joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Încetinitorul de particule – Mare-i frustrarea, Doamnă Șoșoacă, dar tot noi suntem fruncea!

    de E. Nola | 22 martie 2021, 8:41 AM | Încetinitorul de particule | Topic special

    16

    Sâmbăta după amiază mă duceam la Radio Arad pentru o înregistrare.

    Când să mă dau jos din mașină în fața străzii închise cu terase goale, habar n-am cum îi zice, observ pe trotuar un grup mai gălăgios venind dinspre Primărie. Se vedea că sunt împreună, unii aveau masca pe figură, alții pe barbă, iar câțiva deloc. Unul dintr-ăștia fără purta o tăbliță de carton, smulsă aproximativ dintr-o cutie, agățată câș de gât pe care scria cu litere cât cartonul: terorist.

    Aha, îmi zic, ăștia se duc la demonstrația de după teatru împotriva măsurilor anti-Covid.

    Un tânăr nu chiar atât de tânăr iese din grup și se îndreaptă spre mine. Îl recunosc imediat pe fostul meu elev de acum două decenii și ceva. Mă abordează cu bucurie, schimbăm câteva vorbe de introducere. Da, spune la întrebarea mea, mă duc la demonstrație. Trebuie să ne luptăm pentru libertatea noastră, adaugă cu un zâmbet care încearcă să prevină orice abordare mai contondentă.

    1 6

    Zâmbesc și eu. După care nu mă rabd, se trezește dirigintele din mine.

    Știi, îi spun tocmai acum am citit ceva care se potrivește. Zice unul, nume mare, dar nu mai știu cine, că atunci când un om sănătos este privat de libertate, poate fi din două cauze. Se uită la mine fără să renunțe la zâmbet, așteptând urmarea.

    Sau pentru că face ceva ilegal sau pentru că este dictatură. Da, aprobă el convins, dar tot în așteptare.

    Dar, continui eu, când un om bolnav este privat de libertate nu este nevoie din nici unul dintre aceste motive. Poate să fie în interesul său, fie că e la spital, fie în carantină.

    Așa e, spune cu voce tare, așteptând poanta. Știe că va urma. Are umor, chiar dacă acum a intrat într-o situație din care umorul lipsește cu desăvârșire. Și apoi mă și cunoaște.

    Zâmbesc și eu, încercând să pregătesc poanta englezește: și știi cum se numesc cei care nu fac diferența între aceste situații?

    Deja râde. Întrezărește finalul: Adică noi, nu-i așa?

    Nu știu, spun, încercând să-mi confecționez fața după cea a lui Stan Laurel: ceea ce știu e că aceștia, cei care nu sunt în stare să facă diferența, se numesc în orice limbă idioți.

    2 6

    Râde chiar cu poftă și sincer. Ne despărțim zâmbind, fiecare cu treaba lui.

    Seara mă pregătesc să mă culc mai repede ca de obicei. Duminica trebuie să ajung la zece la Sebiș pentru vaccin. Așa am fost programat, neavând treabă cu localitatea și distanța, chiar gândindu-mă să fac o ieșire de primăvară în natură.

    Mătur ultima oară cu ochii informațiile de pe ecran și dau de una care chiar mă surprinde.

    Produsul intern brut al României a crescut cu o treime de când am intrat în UE. Mă uit mai atent, informațiile sunt oficiale și profesionale, nu de la vreun postac ce vrea să demonstreze celorlalți că și el știe să facă diferența. Dacă la intrare eram pe ultimul loc – noi și Bulgaria, ca de obicei – acum am depășit până și Ungaria, cea care atunci avea un avantaj de 20 de procente în fața noastră.

    Duminică pe la 9:20 sunt în fața clădirii bazei sportive din Sebiș. E frig, dar soarele strălucește promițător. Mai am 40 de minute până la ora fixată. Intru totuși în hol unde sunt vreo doi bărbați, mult mai tineri ca mine. Zâmbesc cuceritor, ca și ei de altfel, la tânăra cu masca pe nas care face formele. Mă ia și pe mine, cei din fața mea intră la seringă, eu mai stau. Trebuie să respectăm programarea, îmi spune tânăra, iar eu aprob vârtos, în fond și aici e vorba în a face diferența.

