joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Încetinitorul de particule – Statuia baronului și un nou luft al marelui atacant-rezervă Bibi

    de E. Nola | 11 octombrie 2021, 8:01 AM | Încetinitorul de particule | Topic special

    6

    Să stabilim de la fluierul de început: problema nu este statuia.
    Chiar dacă este departe de a fi ceva original în faptul că a fost plasată în tribună, așa cum se felicită unii pe FB. Ideea Domnului Țidorescu vine din Spania, mai precis din Valencia, acolo unde, pe stadionul Mestalla, în 2019, a fost dezvelită statuia unui fan plecat în neființă, așezat pe locul său dintotdeauna. Un fan mai deosebit, unul care venea la meciuri și după ce și-a pierdut vederea.
    Statuia realizată de artistul Bințințan este chiar la prima vedere valoroasă, înfățișându-l pe baronul Neuman șezând, e drept, fără să se stabilească pe ce anume. Și aplaudând. Spaniolul chiar șade pe fostul său scaun de plastic. Această neprecizare este foarte importantă, fiindcă explică scandalul izbucnit sâmbăta după amiaza, după ce, în cadrul unei acțiuni de gherilă, o echipă a primăriei, în frunte cu managerul Boca și desigur întâiul atacant al orașului, Călin Bibarț, au plasat statuia în tribuna a II-a a noului stadion UTA.

    1 1
    După câte ne dăm seama, această statuie este singura nedezvelită, plantată direct, oarecum pe șest, pe un loc ales de un primar de oraș, fără să țină seama de dorința clubului și cu atât mai puțin a fanilor.
    Pentru a înțelege problema, trebuie să mergem nițel în trecut. Să găsim momentul în care a apărut ideea unei statui dedicate fondatorului echipei UTA, al celui care a predat orașului stadionul construit de el pe modelul stadionului Arsenal văzut la Londra.
    Fanii și clubul, încântați, au vizionat o statuie a baronului în picioare, undeva la intrarea în stadion, astfel încât să poată fi văzută oricând și de oricine care trece pe acolo, nu doar în timpul meciurilor UTA-ei. Dar a venit propunerea lui Țidorescu care a măturat asemenea viziuni bătrânești, primăria preluând din zbor ideea. De voie , de nevoie, în fond era vorba de banii primăriei care deține și stadionul, conducerea UTA-ei a dat din cap, punând doar problema unde să fie amplasată statuia. A propus chiar un sondaj pe FB, ca cei interesați și fanii să-și exprime dorința și punctul de vedere. În fond nu era vorba de un fan oarecare, ci de fondator și care nu stătea la meciuri printre spectatori, ci la tribuna I, împreună cu cercul său de apropiați.

    2 1
    Cei de la primărie au fost inițial de acord, au reținut și ideea că cel mai bine ar fi în sectorul VIP, dar până la urmă au uitat de toate, sondajul nu s-a mai făcut și au mers înainte orbește ca o echipă care e condusă la pauză cu trei la zero.
    Fără să se consulte cu cei de la club, au apărut sâmbăta la stadion – în timp ce UTA tocmai juca la Sânnicolau Mic un meci de antrenament cu Ripensia, fiindcă stadionul UTA trebuie menajat – și au început instalarea obiectului de artă scos dintr-o mașină. După câte ni s-a povestit, în prima fază l-au pus la tribuna I, mai jos de sectorul VIP. A apărut însă atacantul central Bibi care a driblat tot, după care le-a spus să mute statuia la tribuna a doua. Să se vadă la televizor atunci când se transmit meciurile UTA-ei. Zis și făcut, bucurie mare, așa cum se poate vedea și în fotografii. A doua zi, adică ieri, 10 Octombrie, era ziua de naștere a baronului(10.10.10, adică 10 a zecea 1910), deci tocmai potrivit să ia loc aplaudând în stadionul gol al echipei care juca nițel mai încolo cu o altă echipă cu trecut mare.

    3 1
    Apropiindu-ne de fluierul final și fiind în continuare zero-zero, încercăm să finalizăm măcar odată.
    Suntem în situația în care urmărim un joc în care există un singur jucător, să-l numim Bibi, care centrează, dă cu capul și respinge în corner. Astfel își bate joc de meci, de ceilalți, de spectatori, de toți cei care speră să vadă o partidă pe bune în care cel mai bun câștigă.
    Reușește astfel fără niciun efort să dea cu stângul în dreptul, transformând un potențial moment festiv al orașului într-o cioacă pentru el și pentru cei care depind de el. Nu realizează că nu e singur pe teren, terenul nu este al lui, ci al orașului, iar el nu este orașul, ci un funcționar care vremelnic și complet aiurea a prins postul acesta.
    Și-a expropriat un moment care trebuia să fie al orașului, a instalat o statuie pe cont propriu, făcând abstracție de semnificația autentică a acelei statui, s-a gudurat pe lângă un simbol ca un cățeluș răsfățat, aruncând la tomberonul prostiei reciclabile tot ce putea fi autentic și sărbătoresc pentru oraș.
    Sau măcar pentru cei care găsesc în UTA singurul reper luminos al orașului.

