa, clubul care nu de mult era în pragul desființării. Dacă o luăm la bani mărunți a și fost desființată, actualul club fiind la origine UTA BD (adică Bătrâna Doamnă). E bine să ne aducem aminte. A fost acum 8-10 ani. Salvarea clubului a fost opera comunității suporterilor – cei care, atunci când au văzut că a ajuns pe mâini bune, au predat drepturile, palmaresul, însemnele UTA-ei, noului UTA BD. Iar aceste mâini bune se numeau atunci Țucudean și Mészár. Decisivă a fost contribuția lui Alexandru Mészár, proprietar al clubului Atletico, o adevărată pepinieră de fotbaliști, ajunge să-i menționăm aici pe Țucudean jr., Copil și Cipri Rus.
A fost ceva în ultimul moment. Aproape un act disperat al primarului de atunci, Gheorghe Falcă, de a salva ce se mai poate salva, de a oferi conducerea clubului ajuns în divizia a patra unor oameni care se pricep. Nu de alta, dar nu-i stă în obișnuință, ceea ce s-a și văzut în momentul în care clubul a luat avânt și a început să promoveze. Motivația edilului a fost, ca de obicei, de imagine, mai ales că s-a decis și construirea unui nou stadion.
Ce să faci cu stadionul dacă nu ai echipă?
Realitatea că stadionul realizat după tergiversări enorme nu corespunde condițiilor prevăzute, punând acum clubul în fața unor probleme de rezolvat pe moment, dovedește doar faptul că acolo unde se bagă politica începe degrabă să miroase.

La club, ca norocul, nu s-a băgat, dar nu pentru că nu ar fi vrut, ci pentru că Alexandru Mészár avea alte idei și planuri. Pentru că a făcut cam ce a făcut fondatorul, știți la cine măr refer, la baronul Feri, nu a amestecat politica cu afacerile și pentru că afacerea s-a numit UTA, nu a amestecat fotbalul cu interesele de imagine și propagandă politică.
Nucleul tare al suporterilor s-a prins imediat, venind lângă proiectul gestionat de Mészár, ajungând în zilele noastre probabil cea mai autentică și rafinată galerie de fotbal din țară. La meciurile UTA-ei de acum te duci nu doar pentru fotbal și rezultate, ci pentru spiritul pe care nu-l mai găsești în Arad altundeva.

Am fost la meciul cu U Craiova (Bucurieeee, numele tău e UTA! Craiova pleacă învinsă de pe incendiara arenă din Arad), m-am convins singur. Eleganță, solidaritate, civilizație și bun simț (mai ales dacă vor renunța și la slogane cu iz mahalagesc folosite la meciul cu Rapid), toate astea impregnate de susținerea fără condiții a echipei. O galerie care este un spectacol în sine și care integrează tot stadionul în acest spirit. Ceea ce se concretizează prin prezența masivă a femeilor și copiilor la meciurile de acasă ale UTA-ei. Normal, pentru că nu se întâmplă lucruri de care trebuie să ferești femeile și copiii, e libertate conștient asumată, efervescență autentică și bucurie că sunt împreună și că pot susține ceva care chiar funcționează și reprezintă fundamental Aradul.
Adică, orașul lor și nu al politicienilor cu gura mare.
Recunosc acum că ideea de a scrie despre asta mi-a venit citind o postare de pe FB.
A fost comisă de Ioan, pentru amici Nelu, Hamza, fost fotbalist și antrenor la UTA, acum, de o vreme bună, scufundat în presa locală și sportivă din Arad. Citez, ca să vedeți, ce m-a prins și surprins: ”De ce ești trist Sanyi? – Nu sunt trist, sunt obosit. A fost scurtul dialog avut aseară cu ( nu știu nici acum ce funcție are) Alexandru Mészár. Îl vezi mereu peste tot. În biroul de pe Calea Victoriei, în birourile stadionului, la cozile spectatorilor făcute în zilele premergătoare meciurilor. Orice îl întrebi, îți răspunde zâmbind.(…)Nu l-am cunoscut personal pe Francisc Neuman, dar risc să te compar cu el. Un gospodar desăvârșit .”

Desigur, știm cu toții omul din spatele revenirii UTA-ei are destui dușmani. Și care abia așteaptă momentul prielnic. Inclusiv printre cei care au apelat la el inițial. Dar dacă, așa cum îi stă bine presei, îi criticăm pe cei care merită, poate a sosit momentul în Aradul acesta uitat de Dumnezeu, să arătăm și spre cei care au făcut una, alta.
În cazul nostru cel care a făcut posibil să fie ceva și în orașul nostru pentru care merită să rămâi și să aștepți zilele mai bune.
Să fii suporter, adică!
Nu doar al UTA-ei, ci și al orașului…