Din păcate față de totalitarismul ideologiei culturale comuniste, politica culturală liberală din Arad are o mare scădere.

Dacă comuniștii își impuneau chiar cu forța ideologia lor culturală, aveau un respect, chiar dacă formal, atât pentru actul creativ cât și pentru creator. Nu făceai ceea ce nu se încadra în șablon, dar în rest aveai respectul funcționarului politic. Dacă nu te revoltai împotriva interdicțiilor, de altfel cunoscute de toți, dar erai un artist cât de cât autentic, puteai beneficia de toate avantajele ce decurg de aici.

Era inuman și asta, dar așa zișii liberali arădeni au dus controlul mult mai departe, având în vedere că nu au nici un respect pentru actul cultural și cu atât mai puțin pentru creator, pentru artist. Ei au cultura banului și a puterii care te duce la acești bani, de preferință mulți și cât mai mulți. În rest pierdere de vreme, vorbe fără sens, chichițe de indivizi care se dau rotunzi cu arta și originalitatea lor. A arunca bani pe astfel de sclifosisme, după părerea lor, este pur și simplu prostie.

Doar având în vedere acestea putem înțelege atitudinea primarului Călin Marți Bibarț, un emul perfect din acest punct de vedere celui care a impus „politica” în cei douăzeci de ani de când este omul politic nr 1 în Arad. Al celui care în lungul său exercițiu de primar a creat rețeaua de funcționari de partid pe model nou care controlează viața publică din Arad, respectiv pe cea culturală.

A creat colhozul cultural format din Centrul Municipal de Cultură, Teatru – care a înghițit ca pe o gălușcă uscată Teatrul de Marionete – și Filarmonică. A pus în fruntea lor – prin concursuri orientate fără probleme, vezi cazul lui Doru Orban din ultima vreme – oameni fără personalitate și originalitate, docili și ascultători, oameni care pentru câțiva dolari în plus – pentru ilustrare, propun ultima postare de pe FB a viceprimarului Lazăr Faur, sculat din nou din moarte cerebrală – au executat și execută în continuare fără să crâcnească ordinele partidului unipersonal. Din acest punct de vedere nicio diferență între Falcă și Ceaușescu, doar vremurile și dimensiunile mai diferă.

Ia să vedem cum funcționează mecanismul, nu de alta, dar, spre deosebire de Ceaușescu care avea nevoie de Securitate, mai nou nu se poate cu forța pe față, sunt necesare niște șmecherii și complicități bazate pe arivism și lașitate, respectiv lipsă de valoare autentică.

Elementul central al edificiului cultural liberalo-proletcurlist fălcian din Arad este Centrul Municipal de Cultură.

Ca să vedeți, sunt cam 30 de angajați, toți cu titlul de consilier, consilier superior, inspector, dar nici unul cu pregătire în domeniul artistic sau măcar pe aproape, unii fiind la bază antrenori făcuți la Goldiș, ingineri alimentari sau și mai rău. Da, numai că prin mâinile lor se scurg aproape de două ori mai mulți bani decât prin mâna directorilor celor două instituții rămase ale cooperativei: Teatrul și Filarmonica.

Bugetul anual al CMC merge spre 40 de milioane, în timp ce atât teatrul cât și filarmonica trăiesc din câte zece milioane acolo. Ca la orbeți, ca să folosim un termen pe care îl înțeleg până și ei.

Și problemele abia de acuma încep. Hai să ne facem că înțelegem de ce finanțează Primăria prin CMC UTA și Baschet Club, chiar dacă sportul ar putea fi patronat și coordonat de Direcția Județeană de Sport și Tineret, dacă tot există. Nemaivorbind de faptul că director acolo este Sanyi Mészár, dar dacă nici asta nu îl liniștește pe liberalul șef, s-ar putea și prin finanțare directă. De ce nu e bine și nu se poate, poate vă prindeți până la urmă.

Dar dacă luăm datele pe 2019, un an complet, fără pandemie, prin CLM a ajuns la UTA și la Baschet Club un pic peste șase milioane de lei. Sunt sumele cele mai mari la „finanțări nerambursabile”,urmează câteva de ordinul a sute de mii de lei, în frunte cu „Open Air Festival” – să nu mă întrebați de ce -, în rest e vorba de finanțări de până la zece mii de lei sau câteva zeci de mii. Nu este foarte greu să îți dai seama care este criteriul de finanțare, mai ales că cei refuzați apar și ei în tabele – Asociația Artiștilor Plastici de exemplu de câteva ori în 2019 -, da, este apropierea de „cerc”, că partid nu-i putem spune.

Cu alte cuvinte, prin Centrul Municipal de Cultură, clubul așa zis liberal din Arad orientează banii cum îi convine, desigur celor care știu regula jocului, fără să țină cont de nevoile culturale ale orașului, dând banii la oamenii apropiați și de obicei pe cioace fără nicio dimensiune culturală. Mai primesc câte ceva și inițiative cât de cât serioase, oarecum legate de cultură, deci folositoare, oricum fără importanță, câteva mii de lei acolo, să mai scoată și ei o carte sau să organizeze o manifestare.

Și cu toate acestea, oricât ai aduna tot nu pușcă…

CMC este o instituție născută pe ruinele Casei Municipale de Cultură – da, aia care organiza festivalul de Teatru Underground și ducea spectacole la Avignon – în practică și de fapt pușculița administrației liberalo-fanariotă-proletcurliste, parazitată de soldații de partid fără nicio dimensiune culturală însă foarte buni în ceea ce se cheamă, eh, ce să, cum să mai zicem la lins fără să cădem în pornografie.

Se înțelege așadar de ce se vor face reduceri la Filarmonică și de ce nu se fac la Centrul Municipal de Cultură. Primarul de Marți, Bibarț, că de acum încolo nu-l mai putem alinta cu Bibi, a fost de-a dreptul șocat la întrebarea jurnalistului, de ce nu se fac reduceri de personal și la CMC.

Adică cum, comparăm niște cântăreți la codoi sau ce naiba o fi instrumentul acela în care nici nu se suflă, nici nu se freacă cu arcușul cu cineva care știe unde trebuie să se ducă banii?

Îl înțelegem pe deplin. În fond nu contează câți sunt acolo, trebuie doar să se creeze iluzia că se lucrează. Să nu se prindă prostimea.

Și cineva care să semneze…