    3 7

    Cu zece minute înainte de termenul fixat îmi face semn să intru. Sunt luat în primire de o altă tânără. Se vede că mă studiază cu atenție discretă și nu pentru că, vorba vine, sunt bărbat, ci ca să vadă care este starea mea psihică. Își dă seama că nu are de ce să se teamă, îmi administrează vaccinul și îmi spune să stau 15 minute pe un scaun în spațiul pregătit pentru asta. „Și buletinul?”, întreb eu, mai mult să mă aflu în treabă.

    Zâmbește: „Vi-l aducem noi în aceste 15 minute”.

    Pe drumul de întoarcere, în timp ce mă întreb dacă duminica este oare deschisă langoșeria din Zimand, îmi aduc aminte de cifrele citite cu o seară înainte. Trec la ideea următoare, mai ales la cea referitoare la haosul care înconjoară vaccinarea în anumite țări vecine și prietene sau nu chiar atât de tare. Am informații directe, de la cunoscuți, din SUA, Belgia, Franța, Germania și Ungaria. Știu de unul din Belgia care a venit în România, mergând acasă la el, tocmai în Brăila, să-și facă vaccin, fiindcă acolo nu mai întrezărea viitorul.

    Și în timp ce îmi țin pumnii ca langoșeria de la bariera din Zimand să fie deschisă, reflectez la cele scrise de Markó Béla, da, fostul președinte UDMR, actualmente din nou om și poet-scriitor, cât de bine merge sistemul de vaccinare în România în comparația cu el însuși, dar și cu Ungaria.

    4 2

    Opinia politicianului redevenit poet este că asta se datorează politicienilor de ambe sexe și națiuni. Cu alte cuvinte, treaba merge bine atunci când ei nu se bagă sau dacă se bagă, doar până unde le fierbe oala. A și subliniat că vorbește din experiență proprie.

    Da, asta era și părerea mea ieri, gândindu-mă că dacă nu-i oprim la timp se vor șoșoci cu toții,  stricând definitiv și irevocabil ceea ce au făcut alții bine sau vor face niște lucruri de nu se va mai înțelege om cu persoană în veciul vecilor, amin.

    Din păcate, ieri langoșeria din Zimand era închisă…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Nicio șoșoacă nu ar avea succes dacă n-ar exista cohortele de idioți, cum dacă marea n-avea spumă, nici Venus nu s-ar fi născut.
      Doar că Venus (Afrodita) arăta ceva mai bine ca o balenă (născută tot în mare). Orice asemănare nu e întâmplătoare…

      +1 voturi
      +1
      -1
      • Cu langosu e mai complicat.
        Daca iau din oraș, doar din Aradu Nou, știți acolo la sensul giratoriu, ca sa nu fac reclama la firmă. Și fiindcă fac de multe ori drumul prin Zimand, m-am obișnuit cu cela.
        În ceea ce privește măsurile împotriva virusului, nu susțin că toate-s bune și frumoase, dar cred că cei care ies cu tricolorul să protesteze – la Arad au fost vreo 100 – au o mare problemă să priceapă că aceste chestiuni nu așa se rezolvă. Și că nu fac astfel decât susțin politicieni care se folosesc de pandemie pentru a-și confecționa capital politic. Cu alte cuvinte sunt folosiți.
        Tocmai de asta am subliniat organizarea vaccinării din țară, mult mai logică și performantă decât în țările pe care le lăudăm atâta și ne uităm la ele ca să luăm exemplu. Treabă de meseriași de care nimeni nu vorbește.

        +2 voturi
        +1
        -1
        • Îmi Spuneti va rog care este logica in organizarea vaccinarii in țărișoară noastră Draga? Dacă Dvs din Arad v-ați dus tocmai la Sebis sa va vaccinați care este logica? Faptul ca v-au pus pe drum atâta in ciuda faptului ca la Arad sunt “n” centre de vaccinare, unde este organizarea logica ca n-o sesizez?

