N-am văzut de când sunt atâtea pase la portar ca la Mondialul de fotbal acesta.

Portarul a devenit al 11-lea jucător de câmp, munca lui în poartă ține mai mult de obișnuință. Și, ca treaba să devină tragică, uitați-vă la ultimul gol primit de UTA la Craiova. Autogol din pasă la portar. Faină treabă.

Ideea este că fotbalul nu mai este de mult un joc sportiv care se joacă pe goluri. Nu, de o bună vreme a devenit o afacere mondială de prim rang – venituri de 15 miliarde anunță FIFA acum –, puternic infestată de politică. Rezultatul contează, nu golurile. Și imaginea, desigur, dacă ne gândim la politică.

Noroc că mai sunt și excepții. Cum a fost jocul dintre Anglia și Franța pentru medalia de bronz. Eliberate de constrângerile de afaceri și politice, cele două echipe s-au pus pe fotbal și au jucat un meci cum nu s-a mai văzut de prin anii șaptezeci ai secolului trecut. Zece goluri, un hat-trick realizat de Saka, exact ca pe maidan.

Așa că, având toate acestea în vedere, așteptând să văd dacă Messi va reuși să dea trei goluri în finală ca să-l întreacă pe Mbappe, îmi trec prin cap tot felul de idei. Mă rog, nu sunt chiar toate idei, unele abia ajung la bănuială, cert este că de o vreme mă uit cu un sentiment de jenă la jocul la ofsaid al politicienilor noștri. Nu că nu am avea și exemple mondiale, de la Trump încoace orice este posibil și acolo, numai că pe mine mă interesează înainte de toate cele ce se întâmplă în jurul meu. Și au efect direct asupra stării mele psihice.

Urmăresc, așadar, cu, vorba vine, sufletul la gură, jocul mai nou dintre PSD și PNL la Arad. Legat, firesc, de jocul cel mare la nivel național, declanșat după apariția unui jucător care chiar vrea să joace fotbal. Să facă politică pe bune, adică. De Bolojan vorbesc, normal, noul Messi al politicii românești. Asta ca să nu mai pomenesc de Dumitrache sau, Doamne ferește!, de Lotzi Bölöni. Omul e greu de ținut, marchează din orice poziție și joacă la goluri, nu la rezultat.

Așa că avem mai nou, în politica românească, două echipe. Una, mică și fragilă, de altfel, în jurul lui Bolojan și alta, mare și gata de orice, în jurul celor care nu îl suportă. Aici, la Arad, treaba e chiar jucăușă. PNL-ul, condus oficial și nu numai din poartă de Gheorghe Falcă, a trecut – cel puțin de formă – de partea lui Bolo, iar PSD-ul, reprezentat aici mai nou exclusiv de Mihai Fifor, nu mai contenește cu atacurile prin alunecare și cu jocul la ofsaid. Din orice poziție, normal. Ideea este că arbitrul încă ține cu ei și nu moare de dragul lui Bolojan.

Mai nou, meciul se joacă la temporizare și menținerea rezultatului. Problema, aici, la Arad, este un jucător nou, introdus de antrenorul-portar Falcă în repriza a doua. Mihai Pașca se numește, mai nou prefect după funcția politică, și se comportă de parcă ar fi mereu singur în fața porții. Încrezător și cu dribling bun, Pașca e tot timpul în atac. Și șutează din orice poziție. Nu dă pase la portar, merge înainte, evident convins de adevărul imemorial după care atacul este cea mai bună apărare.

Mihai Fifor este adeptul jocului la ofsaid. Al apărării bine organizate și cu pase la portar. Portarul poate fi oricine, în fond Mihai Fifor este antrenor-jucător, mai nou îl are pe domnul Sulincean, schimbat din funcția de subprefect și gata de o ieșire la atac. E drept, domnul Fifor are o mică problemă, antrenorul său din tinerețe s-a retras momentan din fotbalul politic românesc și, chiar dacă se mai întâlnesc ei la televiziuni, nu-i aceeași treabă. Cu Grindeanu nu știi niciodată, e ca Tuchel la englezi, poate pierde un meci cu miză mare și câștiga „en fanfare” altul care nu mai are nicio importanță.

Citește și: Enola Day – Apropo de BAC, pe Facebook nu se poate?

Bineînțeles, în ambele echipe sunt și jucători despre care nimeni nu știe ce caută acolo. În afară de prezență și de primele de după meci. La noi, aici, la Arad, sunt cu duiumul, poți face încă o echipă cu ei. Important este însă să ai un portar care știe șpilul și te poți baza pe el. Nu ca cel de la UTA, cel care a crezut probabil că fundașul va degaja în corner. Aici e problema și în politică, și în fotbal. Să-ți dai seama la timp ce intenționează coechipierul. Că autogolul la 3-0 nu rezolvă nimic.

Și, ca să nu vă impacientați și să trageți concluzii pripite, eventual să ajungeți la convingerea că subsemnatul bate câmpii cu grație, rețineți: am scris toate astea înainte de finala Spania–Argentina, respectiv înainte să știm când vor avea loc alegerile anticipate la noi.

Nu de alta, dar avem și aici corespondențe. Președintele FIFA, Infantino, a ținut o conferință de presă împreună cu Trump, în care au ajuns la concluzia că în lume până acum nu s-a întâmplat nimic mai înălțător și impresionant decât Campionatul Mondial de Fotbal organizat de ei în America.

Avem și noi unul care, pe aici, pe plaiurile mioritice, este convins că președinte ca el în România n-a mai fost și n-o să mai fie în vecii vecilor. Amin…

Citește și:

Trump la mijloc: cum se lovește politica de Cupa Mondială 2026