joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Încetinitorul de particule: Regularea regulată a regulii. Regula sunt eu! (Ghiță Falcă)

    de E. Nola | 2 octombrie 2017, 8:07 AM | Încetinitorul de particule

    6

    Numa necazuri avem mai nou!

    Noi, ăștia de la Special Arad.

    Ba că ne legăm de profesoare pe care copiii le alintă cu apelativul de Doamna Păpușă, ba că apelăm la Garda de Mediu atunci când doreii se apucă să ciopârțească pomii de pe străzile orașului.

    Cu Doamna Violeta Varga, posesoare unică în lume de Diplomă de Masterand, terminăm repede, oricum, din câte am văzut, n-avem nicio  șansă să ajungem la mintea ei, exprimând în încheiere un gând de părere de rău, în fond ea, săraca, nu va înțelege niciodată ce i se întâmplă, baiul e la copiii care în continuare îi vor spune Doamna Păpușă, intrând astfel, pe nesimțite, într-o poveste în comparație cu care Stăpânul Inelelor sau The Hobbit e floare la ureche.

    Mergem direct spre Ghiță, acest Sauron de Arad, cel care citează (prost) din clasici fără să-și dea seama, așa cum a făcut atunci când la conferința de presă adunată în grabă, miercuri, 27 septembrie, a spus printre altele:Nici chiar așa, adică am și eu limite de a accepta până într-un punct! Hai să ne asumăm! Că nu vreți să vă asumați în locul nostru când se întâmplă un incident cu cineva. Hai să vedem! Așa nu mai putem decide, că vine cineva să ne spună cum sunt regulile! Vă spunem noi cum sunt regulile!

    Pentru cei care n-au fost pe fază, iată pe scurt pentru ce a convocat Domnul primar conferința de presă de miercuri: colega noastră, observând că au venit vestiții băieți cu drujba și au început să taie copacii de pe Nicolae Grigorescu, ca un bun cetățean și un jurnalist la fel de bun, a sunat la Garda de Mediu, întrebându-i dacă au dat aviz pentru acel măcel.

    Cei de acolo au spus nu, sub nicio formă, ba au mai făcut ceva în plus, s-au deplasat la fața locului și le-au tras o amendă la doreii care, credem noi, habar n-aveau de ce se află acolo și care-i treaba cu folosirea drujbei în slujba lui Ghiță Falcă.

    Acuma eu nu-mi dau seama dacă Dumneavoastră, stimați cititori, realizați ofensa adusă omului plenipotențiar aflat de 15 ani la conducerea treburilor în Arad.

    Lăsați-mă să vă explic un pic: cum adică, el, Gheorghe Falcă, ales și de trei ori reales, să fie obligat să dea explicații pentru că dă niște ordine acolo să se taie niște pomi… acolo? Nici chiar așa, adică are și el limite de a accepta până într-un punct!

    Cum adică el, cel mai iubit dintre arădeni, să fie amendat de niște amărâți de la Garda de Mediu, niște nimeni-n drum care n-au visat în viața lor un zbor deasupra unui cuib de cuci!

    Ideea aceasta pur si simplu i-a stricat ziua alesului, celui mai iubit fiu al poporului arădean, i-a făcut praf toată stima de sine omului care ridică supermarketuri din stadioane cât ai clipi din ochi, clădește poduri spre infinit peste Mureș cât ai zice pistă de bicicletă.

    dsc_1142

    Vă dați seama?

    O jurnalistă acolo care n-a văzut și nu va vedea la viața ei atâția bani cât vede el într-o secundă, să vină și să sune Garda de mediu!

    Cu ce drept, cine se crede, ce jurnalism, ce libertate de opinie și expresie?

    Și asta unuia care este și doctor în comunicare, chiar dacă n-a scris în viața lui în afară de cereri și adeziuni nimic, dar a editat o carte întitulată Societatea Vie, ceva de genul lui Iisus care i-a spus lui Lazăr: Vino afară, dezlegați-l și lăsați-l să meargă, numai că el, alesul, a spus asta societății arădene: te dezleg, mergi și umblă în interesul meu, ce naiba!

    Vie, vă dați seama, românul, frate cu codrul, Ghiță, frate cu societatea și cu orașul!