          0 voturi
          +1
          -1
          • Vă spun, desigur.
            Mai ales că am și făcut ceva cercetări.
            Eu m-am dus acolo așa ca sa nu ma mai complic, puteam sa mai aștept, sa ma înscriu pe o alta lista, dar eu nu mi-am făcut probleme.
            Sistemul romanesc este logic, bine construit si cu o evidenta clara în condițiile date. Problema este sosirea dozelor de vaccin repartizate prin UE, respectiv alegerea dintre cele trei: Pfizer, Moderna si Astra Zeneca. În funcția de asta și de prioritățile stabilite – foarte echilibrat, în Ungaria de exemplu cadrele didactice nu au prioritate – ajungi să te vaccinez mai repede sau mai târziu și acolo unde tocmai există locuri libere. Dacă e departe, mai aștepți, până când vor veni dozele în centre mai apropiate de tine.
            Este drept, sunt defavorizați cei care nu se descurca online, fiindcă sistemul poate fi accesat de oricine care se pricepe. Dar am văzut foarte multe situații mai nou în care cei tineri din familie, mai pricepuți, si-au programat părinții, bunicii, persoane care nu sunt familiarizate cu online-ul și cu calculatorul.
            Dar asta este oriunde în lume, iar pe ici-colo, datorita lipsei de transparență și organizare, se întâmplă să stai ore întregi la coadă chiar și când ajungi la centrul de vaccinare.
            În România, exclus. Ești programat la ora stabilita, orarul se respectă, eu, de exemplu, am fost de-a dreptul impresionat când cu 2 zile înainte de termen am primit si sms și mail prin care mi se reamintea de programarea de peste doua zile.
            In rest totul a decurs cum am povestit în text. Deci, nu am de ce să mă plâng, a fost un proces transparent, punctual și calm, liniștit, chiar atent susținut de cei din sistem.

            0 voturi
            +1
            -1
        • Da.. poate unii politicieni isi construiesc capital politic asa, dar asta nu inseamna ca toti care ies in strada ies ca sa sustina acel om politic.. mai sunt oameni, si da, oameni destepti, cititi si realizati, care, desi nu ies neaparat in strada, sustin aceste miscari si, poate fac treaba multor jurnalisti, de a mai cerceta nu doar de “a crede” orbeste in orice spune GCS. Libertatea idiotilor (asa cum le spuneti dvs) de a protesta e egala cu libertatea dvs de a posta propriile pareri si “povesti” pe site-ul unui ziar local si nu ar trebui luata in deradere de cineva care se vrea jurnalist.. ma repet, se vrea… In rest, numai de bine!

          +5 voturi
          +1
          -1
          • Doar atât, nu bateți la ușa cea bună.
            Eu nu am făcut idiot pe nimeni. Am parafrazat o poveste într-o discuție cu un amic., care stabilește că cei care nu știu să facă diferențe sunt idioți. Nimic mai mult.
            Dacă citiți cu atenție, chiar spun amicului, nu știu cine poate fi atât de idiot.
            La care el râde…

            --1 voturi
            +1
            -1
    2. Protestul trebuie sa fie un drept fundamental. Sa ai libertatea sa poti protesta pentru orice. Chiar si pentru dreptul de a purta o oala in cap in public. Stiu, suna stupid, dar aceasta e libertatea. Din pacate exista tot mai multi socialisti si oameni care considera ca e bine sa limiteze libertatea. Crezi si faci cum spunem noi, altfel…

      +5 voturi
      +1
      -1
      • „Protestul trebuie sa fie un drept fundamental.” … aveți dreptate, dar în situații SPECIALE, această „ELITĂ A GÂNDITORILOR INDEPENDENȚI” (cum se consideră ei … iar eu îi numesc analfabeți ai procesului democratic, numindui cei CU DOAR DREPTURI), ar trebui să înțeleagă că acțiunea lor de nesupunere la legile emise pentru a contracara mai ales PROSTIA UNORA, într-o democrație, se respectă și PUNCT. În democrații nu poți face pe placul tuturor celor doar CU DREPTURI FĂRĂ OBLIGAȚII, ci BINELE COMUN în favoarea MAJORITĂȚII trebuie să priveze.
        .
        Și încă ceva stimate domn, „libertatea” nu trebuie confundată cu ANARHIA!!! În democrații funcționale ai Libertatea să faci ce vrei în limitele legale. Cine nu respectă această „libertate” nu numai că nu înțelege libertățile garantate în democrație, dar uită, sau pur și simplu „își bagă membrul” în OBLIGAȚIA de a respecta REGULILE DE JOC ale democrației. Oricare ar fi „Jocul” ce-l luăm în considerare, fără asumarea obligativității respectării REGULILOR de participanți, NU FUNCȚIONEAZĂ!!! Și cum am mai spus de atâtea ori, avem MARI PROBLEME, ce sunt toate ANTIDEMOCRATICE în democrația românească, ce ar trebui să-i facă pe acești GÂNDITORI INDEPENDENȚI ȘI AUTODIDACȚI, APĂRĂTORI AI DREPTURILOR FUNDAMENTALE, SĂ SE MUTE ÎN STRADĂ!

