Este simplă, dar cu atât mai dureroasă.

Este și nu este, am putea spune, precum kilometrul lipsă dintre Pecica și Arad.
Aproape de neobservat și de nebăgat în seamă.

Eu am observat așa într-o doară, cu toate că trec pe acolo cu mașina relativ des. E undeva în zona pasajului de urcat pe autostradă, acolo unde mai nou s-au construit tot feluri de acareturi, mai ales pentru camioanele care urcă sau coboară: o stație de alimentare, motel, cu parcările aferente, desigur.

Ei, cam pe acolo există două indicatoare care ne arată drumul până la Arad, amândouă, la o distantă de cel puțin cinci sute de metri unul de altul, indicând 18 km.

Nu ar fi prea mare lucru, în fond nu te poți aștepta la acribie geopolitică de la niște indivizi care montează indicatoarele rutiere, dar dacă stăm și ne gândim mai mult, asta ar însemna că între Arad și Pecica a dispărut jumătate de kilometru.

Unde este nu se știe, e precum cu zonele crepusculare, intri în ele fără să îți dai seama și ieși fără să realizezi că ai intrat.

Iar dacă te gândești mai mult, poate ajungi la ideea că acest juma’ de kilometru lipsă e ca un simbol, ca o alegorie la nimicul care ne înconjoară pe aici, la lipsa de greutate a lucrurilor, gesturilor, oamenilor și acțiunilor dintre Pecica și Arad. Relația e strânsă, ajunge să ne gândim la oamenii din Pecica care au ajuns în ultima vreme să joace roluri importante la Arad, chiar dacă toți în urma apropierii de cel despre care vorbim, chiar dacă încă nu sesizați, în acest articolaș nițel, cam, drept îi, crepuscular.

Și ca exemplificare, ia să vedem care au fost problemele săptămânii trecute la Arad. Și Pecica, desigur.

Nu, să nu vă faceți iluzii. Nu s-a găsit încă o soluție la problema ridicată de societatea civilă arădeană – atâta cât și cum este – la problema vânzării Teatrului Vechi. Nu, nimeni nu a reacționat, nici măcar Domnul Fifor, cel care, veți vedea, reacționează prompt la orice care nu îl implică și pe Domnia sa.

Domnul Cionca tace, Bibi zâmbește fatidic și fără sens pe la Ronduri de seară și alte la teveuri locale.

Iar Gheorghe Falcă își continuă lupta sa din zonele crepusculare ale politicii românești.

În timp ce Domnul Fifor se întreabă de ce a votat Wiener împotriva unor bani mărunți pentru călugării români de la Athos – susținuți oricum din belșug de biserica subvenționată din buget și Gigi Becali – , Gheorghe Falcă face naveta dintre Bruxelles și posturile TV mai naționale, nu de alta, dar cu Ghilea n-are rost iar Cristi Varjasi este omul lui Bibi.

Iar aici surprindem drama despre care am vorbit în titlu.

Gheorghe Falcă nu reușește să devină la nivel național ceea ce este el în Arad și Pecica: omul nr1, cel care face și desface, tartorele, vedeta, omul fără de care nici măcar musca nu se pune pe balegă.

Face eforturi și nu de azi sau de ieri – amintiți-vă de gesticulația sa lipsită de orice empatie sau emoție reală la un miting de campanie din Moldova ori București -, dar nu reușește nicicum să ajungă mai sus în ierarhia PNL-ului. Rămâne acolo o piesă despre care nu se prea discută la nivel înalt, nu de alta, dar prestațiile sale publice sunt mai degrabă jenante pentru partidul conglomerat, adunat din toate ciurucurile politice postcomuniste și care acum se numește PNL.

Poate asta explică și faptul că opoziția de stânga din Arad, în frunte cu liderul Fifor este preocupat mai mult de Domnul Wiener, nu de cel care se crede în continuare arbitrul situației din Arad. Îl atacă unde poate și unde nu poate, nu contează, important e ca nu cumva doctorul să câștige puncte la electoratul arădean, că asta ar însemna, de fapt, pierdere de imagine pentru liderul PSD.

În fond și aici vede corect Domnul Fifor: adversarul direct al PSD Arad nu este PNL, ci USR: Nu Falcă, cel care, în mod evident, cu toată gesticulația sa disperată și la marginea comicului de prost gust, pierde încet, dar sigur teren, ci aceia care vor veni din urmă într-un an, doi, fie că se numesc Bibi sau Cionca, fie omul cel mai vizibil din USR-ul arădean, adică doctorul Wiener.

Problema e că astfel, perfect ipocrit, se sacrifică din nou Aradul și arădenii pentru câștiguri momentane de poziție. Tot în această ipocrizie generalizată, probabil înmagazinată în kilometrul lipsă dintre Pecica și Arad, PSD-ul arădean, în loc să își vadă de treabă, mai precis de problemele reale ale arădenilor, arată cu degetul spre persoana subprefectului nominalizat, după lungi convulsii, de USR, un fost pesedist de al lor, of Doamne.

În loc să se bucure că mai sunt și pesedișți care gândesc.

Și în loc să se gândească la ipocrizia absolută de care ai nevoie ca tu, oficial de stânga, să condamni într-o democrație modernă, seculară – în care, conform Constituției, religia și credința sunt probleme particulare, nu de stat – faptul că un coleg de al tău din Parlament, mergând pe poziția partidului din care face parte, nu votează un ciubuc pentru niște călugări care oricum stau bine mersi pe muntele sfânt al ortodoxiei pe banii contribuabililor români.

Ei, uitați, de asta vorbeam de zona crepusculară Arad-Pecica, o zonă care îi transformă pe cei cu funcții și poziții în niște zombie politici, niște morți vii care în loc să se ocupe de treburile lor reale și adevărate se luptă noaptea ca hoții cu gândurile și ambițiile lor care nu se potrivesc și nu se susțin.

Asta este drama lor și înainte de toți drama celui care a fost instrumental în crearea acestei zone…