Având în vedere și luând în considerare faptul că săptămâna trecută, pe aici, pe la Arad, în afară de imaginile cunoscute și așteptate de pe FB, nu s-a întâmplat nimic deosebit, am zis să trec la niște considerații mai generale, așa.

Bine, podul „Ho, Banat!” este tot în aer, nemaivorbind de scandalul din biserica ortodoxă locală. Dar cu podul deja ne-am obișnuit, iar despre scandal va dezbate mâine, pe larg, colegul Vali Mărginean. Nu de alta, dar eu, chiar dacă sunt și ortodox prin căsătorie, nu mă bag. E mai bine așa, plus că scriu duminica. Nu se cade să mă iau tocmai în Ziua Domnului de cele zise și crezute de unii sfinte.
Așa că îi urez de aici „La Mulți Ani” Domnului Călin Bibarț – vedeți, am renunțat la diminutive – de ziua lui de naștere. Am remarcat până și decența cu care a anunțat-o pe FB, din mijlocul pădurii, așa cum îi șade bine unui pădurar autentic. Cu toate acestea, nu am avut cum să nu observ avalanșa de felicitări și poze la „imagine” de pe FB. Fără să mai vorbim că au apărut și pe un cont dedicat imaginii șefului. De Gheorghe Falcă zic, nu vă gândiți la prostii.
Nimic deosebit, la urma urmei, este o modă devenită obicei să te dai mare, rotund și deștept pe site-uri. Nici măcar asta nu ar fi o problemă dacă ai face-o cu detașare și umor, cu nițel spirit autocritic. Nu de alta, dar dacă n-o faci astfel, cazi în propagandă. La modă mai nou din nou și nu numai în Europa. Asta ca să nu mai zicem de Rusia, țara propagandei prin excelență și din cele mai vechi timpuri. S-a apucat și Trump, dar de la el n-ai cum să ai așteptări, din păcate.
Revenind pe malul Mureșului, observăm că, de o vreme, până și Domnul Cionca se bagă tare. La început a fost mai reținut, chiar decent, de o vreme însă, sfătuit de un specialist sau chiar mai mulți, nu se mai reține. Se fotografiază cu orice ocazie, bine că, cu toaleta, încă nu a încercat.

Cu Sergiu Bilcea ne-am obișnuit deja, omul are fler și este prezent oriunde e rost de imagine și povești de adormit copiii. De ceilalți nu mai zicem, avem totuși și noi o decență de jurnaliști care au văzut multe. Liderul absolut – de Falcă zicem, of course – este mai reținut în ultima vreme, știe și el că sunt metode mai finuțe și mai persuasive.

Așa că, după ce s-a arătat încântat de Trump încă în primăvară, acu’ câteva zile i-a adus omagii lui Kirk. Știți, cel împușcat de unul din propria gașcă și căruia până și Parlamentul românesc, ghidat de AUR, i-a dedicat un moment de reculegere.

Acum, trebuie să mărturisesc că eu sunt cam dezamăgit. Nu sunt de ieri, de azi, am ascultat decenii propaganda ceaușistă, am urmărit imaginile confecționate pentru prostirea celor mulți și mai puțin orientați. Mie mi-a ajuns. Și îmi pare rău de cei tineri, prinși în mrejele digitale ale propagandei, care nu au cum să facă diferența între adevăr și fals, între bine și rău.
Poate și pentru că una dintre lecturile cele mai impresionante din tinerețea mea a fost „Peripețiile bravului soldat Švejk”. Da, cea scrisă de cehul Jaroslav Hašek. Și nu de pe FB, ci direct din carte. O am și acum și o mai răsfoiesc câteodată.
Cred că mi-am adus aminte de Švejk atunci când am aflat de vacanța din august-septembrie a președintelui Cehiei. Petr Pavel se numește, are 62 de ani, este general în retragere al armatei cehești și a făcut vreo trei mii de kilometri cu motocicleta, prin România mai ales, dar trecând, normal, și prin Ungaria, Slovacia.

Nu am găsit fotografii pe conturile sale – nici pe FB, nici pe X – am fost nevoit să caut prin presă și la cei care au reușit să îl fotografieze. Mi-am dat seama că nu a fost simplu, omul nu arăta deloc ca un președinte așa cum ne imaginăm noi pe aici și nici nu se comporta astfel. Mai precis, se comporta ca un om normal și decent, fan al călătoriilor pe motocicletă și pe care îl doare undeva de ce zice lumea dacă află.
Un om sincer și cinstit, nerăsfăcut, nestricat de politică și propagandă, liber și curajos și care se comportă firesc.

O încântare să ai un astfel de președinte. Un președinte care nu dă doi bani pe imaginea realizată de specialiștii în propagandă. Și care au un singur scop: să îi înșele pe cei puțin pregătiți, să le dea impresia că au de-a face cu salvatorul, singurul care le poate garanta viitorul luminos.
Și tot căutând după președintele ceh, am dat, din întâmplare, de locul din Praga unde se află Ambasada Rusiei. Nu-i nimic deosebit, e într-un loc frumos, clădire impunătoare, așa cum se cade. Numai că…

Numai că piața din față se numește Boris Nemțov, opozantul lui Putin, ucis în 2015; una dintre străzile care duc în piață este numită după jurnalista ucisă Ana Politkovskaia, aialaltă se numește a Eroilor Ucrainei. Iar nu departe de ambasadă se află un loc numit după Alexei Navalnîi.
V-ați prins?
Cam asta este. Cehii nu se tem și au și spiritul necesar să le reamintească rușilor de faptele și intențiile lor. Să le prezinte realitatea, nu să răspundă cu propagandă la propagandă. Să fie normali chiar și într-o lume anormală, în care normalitatea nu este văzută ca normală.
Un exemplu de urmat. Chiar și la Arad.

Citește și: Pola Zilei: Ce să fie cu podul „Ho, Banat!” dacă nu poate fi circulat?