    4
    În loc să se anunțe din timp, să se creeze un eveniment, o sărbătoare din dezvelirea statuii, cu participarea fostelor glorii încă în viață ale UTA-ei, eventual al singurului om în viață în Arad care a strâns mâna cu Baronul – vorbesc de proful și campionul de tenis Dionisie Piros -, eventual să-l invite și pe nepotul baronului, cel care, căsătorit cu o grădișteancă, se cam învârte mai nou prin Arad, Bibi a făcut ce a făcut și a reușit din nou să ne arate cât este de neadecvat pentru funcția pe care o ocupă.
    Iar cei care îl aplaudă în continuare și îi țin hangul, fiind încântați de statuia implantată pe ascuns în stadionul pe care l-a visat cel imortalizat astfel umblând prin Anglia, să ia aminte: primarul Aradului, acest număr 9 care și luat invers tricoul, prin gestul său hoțesc de a-și adjudeca un simbol cu care nu are nicio treabă, jignește din nou, nu se știe pentru a câta oară, orașul și arădenii…
    Și dacă tot vorbim de locul amplasării statuii: Domnul Piros încă își aduce aminte perfect unde stătea baronul de obicei și de regulă la meciurile UTA-ei. Toamna, acoperit pe picioare cu o pătură.
    La tribuna I, fostul sector C, numită ”domnească”, nu de alta dar atunci doar pe acolo erau scaune. Vizavi, la tribuna a II-a se stătea în picioare.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Vorba ta, de la primul fluier e clar că textul tău este excelent. Fiind preocupat tot cu artă, chiar cu niscaiva sculpturi, dar în alt oraş, mai mic, Ineu pe numele lui, am pierdut esenţa scandalului amplasării statuii baronului Neuman. Cam penibil mersul tiptil pe un stadion, ce-i drept. Că, prin găurile gardului dintre tribune, te văd şi câinii vagabonzi, sua chiar cei care tund gazonul sau trag liniile strâmb. Însă, n-aş arunca atât de brutal la gunoi iniţiativa unui artist plastic excepţional al Aradului, altfel extrem de modest în ieşiri publice. Eu m-am mirat că a fost pusă în practică. Având doar varianta de a fi în asentimentul tău în privinţa metodei prin care s-a găsit inaugurarea statuii unuia dintre simbolurile Aradului, eu m-aş uita un pic cu mai mult umor la situaţia penibilă: baronul a plecat pe furiş din România, pe o bicicletă, şi s-a întors păcălit pe caricatura stadionului construit pe memoria lui. Norocul baronului este că, cel puţin din fotografii, statuia are şi valoare artistică!

      +3 voturi
      +1
      -1
      • Da, e bună paralela.
        Pe de altă parte, îți dai seama, departe de mine să-i reproșez ceva lui Țidorescu. Ideea lui este absolut ok, modul în care a preluat această idee politicul și a transformat-o în realitate este jalnic. Și într-adevăr, statuia pare, de asemenea, ok. De ideea lui Țidorescu am pomenit mai mult pentru a vedea diferența dintre idee și realizare.
        În fond, ceea ce mă indispune este modul în care statuia a devenit un penibil și jalnic act politic în loc să devină o sărbătoare a orașului.
        După câte știu eu, statuile se dezvelesc festiv și se dărâmă pe ascuns. Aici a fost invers…

        +2 voturi
        +1
        -1
      • Nu a fugit cu bicicleta, asta e o legendă! Din păcate deja sunt tot felul de mituri! Unii spun ca a fost și arestat 6 luni, ca a plecat ajutat de niște oameni din Pecica și a plecat cu o căruță.. Acum sa fugi peste graniță cu bicicleta sau căruță nu e prea plauzibil, mai ales în acea perioada când granițele erau închise, vorbim de anul 1948 când comuniștii erau deja la putere, sa nu uitam ca regele Mihai a fost forțat sa abdice în 31 decembrie 1947 și a fost, la fel, forțat sa plece!
        Cred ca banii chash au fost transferați din timp într-o banca din Elveția! În țară rămânând doar mărunțișuri, SUA a primit evreii cu bratele deschise și bineînțeles ca la fel s-a întâmplat și cu el, mai ales ca avea un unchi în SUA! Un interviu cu fiul lui, parca a avut un fiu și o fiica, și din câte știu încă trăiesc(nepotul cred ca știe prea puține) ar fi binevenit! Dar un interviu pertinent și fără perdea!
        Nu cred ca Neuman nu a povestit nimic din plecarea lui, înființarea clubului ITA, sau fabrică.

        0 voturi
        +1
        -1
    2. Draga E Nola
      Desi uneori va iese… in acest ca sunteti depasit de situatie.
      1. Ar trebui sa calatoriti in lume sa va deschideti mintea mai mult.

      2. Ar trebui sa renuntati la mintea pietrificata care apare la batranii senili care urasc pe oricine si orice

      3. Ar trebui sa nu mai dati apa la moara unor inculti in costum cum este si dl Bulumac sau altii

      4. Ar trebui sa iubiti arta contemporana, unexpected, chiar amatoriceasca uneori. Face parte din cultura

      5. Ar trebui sa iubiti primarul. Asta e, e primar ales, trebuie respectat. E ales !!!!
      Vreti unul mai bun?
      Atunci educati publicul.
      Dar nu asa… prin articole de tip tabloid ci prin presa educationala

      6. Ar trebui sa acceptati ca nu stiti nimic.
      Nimeni nu stie nimic.
      Deci nici Dvs.

      --2 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Kidu

    4 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.