Începem langsam, așa cum decurge și ne stă bine din titlul rubricii.

Începem așadar cu Sergiu Bîlcea, cel care, candidat desemnat, a comis un interviu în singurul ziar – asta dacă facem abstracție de maghiarul Jelen – care există de pe vremea comuniștilor, botezat la o scânteiere a lui Cristi Moisescu „Adevărul” de o piață întreagă în 22 Decembrie 1989.

Da, acel Cristi Moisescu, primul primar postbelic ales și nu desemnat, din pelerina căruia au ieșit toți cei de azi, cei care se zbat, precum Sergiu Bîlcea, pentru fotoliul din biroul uriaș din clădirea cu turn din centrul orașului în fața căreia a fost botezată Flacăra Roșie, cea care astăzi nu se mai numește nici măcar Adevărul.

Nu intrăm în amănunte, remarcăm doar convingerea lui Sergiu cum că a venit acum, într-un final mult așteptat, vremea generației sale. Nu spunem că nu ar avea argumente, în fond ajunge să ne amintim de Geani și de fostul ei soț, oricum mai în vârstă decât Sergiu, pentru a înțelege la ce se gândește actualul vicepreședinte al Consiliului Județean. Cel care este foarte preocupat mai nou de stadionul UTA dincolo de trecutul său obscur de fotbalist fără speranță.

Nu-l deranjează, suntem siguri de asta, nici faptul că Geani cea dintr-o generație nițel anterioară a fost declarată, după o procedură ale cărei începuturi se pierd în negura vremii, incompatibilă de ANI. Ce am avut și ce-am pierdut, pare să spună Sergiu, în fond Geani a fost, este și va fi incompatibilă oricând, oriunde și pentru oricine care nu înțelege inefabilul feminin din lumea politicii postrevoluționare și îndeosebi din cea arădeană de după Gheorghe Falcă.

Ajunge doar să constați că Geani – scuze pentru apelativul cam intimist dar nu mai e Pistru și nici Bîlcea nu este încă – n-a parcat vreodată regulamentar în Arad Range Roveru din dotare ca să-ți dai seama că pentru ea incompatibilitatea este cumva înnăscută, face parte oarecum din firea ei.

Îl înțelegem așadar pe Sergiu Bîlcea, cel care vrea să conducă Aradul în numele generației sale și care a învățat cel puțin un lucru foarte folositor în politică: fiindcă generațiile contează tare mult la femei, la femeile în politică în mod deosebit: cine poate fi împotriva ta dacă Geani e cu tine?

În nici un caz Bibi!

Cel care, desemnat prin lege interimar, speră la mai mult. Pe soție nu prea poate conta, că e mult prea ocupată la Zona Liberă, pe Geani doar eventual la un dans, așa la sentiment, nu-i mai rămâne nimic așadar, trebuie, musai să performeze.

Și cum poate performa un interimar care vrea să ajungă plenipotențiar fără ajutorul femeilor, eventual doar al unui stat paralel improbabil?

E simplu, dacă te gândești nițel. Trebuie să se comporte de parcă chiar ar fi ceea ce pretinde să devină!

În cazul nostru un primar destoinic, un funcționar public pe care arădenii cu deplină încredere să-l desemneze să le administreze treburile obștești. Bine, să se comporte, am zis, să se facă, mai precis, adică să nu facă nimic care ar putea să strice imaginea, dar să vorbească mult și vesel despre ce și cum va face el în viitor ca arădenii să se simtă în cel de al nouălea cer.

Să fie compatibil adică cu toate în lumea aceasta postapocaliptică arădeană lăsată în urmă de predecesorul său înălțat la cerurile politicii, la Bruxelles adică.

Lansat astfel într-o activitate febrilă de gesticulație și vorbe de clacă, Bibi, precum cei de dinaintea lui, despre care Domnul Coldea i-ar putea spune multe, merge din greșeală în greșeală spre victoria finală.

Realizând că Aradul, de când cu săpăturile din centru, este un fel de teren al luptelor de stradă, și-a cerut scuze pentru neplăcerile cauzate cetățenilor, dar nu a spus nimic despre amenzile obligatorii pe care Primăria trebuia să le aplice firmelor care au întârziat, conform spuselor sale, cu lucrările. A anunțat cu surle și trâmbițe că încep lucrările de reabilitare la podul Decebal, fără să insiste pe ideea că aceste lucrări vor fi executate tot de Tehnodomus, vestita firma care întârzie finalizarea stadionului UTA, fiind un adevărat as al întârzierilor interesate încă de pe vremea lui Falcă. De altfel, tot așa, Bibi nu avea ce să spună despre Tehnodomus, din moment ce a anunțat și măsuri cu privire la stadionul UTA, observând plin de bunăvoință identitatea dintre UTA și Arad.

Chiar dacă UTA nu mai este de mult Aradul, așa cum Aradul nu mai este de mult ce a fost odată, nu era cazul să ne mai anunțe că se va moderniza din 30 de milioane și parcul de tramvaie, odată pentru că asta este osul pe care l-a ros și Falcă până nu i-au mai rămas dinți și litere „n” la Arad, pe de alta rostul primarului nu este să se ocupe de stadioane și tramvaie, ci de firmele care se ocupă cu ele.

Poate intuind pe undeva ideea, a venit al nostru Bibi cu lovitura de grație în finalul săptămânii trecute: primăria va cumpăra terenul viran al fostului Tricou Roșu, extinzând parcul din Pădurice, tăind elanul investitorilor imobiliari care își freacă mâinile acolo de peste zece ani.

Nu știu ce a fost în capul lui Bibi anunțând această provocare administrativ-financiară, cu cine a vorbit, cu cine s-a înțeles, un lucru este sigur: dacă reușește asta până în primăvara următoare, eu personal voi vota cu el, presimt însă că vorbim din nou despre apa de ploaie cu care ne îmbată de o vreme cei care, în frunte cu Bibi Bibarț, trăiesc, mai precis parazitează pe voturile noastre.

Iar în final un instantaneu de ultim moment: Bibi, văzând ce au lăsat după ei pe trotuarele orașului, somează Enelu….