    Ș-atunci să vie o jurnalistă de la o publicație online ce se crede specială, să dea lecții de cum se administrează un oraș unuia care știe asta încă de dinainte să se fi născut!

    Noroc cu ziua taximetristului de joi.

    Ajunsă la a IX-a editie, izbucnită dintr-o idee a lui Riviș-Tipei, probabil după ce a așteptat degeaba după taxiuri libere, susținută cu toată forța de care este capabilă de către Geanina Pistru, la Baza Sportivă CET, în fine, Marele Om, încă nerevenit total după ofensa din ziua trecută, s-a putut simți, în sfârșit, printre ai săi.

    După cum se știe (video la sfârșit), cu taximetriștii nu te pui, ei reprezintă elita întreprinderilor private românești și mai ales arădene, în fond, pe lângă langoșerii pe două roti și boutique-l San, ei au reprezentat în Arad prima formă de întreprindere privată, nemaivorbind de spiritul care îi unește și de impactul lor electoral, având în vedere că tot omul care știe să pună ștampila pe un pătrat la patru ani tot călătorește odată cu taxiul.

    Image_64

    Marele om s-a tras la patru ace, a luat microfonul în mână – microfonul pentru el este ca sceptrul republican pentru Ceaușescu -, a făcut câțiva pași în față, că doară nu era să stea în același rând cu slujbași precum Bibarț, Cionca și altii ca ei și a început să le vorbească taximetriștilor.

    Cei din spate stăteau cuminți, Bibarț în blugi, Doamna Pistru în mulați care imitau pielea sau chiar erau din piele, din fotografii nu e ușor pentru un jurnalist mizerabil ca mine, care oricând poate să dea un telefon la Garda de Mediu, să-si dea seama de diferență.

    Taximetriștrii, ei ce făceau oare?

    Image_54

    Păi stăteau și se uitau la Marele Om, așteptând să-și termine cuvântarea, asta e, înainte de bere si mici trebuie să faci un sacrificiu, asta e, nimic nu e pe gratis, iar ceasul chiar dacă nu mai ticăie, că e digital, indică și aici trecerea timpului, marcând perioada în care nu ești plătit, poate unii, așa mai tineri si recalcitranți, și-au adus aminte de atitudinea lui De Niro din Taxi Driver (video la sfârșit), dar se gândeau că nu se face cu Marele Om să-l întrebi asa pe nepusă masă: You talking to me?, în fond în toate relele e si ceva bine, uite, de exemplu, a dat ordin să taie pomii înclinați, ceea ce nu e deloc o prostie din punct de vedere taximetrist, cu cât mai puțini copaci pe margine, siguranța taximetristului e cu atât mai mare, iar pomii înclinați chiar pot fi parșivi, stau așa, tu crezi că sunt drepți ca toți pomii, dar nu, te apropii prea tare și iată, mașina se zgârie și tu te bucuri că ai scăpat doar cu atâta.

    Delegatia-Mongolia-2

    Ș-apoi mai este și Doamna Pistru!

    O femeie cu inima mare, cu inițiative pe măsură, iar în mulații ăia chiar arată bine și nici n-are nevoie de photoshop ca Violeta pentru a se simți bine în pielea ei.

    Chiar dacă rămâne modestă în rândul din spatele Marelui Om jignit de o simplă jurnalistă!

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Excelenta prezentare a „alesului” comunei Arad.Din pacate,aradenii care inca iubesc Aradul,cu toate mizeriile care-l degradeaza,trebuie sa-l mai suporte pe groparul Aradului.Am remarcat ca ,mai nou,nici pe harta Romaniei,la starea vremii,nu mai apare Aradul ,doar Oradea si Timisoara.

      +9 voturi
      +1
      -1
    2. Tipei e domnul ăla consilier creștin cu Eklezia ce e divorțat, are restaurant intr-o clădire monument istoric ce sta sa se prăbușească, a preluat o piațeta din oraș pentru terasa restaurantului respectiv unde il ai pe Salacz Gyula care te privește când mănânci fructele de mare, care repet, e mare creștin divorțat ce trăiește acum cu o fata cu vreo 20 de ani mai tânăra in concubinaj?

      +5 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Yuri

    8 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.