vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Încetinitorul de particule – O zi frumoasă și tristă după o săptămână nicicum

    de E. Nola | 7 decembrie 2020, 9:26 AM | Încetinitorul de particule | Topic special

    2

    Despre alegeri mai la urmă.

    Ieri am aflat de trecerea în neființă a doi oameni pe care îi cunoșteam, zic eu, destul de bine.

    Actorul Dan Antoci și fostul meu coleg de cancelarie, director, în timp ce o vreme am fost și adjunctul lui, de la Liceul Csiky Gergely, profesorul de matematică, Péter András.

    Cu Dan Antoci relațiile erau mai mult profesionale. Ca jurnalist mă învârteam prin anii nouăzeci atât pe la teatru, dar eram interesat și de asociația înființată, împreună cu soția Monica, în premieră națională. Cu Monica, o femeie care te impresiona de la prima privire, eram colegi în aceeași cancelarie în care ne era coleg amândurora proful Péter.

    Uite, observ acum, cum se leagă lucrurile fără să ne dăm seama.

    Dan era mereu în treaba lui. Nu contează ce, dar ori de câte ori mă întâlneam cu el pe stradă, se grăbea undeva. La teatru, la asociație, la Marionete, pe vremea când era director acolo. Nu era un naiv sau oricum unul asumat care credea în posibilitatea fiecăruia de a face bine acolo unde se găsește. Poate de asta a fost atât de marcat atunci când noua conducere pedelistă l-a înlăturat din fruntea Marionetelor, hotărând crearea cooperativei teatrale din Arad, trecerea teatrului pentru copii sub administrarea teatrului pentru cei mari.

    1

    El avea o sensibilitate mai specială pentru copii. Poate pentru că un fiu al său a rămas un copil etern, poate de la natură.

    Înaintea spectacolelor de la Marionete venea pe scenă, improvizând de fiecare dată un mic show pentru micuții spectatori. Le mai dădea și mici cadouri, ciocolată, napolitane, de parcă Moș Nicolae s-ar fi mutat cu normă întreagă la Teatrul de Marionete din Arad.

    Spre deosebire de el, Péter András era proful de mate prin excelență. A acceptat postul de director greu, nu era pentru el, el fiind preocupat de soluții matematice cât mai subtile. Un retras, un intimist, oamenii mai mult îl deranjau, dar încerca să ascundă asta cu un zâmbet permanent și oarecum convențional. În afară de matematică îl pasionau doar fotbalul și speranța că fiul său îl va depăși în știința matematicii.

    Doi oameni importanți pentru Arad, fiecare în felul său, fiecare pentru cercul mai mult sau mai puțin larg în care își desfășurau viața și activitatea.

    Ieri a fost o zi frumoasă.

    De parcă vara s-ar fi răzgândit și s-ar fi hotărât să se întoarcă.

    2

    Tristă totuși, fiindcă știam că asta este doar o figură de stil și eram asaltat cu triste vești despre oameni pe care îi știam, un pic poate mi-au fost și prieteni și cu care nu mă voi mai întâlni niciodată în timpul care mi-a rămas și mie pe aici

    Era oarecum straniu: mă gândeam la mine, la cei care tocmai au plecat și, ce să fac, la cei care rămân, nemaivorbind de cei care îmi cer votul promițând lucruri de care nu sunt capabili sub nicio formă.

    Și asta indiferent de partidul pe care îl reprezintă, indiferent de cât de rafinați sau convingători încercă să se insinueze între gândurile și sentimentele noastre.

    Mă gândeam la reacția leșinată a arădenilor față de revolta artiștilor scoși din priză de Primăria lui Bibi, gândindu-mă că Dan Antoci a plecat cu această ultimă impresie a lipsei de importanță pentru noii lideri a tot ceea ce ține de artă, cultură și omenie.

    Citeam o postare a lui Mihai Șora despre școlile făcute în fugă și la corespondență a multora dintre cei care acum ne cer votul jurând pe tot ce-i mai sfânt și mă gândeam la orele de matematică ale lui Péter András, ore la care nu se auzea nici pâsul și rămâneau cu ceva până și umaniștii care abia așteptau să se termine ora și să facă mișto de Trabantul lui Péter în spate, unde se ascundeau la o țigară.

    Acum câteva zile, un tânăr arădean de stofă bună posta un text în care își expunea opțiunea electorală motivând că cei pe care îi va alege sunt tineri, nemânjiți de matrapazlâcurile vieții, inerente oricărei îmbătrâniri.

    Voiam să plasez un comentariu, dar m-am răzgândit.

    23270184 1866788580085973 8126171392943524755 o

    Am realizat că aș vorbi în van. De ce să-i spun că singurul domeniu în care tinerețea este un avantaj e sportul. Că nici măcar în sex nu te ajută prea mult dacă nu ai experiența și rafinamentul pe care le aduce vârsta. Sau să-i spun că înțelepciunea este legată din cele mai vechi timpuri de sinteza dintre inteligență, experiență și bunătate.

    Decisiv nu este ce si cât ai trăit, ci cum le-ai trăit, cu ce ai rămas în urma lor. Murdăria și corupția nu vin cu vârsta, ci cu lipsa de educație și obiceiurile însușite încă în fragedă pruncie.

    Îi spun acum, așteptând rezultatele alegerilor.

    Rezultate care nu vor schimba nimica, indiferent cine câștigă, dacă vom gândi și simți în continuare așa cum ne-am obișnuit de o vreme.

    Pentru imagine și victorie, pentru noi înainte de toate, fără să realizăm că fără ceilalți nu suntem nimica. Eventual o existență întâmplătoare fără sens și valoare.

    În loc să sperăm în victorii deșarte, mai bine am fi atenți la cei care nu sunt ca noi: nu există oameni fără valoare, doar existențe înrăite de lipsa de înțelegere a celorlalți.

    Iar omul bun nu este o formulă goală, el poate fi și un model…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru Ioan Teudan

    4 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.