În timp ce sunt deja orașe și țări unde se renunță la bubuielile de Anul Nou, având în vedere daunele pe care le produc în fauna locală, la Arad, în continuare, momentul culminant e jocul de artificii care urmează concertului din fața primăriei, susținut de formații și soliști din ce în ce mai obscuri.

Sunt prezenți cu toții, în frunte cu europarlamentarul tartore, cel care cu această ocazie ne prezintă din nou și încă odată evoluția gusturilor sale vestimentare în registrul slim-mafiot, inspirându-se din cele mai proaste filme americane în materie. Șocul din acest an a fost papionul, omul nostru de la Bruxelles nerealizând realitatea evidentă că dacă ești politician în România, să porți papion după Ion Rațiu este cam la fel cu a te crede Cristiano Ronaldo numai pentru că porți chiloți albi cu trei dungi laterale sub pantalonii slim.

Prezența elitei liberale sub focurile de artificii din piața primăriei nu este așadar urmarea solidarității lor cu cetățenii simpli care se adună acolo an de an că așa e la modă și oricum nu au ceva mai bun de făcut, ci, dimpotrivă, este o epatare de neam prost cu puterea și opulența lor obținută tocmai prin înșelarea stabilă și continuă a celor care se reped sub bubuituri să ciocnească un pahar de șampanie cu ei.

Poza de grup de pe scena pe care au cântat pentru arădeni două foste vedete cu care nu-ți mai încarci memoria spune cam tot despre la ce se așteaptă ei din partea noastră și la ce ne putem aștepta noi de la ei.

În momentul pozei, maestrul de ceremonii nu mai este Zoli Lovas, el se află cu spatele, ciocnind încurajator cu fiica, neasortată la redingota și papionul tăticului, Bibi și soția, venind din câte ne dăm seama de la teatru – Dumnezeule, de la Cristi Moisescu și Vali Voicilă nu am mai avut primari care să știe ce este teatrul – sunt oarecum centrali, dar ascunși modești în marea forfoteală, lângă ei deloc modești, dar oarecum confuzi, perechea de pe acum celebră și care nu ar avea ce căuta acolo, da, ați ghicit: Geani și Sergiu. Lângă ei, și mai confuzi, dar asta știam și până acum, noua pereche de prefecți liberali până la loc comanda.

Nu-l vedem, dar îl bănuim acolo și pe Ionel Bulbuc, viceprimarul care încearcă să facă față, cum știe el mai bine de la teatru, situației, pe cel care nu-l vedem și nici nu-l bănuim acolo este celălalt viceprimar, cel mai longeviv viceprimar din istoria urbei, l-am descris astfel pe Levente Bognár.

Numai că Domnul Bognár, dincolo de longevitatea sa legendară, are un alibi foarte puternic, sărbătorind chiar pe 30 Decembrie 40 de ani de căsnicie, adică nunta de rubin, așa cum se poate vedea din ilustrația postată pe pagina Domniei sale de FB. Observăm, așadar, că Domnul Bognár este un alergător de cursă lungă în toate, nu se pune problema să-și facă griji pentru o fotografie de grup cu oamenii lui Falcă.

Acuma sincer, noi până acum credeam că Revelionul este pentru toți, că vom vedea în fața primăriei la cumpăna anilor – scuze pentru această formulă roasă până la os! – oameni de toate felurile și partidele, dar neobservând  alții în afara oamenilor lui Ghiță, trebuie să tragem concluzia că acele vremuri s-au terminat de mult, poate chiar după intrarea lui Vali Voicilă din piață, bubuiala de la cumpăna anilor (scuze încă odată!) devenind între timp o baie de mulțime pentru ștabii și șefii celor care, strânși uniți în jurul partidului, se miră că lumea începe să-i confunde cu activiștii de partid de pe vremuri.

Și apropo de cei care nu s-au adunat la chemarea europarlamentarului.

Printre ei, Sebastian Bulumac, ultimul contracandidat semnificativ, marcat în ochii electoratului pentru că a fost susținut ca independent de PSD. Domnul Bulumac, probabil singurul politician din Arad care citește revista Dilema de la apariție, s-a retras cu familia în Alpii franco-elvețieni, de acolo lansând o chemare, imediat după fireworksu` din faŧa casei cu turn, pentru arădeni. La o dezbatere publică susținută de el la care să nu existe întrebări tabu, nici teme de neabordat, inclusiv rolul Domniei sale la ultimele alegeri locale.

Neobișnuit, în mod evident, într-un Arad în care de peste două decenii oamenii se adună selectiv și selectați, la chemarea oamenilor de care depind ei, familiile lor și viitorul tuturor.

Fără să anticipăm, această dezbatere publică ar putea fi evenimentul politic al anului la Arad sau ar putea fi ultimul cui în sicriul democrației locale arădene.

În speranța ca varianta optimistă să devină realitate, răspund aici primului om, cel care, mai nou, deranjat de modul cam unic în care este abordat pe aici, prin rubricile Specialului, mi-a atras atenția, într-un comentariu pe FB, s-o las mai moale, adică să mă ridic de jos, de acolo unde mă aflu în opinia sa de papion, să mă înalț cumva la nivelul măreției sale brucseleze.

Domnule europarlamentar, jurnalismul nu este ce ați auzit Dumneavoastră în timp ce va luați doctoratul de la distanță în comunicare!

Ca să vă lămuriți cât de cât – dacă nu vezi videoul  de la sfârșit – vă spun ce le spuneam mai mereu la începutul cursurilor studenților mei de la jurnalism: imaginați-vă că sunteți cocoșul care scurmă în grămada de gunoi din curte și cântă cucurigu de fiecare dată când găsește ceva strălucitor.

Ce să facem, Domnule europarlamentar, dacă la Arad, la ora actuală, un jurnalist se ia în serios și începe să scurme în gunoiul local, precum cocoșul din poveste, primul lucru strălucitor de care dă veți fi Dumneavoastră?