        --4 voturi
        +1
        -1
      • De la părinții democrației moderne, în completare la Peterpan: libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea celuilalt.
        Sau și mai băbește: nu există libertate necondiționată, gândiți-vă la un tramvai aglomerat în cea mai democratică țară: ce vei face când îți manifești libertatea ta superbă? Încep să dai din coate, să te agiți, să-i calci pe ceilalți pe picioare sau îi atenționezi, aștepți frumos, răbdător și elegant să ți se facă loc la coborâre?
        Elementary, my dear Watson, zicea unul care scria romane polițiste în țara acestei democrații moderne.

        --2 voturi
        +1
        -1
      • Stai liniștit că majoritatea foarte dășteaptă și deontoloagă nu crede că un drept fundamental este fundamental decât dacă le convine și lor nu le convine că sunt morți de frica covidului și niște botaniști care pun botul la manipulările oficiale, alarmiste și incoerente.
        Din punctul ăsta de vedere eu zic că nu mai are rost. Uită-te la Peterpan și la Profu care nu înțeleg nimic și vin cu niște clișee idioate sau cu exemple imbecile cum că nu mai contează nimic fiindcă este pandemie.
        Totul în mintea lor se fundamentează pe motivele (doar cele oficiale) pentru care se suspendă drepturile fundamentale, deși nimic nu ar trebui negociat când vine vorba de instituții democratice.
        Exemplșul cu traNvaiul aglomerat este noaptea minții. Pornește de la premiza falsă că datul din coate este utilizare normală a traNvaiului și că dreptul de a protesta pentru drepturile tale sunt dat din coate. Pt. E-Nole: dreptul de a manifestya și dreptul la propriile convingeri și la exprimare sunt legitime și importante. Datul din coate nu este nici important și nici legitim, nici măcar nu face parte din ceea ce se cheamă utilizarea normală a tranVaiului.
        Ăstalalt, Peterpan, este doar o placă zgâriată. Nerespectarea legilor este sancționabilă atunci când legile sunt la rândul lor legale. Iarhia actelor normative spune că o lege de rang inferior nu are voie să contravină uneia de rang superior, ori interdicțiile reprezintă încălcări directe la art. 53 din constituție. Pe de altă parte trebuie amintit faptul că, vrei nu vrei, o lege proastă, absurdă, abuzivă nu va fi respectată. În al treilea rînd mai trebuie făcută distincția între nerspectarea unei legi și nerespectarea unei hotărâri a unei structuri compusă din politruci și doctori-politruci (tot neconstituțională fiindcă încalcă art.1 și 2 din constituție). Mai mult ar trebui ca deontologii să mai vadă și diferența între a combate o lege și a nu o respecta.
        Dar nu, aștia-s ca șefii de post de pe vremea Grotescului: ”auză, bă, lejea-i leje, nu tocmerală! Și dăi cu bulanu…”

        +1 voturi
        +1
        -1
          • Pentru informarea ta pot să-ți spun că nici cablu nu am, nici la TV nu mă uit, nu știu ce face Șoșoacă, ce spune sau nici măcar cum arată.
            ”Măi Caramel, IOHANISMUL ți-a pătruns adânc până la măduva oaselor, OBEDIENTULE! Tu cu NUMAI DREPTURI (dreptul de ține în loc planeta de frica coviduțului), ai pretenția ca „sorele să se învârtă în jurul curului tău neaoș de om liber (liber să moară de frică și să le impună și altora angoasele imbecile)” și devi (cu doi ”ii”), … dar tu nici nu ști (cu doi ”ii”) fiindcă ești prea preocupat să citești manipulările dezbinării cu orice preț (alea elaborate de Grupul de Manipulare Strategică). Toată gașca voastră a credulilor este de toată mila. Și sincerc că mi-e milă de voi.”

            0 voturi
            +1
            -1
        • Măi Caramel, ȘOȘOȘISMUL ți-a pătruns adânc până la măduva oaselor, ANARHISTULE! Tu cu NUMAI DREPTURI, ai pretenția ca „sorele să se învârtă în jurul curului tău neaoș de om liber” și devi penibil, … dar tu nici nu ști fiindcă ești prea preocupat să citești manipulările dezbinării cu orice preț. Toată gașca voastră a credulilor este de toată mila. Și sincerc că mi-e milă de voi.

          +1 voturi
          +1
          -1

    Lasa un raspuns pentru Organizare logica

    7 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.