sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Încetinitorul de particule – Pace, pod, petarde și târg, toate hibanate

    de Lajos Notaros | 24 noiembrie 2025, 7:30 AM | Încetinitorul de particule | Topic special

    0

    N-a ieșit prea bine săptămâna asta care a trecut. Nici aici la Arad, dar nici în lume. Toate au ieșit cu hibe (mersi încă o dată pentru poantă, Ralu!). Să începem cu podu’. Da, cel hibanat de hobanat. Cel visat de inginerul de drumuri și poduri pe vremea când era primar, înainte să ajungă europarlamentar. Visul, lăsat, de voie, de nevoie, moștenire celui care a urmat după el în fruntea Aradului, nicicum nu se transformă în realitate. Mai precis, se, dar cu cântec. Ba e prea ondulat, ba e cu tartan și amporă, ba nu se mai știe ce e. Numa’ că, din câte se pare, rămâne de neumblat deocamdată. Adică, așa cum am zis la un moment dat și văd pe FB că arădenii s-au prins: Ho, Banat!

    Și ce bine era dacă era dat în folosință tocmai în Târgul de Crăciun. Lumini feerice, mâncare și băutură cât încape, fără să mai vorbim de roata aceea care se învârte în fața Catedralei Vechi. Deocamdată goală, că, noa, deschiderea târgului a fost așa ș-așa din cauza vremii. Frig, ploaie măruntă, dar de neoprit, ce poți face în asemenea condiții? Chiar dacă ești simpatic și dat naibii și tot orașul te cunoaște după numele de alint: Bibi.

    târgul de crăciun 2025

    Și ai dat și certificatul de urbanism pentru locul unde a fost Uzina de Vagoane. În rest, nu mai depinde de tine ce se va face acolo. Să vedem ce zice Pro Arhitectura și amicii. Ai făcut tot ce s-a putut, cum ar veni, și uite că ploaia asta măruntă și rece strică tot. Cum să faci tu un video ca lumea, să se bucure tot arădeanu’ văzându-te implicat și hotărât. Asta este, mai vedem noi, n-o să țină toată iarna ploaia asta. Ș-apoi poa’ să iasă și bine: nu doar ploaia și ei, poa’ să fie și ploaia și noi!

    Chiar și cu un pic de petarde. Asta ca să nu mai vorbim de focul de artificii de Revelion de la primărie. Asta e, n-are sens să fim ipocriți și să cerem de la alții ceva de care nici noi înșine nu suntem în stare. Să stea, adică, la locul lor, să se gândească și la ceilalți, nu doar la plăcerile proprii.

    concert lori

    Ce câini, ce pisici? Ce pace? Pace n-o să fie în veci, amin, dar ploaia se va opri până la urmă. Și să vezi atunci, târg, neneacă! Am mai învățat și noi câte ceva de la cei mari: nu pacea, târgul este important. Lumea e un târg uriaș, viața s e târguiește, totul are un preț, se știe asta de când îi lumea. Nu degeaba se uită cu dor la Trump europarlamentarul nostru, cel care acum îl suportă, vrând, nevrând, pe Bibi cel de pe podul hibanat. Un adevărat model pentru cei care știu ce este important în viață.

    Uite și acum: omul e gata de târg. Ce plan de pace? Păi, e și aia, traducerea aceea din rusă din care Ucraina iese ca praștia, dar America se alege cu câteva sute de miliarde. Asta e , Domnilor. Poa’ să plouă și să ningă, să moară oamenii dacă-s proști și nu știu care e interesul lor.
    Să se uite la Donald: nu i-a trebuit nici un an de președinție ca să își dubleze averea. Da, de la trei miliarde la șase, e simplu, nu? Ce, nu vă vine să credeți? Ia vedeți punctul 14 din planul de pace a lui Donald tradus din rusă:

    trump 1

    „14. Fondurile înghețate vor fi utilizate după cum urmează: 100 de miliarde de dolari din active rusești înghețate vor fi investite în eforturile conduse de SUA de reconstrucție și investiții în Ucraina; SUA vor primi 50% din profiturile generate de această activitate. Europa va adăuga 100 de miliarde de dolari pentru a crește valoarea investițiilor disponibile pentru reconstrucția Ucrainei.
    Fondurile rusești înghețate de Europa vor fi ‘dezghețate’. Restul activelor rusești înghețate va fi investit într-un ‘vehicul de investiții separat’ SUA-Rusia, care va implementa proiecte comune în domenii specifice. Acest fond va avea ca scop consolidarea relațiilor și creșterea intereselor comune pentru a crea un stimulent puternic menit să prevină eventuale noi conflicte.”

    Ei, v-ați prins acuma? V-ați dat seama unde e hiba în lume?

    Dacă nu, mai citiți odată și mai ascultați la cei deștepți. Înainte de toți la Donald, că ce-i al lui, e al lui! Poate că habar n-are de politică și diplomație, că n-a citit o carte în viața lui, dar, n-ai ce să zici, la târg se pricepe. Cât ceri? Atâta? Nu fi prost! Fi atent cum facem: ăsta-i prețul, mai ridici un pic și împărțim ce rămâne ca frații, jumi-juma. Ce zici?

    Și atunci, fiind politician mai micuț așa, prin Arad și alte părți necunoscute în Biroul Oval umplut cu cadouri, nu e mai bine să te iei după Donald? Că e pod sau ce-o fi, că e plan de urbanism, contează mai puțin. Târg să fie din care să iasă bine toți care se pricep. Și pricep!
    Că doară n-ai cum să ai acum la Arad un război între Rusia și Ucraina…

    Citește și:

    Fosta fabrică Astra, pregătită de transformare: primul pas spre modificarea întregii platforme industriale

    VIDEO: Târgul de Crăciun din Arad: start sub stropi de ploaie, dar cu atmosferă de sărbătoare

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.