Da, nu vă mirați, despre Arad vorbim.

Săptămâna care a trecut a stat în orașul nostru sub semnul improbabilului devenit realitate.

A început cu anunțul în grup cu privire la improbabila parcare de sub piața Avram Iancu. Știți scuarul acela secular în care tronează grupul statuar nițel proletcultist al ostașului eliberator, indiferent de nație. Da, acela în care orașul a fost declarat liber și regesc amu aproximativ două secole.

Grupul care a anunțat această veste minunată era format din perechea Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean și Geanina Pistru, vicepreședinte a organizației femeilor liberale din țară. Este drept, pe lângă ei era acolo și Călin Bibarț, primarul lăsat de Falcă, mai era și Ionel Bulbuc, actorul ajuns viceprimar tot din cauza de plecare la Bruxelles, respectiv Lazăr Faur, despre care, în afara trimiterii biblice, nu știm ce căuta în pack-ul care ne-a adus aminte de faptul ca înaintașul și oarecum nașul lor, al tuturor, plecat la Bruxelles, nu a reușit nici în 15 ani să construiască o parcare modernă în oraș cu toate că a promis vreo trei și se culca și se trezea cu regenerarea urbană în gură.

Odată cu acest anunț colectiv în care Călin Bibarț, noul primar lăsat în spate, a jucat rolul copilului de mingi, ne-a devenit clară strategia grupului Bîlcea-Geani Pistru (trebuie să menționăm prenumele fiindcă există un alt Pistru, mai puțin Geani) în lupta cu cel care încearcă să-l înlocuiască pe cel de neînlocuit, respectiv să facă ca improbabilul să devină realitate și în Arad.

Nu putem aștepta în acest spirit ca tot ce este promițător și înălțător să fie de pe acum susținut și anunțat de cuplul menționat, indiferent că n-au nicio treabă cu administrarea orașului pustiit de cel plecat, în timp ce Călin File din Poveste va reprezenta ce este mai nasol și puturos din moștenirea lăsată.

Ín acest spirit Călin Bibarț a anunțat cu câteva zile în urmă că habar nu are când va fi terminat stadionul construit de Manole Tehnodomus, scăpând o șansă unică să-și asigure drumul spre alegerile câștigate de la anul. Putea, de exemplu, să insinueze că până când Geanina Pistru nu va fi clădită în zidurile care susțin acoperișul de tablă ondulată, succesul final nu poate fi garantat. În loc de asta, Domnul Bibarț, scăpând din nou peștele din mâna, i-a amenințat pe cei de la Filarmonică. Oarecum amical, având în vedere că tocmai s-a terminat renovarea clădirii, totuși în spiritul antemergătorului său, ținând cont de totala lipsă a dimensiunii culturale, o adevărata tradiție deja a liberalilor democrați și provinciali promovați de cel plecat în capitala Europei unite și culturale.

Toate acestea au avut, în mod firesc, un efect neașteptat, dar probabil: scumpirea parcărilor din oraș, de parcă ar fi parcări altele decât cele care au fost pe aici, pe marginea drumului, din cele mai vechi timpuri, chiar și în acelea în care pe bulevardul central circulau căruțe și calești, inclusiv alaiuri de nuntă, așa cum au încercat să reia tradiția unii arădeni în ciuda marilor planuri ale administrației moștenitoare.

Acum alaiul a fost oprit, dar nu amendat în spiritul hotărârii CLM cu numărul oarecare, polițiștii – care „au identificat cu ajutorul sistemului de monitorizare stradală un alai de 7 şarete, care traversau nestingherite oraşul în zona Teatrului Clasic „Ioan Slavici” – dovedindu-se mult mai arădeni decât administrația.

Și tot ca un arădean get-beget s-a comportat vecina mea, profesoară pensionară, cea care a chemat în noaptea de vineri spre sâmbătă poliția, atrăgându-le atenția că nu poate dormi în Grădiște din cauza bubuiturilor care se aud de la pool-party-ul de pe ștrandul cel verde și deloc arădean. Poliția, înțelegătoare din nou, a calmat-o, informând-o că au aprobare de la Primărie.

Firesc până la urmă, primăria noastră arădeană, galbenă, oarecum sau deloc europeană, este mai mult deranjată de zgomotele venite de la Filarmonică decât de cele de pe ștrand. Mai ales acum, de când Domnul Bibarț, marcat de lupta fratricidă dintre el și cuplul Bîlcea-Geani, a descoperit că Aradul este cel mai verde oraș din România.

Pro Urbe, prin Domnul Szőke, a avut o intervenție interesantă aici, remarcând că drumul de la adevăr spre minciună trece de prea multe ori în Arad prin statistică, întrebându-l oarecum retoric pe Domnul Bibarț dacă, după el, pădurea Ceala este în Arad sau Aradul în pădurea Ceala. Nu de alta, dar așa și New Yorkul poate fi mai verde decât Aradul, având în vedere că se află mai aproape de Amazonia.

Înțelegem în cele din urmă astfel și de ce idila oarecum dramatică dintre Radu, cel din Ploiesti, muncitor în Anglia și Gabriela Roxana din Cluj, angajată în Danemarca, se putea desfășura doar în orașul nostru.

Având în vedere toate cele prezentate, unde s-o aștepte un bărbat, zi și noapte, pe aleasa inimii sale, cea care habar nu are sau se face că nu știe că este Julieta din Alfa, dacă nu în orașul în care improbabilul poate deveni oricând realitate iar normalul există doar în urme.

Precum uraniul la Cernobîl, cultura pe ștrand, pădurea Ceala în oraș sau bunul-simț la Primărie…