vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Încetinitorul de particule – În iad va fi cald, chiar foarte cald, dar până atunci trebuie să supraviețuim în raiul liber-schimbist arădean…

    de E. Nola | 18 octombrie 2021, 7:30 AM | Încetinitorul de particule | Topic special

    3

    Știți de când ține treaba asta scandaloasă la Arad cu pornirea căldurii?

    Nu mai numărați, cam de 20 de ani, de atunci de când, pregătindu-ne să intrăm în UE, s-a trecut la liberalizarea prețurilor și pe piața energiei. De atunci în fiecare an începe tevatura: CET nu are bani, are datorii cumplite și e în insolvență, de vină este guvernul, soarta și toate cele care ne oropsesc și ne bagă frigul în calorifere în fiecare mijloc de octombrie.

    Anul trecut a fost la fel și cam tot așa acum trei ani, pe la sfârșitul lui noiembrie, CET-ul se plângea că mai are un pic și oprește furnizarea căldurii. PSD și USR au sărit în sus, arătând cu degetul spre primăria lui Falcă, cea care nu mișcă un deget în problemă. Falcă nu mai avea ce să zică, guvernul Dăncilă era pe moarte, liberalii lui Orban se pregăteau de guvernare.

    Iată ce zicea un parlamentar arădean PSD, în noiembrie 2018: „Am constatat, cu toții, că CET Arad se află într-o situație deosebit de dificilă, fiind la această oră închis, iar livrarea energiei termice se află pe umerii CET Hidrocarburi, care face cu greu față situației. Este încă o dovadă a incompetenței actualei administrații, în frunte cu Gheorghe Falcă, care nu mai are timp de oraș, fiind preocupat doar de propria persoană, de propria carieră politică, de alegerile pentru Parlamentul European, unde visează să ajungă pentru a încasa lunar 30.000 de euro, un fel de pensie liniștită pentru un politician care a distrus unul dintre cele mai frumoase orașe din România“.

    Peste un an, deja sub guvern liberal, apare o informație la Timișoara – nu la Arad, nota bene! – după care, ca să scape de datoriile de peste 100 de milioane, CET Arad scoate la vânzare un teren de 70 ha la un preț mediu de 7000 euro/ha, sperând să obțină vreo cinci sute de mii. Dincolo de faptul că nu acoperă nici 1% din datorii, prețul este mult sub cel al pieței, ceea ce indică destul de clar că este vorba de o speculație imobiliară. Vă puteți întreba, oare în favoarea cui?

    rampa ecologica arad 1

    Înainte de asta, primar din 2004, Gheorghe Falcă arunca vina pe guvern, având în vedere faptul că între 2004 și 2019, deci 15 ani, doar vreo cinci ani au fost guverne nepesediste, asta fără să mai vorbim de guvernul Boc, încă PDL. Cu alte cuvinte, după părerea sa neschimbată până azi, încălzirea centrală din Arad mergea din ce în ce mai prost nu din cauza administrației locale, preocupate, nu de modernizarea sistemului, ci de șperțuri, ci din cauza guvernelor PSD care nu dădeau bani destui să se piardă pe rețeaua de încălzire și apă caldă.

    Nu-i de mirare că numărul apartamentelor arădene racolate la încălzirea centrală scădea an de an, ajungând mult sub 30 de mii. Arădenii, mereu descurcăreți, trec în număr mare la centrale proprii care, chiar dacă mai scump, dar îi face independenți de aceste mizerii.
    În ăstimp la Oradea Bolojan băga zeci de milioane de euro în modernizarea sistemului de încălzire și apă caldă. Procesul a început prin 2016, rezultatele se văd și cu ochiul liber după cinci ani. Centrala de la Oradea este cea mai modernă din țară, lucrează cât se poate de economic, iar pierderile pe rețea – care în cazul sistemelor învechite ajung până la 40% – au fost reduse la jumătate. De altfel uniunea locatarilor din Arad, vestitul ULAL, s-a putut convinge cu proprii săi ochi despre situația din Oradea la vizita pe care au organizat acolo nu de mult. În timp ce arădenii se ”debranșează” chiar și ilegal de la serviciul centralizat, orădenii se ”rebranșează”, numărul noilor clienți trecând de zece mii, numărul total fiind deja peste 70 de mii.

    incendiu groapa 4

    La Oradea. Acolo unde primarul, cu toate metehnele sale anticulturale, și-a făcut treaba în anii trecuți. Nu vorbe, ci fapte, ca să cităm un vechi slogan expropriat de toate orientările politice. Vechiul CET e muzeu la modul propriu, poate fi vizitat pentru a se vedea evoluția istorică de la epoca de piatră comunistă la cea a unui oraș din UE care se ia în serios și are grijă de locuitorii săi.
    Cum am mai pomenit nu de mult, echipa cu care a început Bolojan treaba la Oradea a trecut și pe la Arad, dar Gheorghe Falcă nu a fost interesat de ce puteau oferi. Normal, e mult mai ușor să arunci mereu vina pe guvern decât să te apuci tu însuți de treabă. Obicei atât de înrădăcinat aici la Arad încât s-a apucat și urmașul ilegitim al lui Falcă – de Bibarț vorbim, of course -, să strige la guvern, uitând că face parte din același partid ca și Falcă, Johannis și Cîțu, încă prim-ministru, ca să nu mai pomenim și de ceilalți.
    Chiar dacă, probabil marcat de lipsa de bani pentru căldură, a votat la alegerile de partid cu Ludovic Orban și nu cu Cîțu (cîțufonie asumată!).

    teren 1

    Așa încât în timp ce la Oradea încălzirea merge strună, la Arad CET-ul, o rămășiță a epocii de piatră ceaușiste, este înglodată în datorii și nu știe cum să facă să nu fie închisă încă înainte de a da drumul la aburii unor afaceri bănoase pentru cei care știu cum merge treaba. Cert este că afacerile merg bine, vezi rampa arzând, vezi vânzările de teren. Și ce dacă nu dă căldură sau apă caldă?
    Din alea nu ies bani pentru conturile personale…

     

    Citește și: Operațiunea „Evaporarea”. Cum au dispărut 68 de hectare în valoare de câteva milioane de euro din așa-zisa proprietate a Aradului – Special Arad 

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. lucrurile sunt cat se poate de clare si nimeni nu se sesizeaza ,nu ia la raspundere si pedeapsa pentru afacerile facute in detrimentul miilor de aradeni care sufera de frig. Ce sa faca aradenii care si-au platit in fiecare an , caldura ,chiar daca pretul era de cel putin 3 ori mai mare decat in Bucuresti

      +3 voturi
      +1
      -1
    2. Nu avem ce le face! Banii sunt la ei, aparența de legalitate și de democrație ei o gestionează, instituțiile sunt ale lor, Justiția e a lor, iar la alegeri avem ca variantă unii și mai proști sau și mai hoți. Putem doar să suportăm sau să urmăm îndemnul lui Goga din poezia Oltul: „Să ne mutăm în altă țară”.

      0 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru aradean

    5 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.