joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Încetinitorul de particule: Glezna Doamnei Horgea în primul tur și furia galbenă a lui Falcă de la Bruxelles

    de E. Nola | 11 noiembrie 2019, 9:40 AM | Încetinitorul de particule | Topic special

    1

    Adevăru’ e că arată bine. Vorbesc de glezna Doamnei Horgea. Asta este. Ce-i frumos e frumos.

    De altfel, Doamnele de la PSD arată bine fără excepție, nu că cele de la PNL sau USR ar avea ceva hibă. Doamnele arată bine și în politică, mai ales dacă nu sunt puse acolo de bărbați, ci ajung în frunte din proprie inițiativă și puteri.

    Uite, de exemplu, Doamna Pistru. Geani, cum e mai cunoscută la Arad, chiar dacă s-a folosit la început de bărbați, fie că a fost vorba de fostul soț sau Ghiță Falcă, între timp a ajuns să pună ea bărbații în locurile pe care le consideră ea potrivite pentru cei cu care își intersectează pașii, apropo de glezna Doamnei Horgea.

    De altfel așa ne explicăm și ”jihadul” (Falcă anunță „jihad” în vârful instituțiilor deconcentrate!) lui Ghiță asupra deconcentratelor” arădene, imediat după căderea guvernului Dăncilă, o altă femeie cu părți frumoase care a încercat să-și ia soarta în mână după ce a ajuns unde a ajuns datorită unui bărbat care între timp a fost retras, cel puțin temporar, din circuit.

    Are nevoie de locuri unde să își așeze oamenii.

    De Ghiță vorbim de această dată. În fond se știe de când e lumea că politica pe aici cam asta înseamnă: să-ți așezi oamenii în locuri de unde te pot susține eficient, mulțumiți de posibilitățile peste media pe țară pe care le-ai oferit astfel.

    Punându-i în locuri unde banii nu se termină niciodată, iar munca este floare la ureche. O floare și doi grădinari, dacă vorbim de femeile cu inițiativă și glezne frumoase.

    Se știe, democrația este pentru proști, iar concursurile pentru filfizoni care se cred deștepți, gen Theodor Paleologu. Pentru ceilalți, democrația este o vorbă de dânșii inventată, tocmai bună ca prostimea să creadă că au și ei ceva de spus sau de ascultat măcar.

    Uite, de exemplu votul.

    E, evident, pentru proști, pentru cei care mai cred baliverne, în cai verzi pe pereți.

    Pentru cei ca Doamna Horgea, cea cu glezna minunată, nemaivorbind de Ghiță, cel care e frumos de numai în vis ți se arată, politica nu este despre voturi, libertate și alte asemenea prostii, ci despre putere, bani și influență.

    Florentina Horgea tatuaj 1

    Acuma este adevărat că la acest nivel de percepere nu prea mai poți deosebi politica de mafie, dar, asta este, noroc cu Codruța și noroc că este la Bruxelles sau Luxembourg, de acolo totul pare altfel, mai frumos, mai curat și, înainte de toate, mult mai uscat.

    De acolo, de la Bruxelles, poți veni la Arad, aureolat de imaginea democrației europene, cea care funcționează ca un ceas Doxa, și să te comporți de parcă tocmai ai fi venit de la Brad și constați stupefiat că ți s-a ocupat locul de parcare din fața Primăriei. Și să crezi că europarlamentar fiind nu se mai vede că ești același om, ahtiat după putere, după bani și după mărire indiferent cum, de ce și unde.

    Păi, dacă ești, pe deasupra, și doctor în comunicare fără examen și studii, de ce ți-ai face probleme cu Doamna Horgea, cea cu glezna sclipitoare? Și pe urmă te miri, te miri pe naiba, că ea săraca, se îmbolnăvește brusc cu ordin de la comenduire.

    Ce să facă sărmana femeie?

    După ce cu o săptămână înainte, tot de la Bruxelles venind, i-ai spus că gata, s-a terminat. Chiar dacă PNL-ul are 20%, va face guvernul, Viorica se duce să numere zilele rămase lui Dragnea până la eliberare, nu-i rost în continuare de ”deconcentrate” pentru PSD, noul guvern, indiferent cât are în Parlament, va pune mâna pe tot, fără concursuri, fără chestii dintr-astea care arată bine la Bruxelles, dar aici, pe la noi, nu au nicio importanță, sunt ca a cincea roată la căruță, fără rost și fără țel. Mai ales că tu circuli cu SUV-u’ și când te duci la WC.

    sotie dan barna 840x500

    Bun, mai așteptăm nițel până trece și turul acesta, dacă avem noroc scăpăm de ei în primul tur, dacă nu, vine turul doi și tot scăpăm de ei, nu mai rămâne nimeni care să ne bage de vină că punem șefi peste tot fără concursuri sau concursuri cusute cu ață albă, ce mai contează, important este să fie peste tot ai noștri, că așa e în democrația originală, pleacă ai noștri, vin ai noștri, noi cu drag furăm.

    mircea diaconu despre viorica dancila un leu ranit este mai periculos decat unul sanatos 619457

    Este important să știi că peste tot sunt ai noștri, cei care știu că depind de noi, ne servesc de aceea fără să crâcnească, fără să bage bețe-n roată, chiar dacă este a cincea la căruță. La cadastru, la mediu, la intabulări și verificări, niciodată nu se știe când ai nevoie de o bunăvoință, de fapt la acest nivel, fără concursuri, doar cu votul proștilor, depinzi de bunăvoința cumpărată a acestora, deci, asta este, ne pare rău, e frumoasă glezna lor, dar glezna noastră contează, indiferent de cum arată, e a noastră și chiar dacă nu e a nostră, va fi până la urmă dacă proștii votează așa cum trebuie.

    Așa că, stimații mei cititori, m-am dus și eu ieri la vot, am votat cum am știut mai bine, ce să fac, pe Cataramă îl știu din anii nouăzeci, la fel a rămas, cu sperietori de ciori nu mă ocup, nu am nevoie nici de cultură și literatură, le-am făcut la vremea lor, am zis, de aceea, să aleg eu ceva dintre politicieni, adică dintre ăia care nu-și ascund micimea și nemernicia după fraze sforăitoare, sunt și ei cum sunt, nici prea-prea, nici foarte-foarte.

    Si așa am făcut…cu o mică teamă în suflet că voi revedea glezna Doamnei Horgea și în cel de al doilea tur… 

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Pai daca democratia este pentru prosti,ar trebui sa completeze fiecare concetatean un chestionar,unde printre alte Intrebari sa fie si cea ín care specifica daca se crede prost,mediocru sau destept.Cine recunoaste in scris ca apartine categoriei prostilor,ok! Beneficiaza de privilegiile democratie.

      0 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Gery

    9 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.