joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Încetinitorul de particule: De ce nu se pomenește nicăieri de Arad ca fiind cel de al doilea oraș al revoltei din Decembrie 1989?

    de E. Nola | 23 decembrie 2019, 9:19 AM | Încetinitorul de particule | Topic special

    26

    Pomenesc eu în treacăt de batjocura arădeană a aniversării a 30 de ani de la ceea ce în mod oficial este numit încă Revoluția din Decembrie.

    Mascarada a început vineri, în 20, atunci când oficialitățile în frunte cu europarlamentarul Falcă – ca să se știe cine e șeful – au organizat o ședință solemnă, în prezidiu cu Valentin Voicilă, încununată cu acordarea de medalii și finalizată cu o procesiune cu sobor de preoți și lumânări care s-a oprit la obeliscul din fața primăriei.

    Observând fețele, îți dădeai seama că marea majoritate este formată din camarila penelistă locală, îmbogățită de cei încurcați, în frunte cu Vali Voicilă, de cei care încercau cumva să marcheze momentul chiar și împotriva cursului politic local, fără să bage de seamă că amestecându-se cu cu moșlicul și cu tărâța vor fi mâncați la rândul lor de porci.

    1 4

    Ca să nu se spună că au băut dinainte pe pielea celor împușcați la „revoluție”, serbările galante au continuat și în 21, sâmbăta, respectiv 22, duminica, este drept fără oamenii importanți like ză europarlamentar, chiar dacă Vali Voicilă a fost prezent la toate aceste manifestări. A fost și soborul de preoți, a fost și Armata, a fost și Poliția, moștenitoarea Miliției.

    Speach-ul omagial din fața obeliscului din mijlocul pieței, duminica a fost produs de un alt actor al Teatrului Clasic din Arad – pe vremea lui Voicilă era doar de stat – unul care în Decembrie 1989 avea 14 ani, dar a realizat în ultimul an, în 2019, mai precis, ajungând din consilier director, mai apoi viceprimar, cât nu a realizat liderul demonstrației din Arad într-o viață.

    În aceste zile, pentru ca manifestările omagiale să decurgă fără evenimente neprevăzute s-a oprit și circulația tramvaielor pentru câteva ore, în fond arădenii gonind după cumpărături de Crăciun, în absența unor magazine mai ca lumea, nu prea au ce căuta în centru și oricum circulă mai mult cu mașina.

    2 3

    Având toate acestea în fața ochilor, plus interviul lui Vali Voicilă acordat în aceste zile lui Ovi Balint, m-am luminat în cele din urmă.

    De treizeci de ani se tot discută: ce a fost, Domle, revoluție ori lovitură de stat? Au murit degeaba atâția oameni, crezând că doboară un regim, crezând că schimbă lumea, nefăcând altceva de fapt decât să ofere camuflarea adevăraților câștigători?

    Dincolo de aerul lor profan, lipsit de știința istoriei, aceste întrebări simt ceva, dezvăluie nesiguranța și îndoiala unei societăți care se teme că a fost trasă din nou, nu se știe a câtea oară, pe sfoară. Că a fost folosită, că schimbarea șefilor nu poate fi decât bucuria proștilor, pentru că eroi au fost, eroi sunt încă, dar ei nu sunt din această viață, le șade mai bine pe lumea aialaltă, acolo de unde pot primi cu bucurie prinosul recunoștinței noastre înainte de masa de Ajun.

    Răspunsul la aceste întrebări nu mă interesează, le știu de fapt, în fond o viață întreagă m-am ocupat cu istoria, nu-mi fac iluzii, revoluțiile nu sunt ca în manuale sau la Discovery, nemaivorbind de discursurile festive ale politicienilor.

    3 4

    Revoluțiile sunt crunte și de multe ori nedrepte și inumane, obținând de obicei exact inversul pentru care au pornit, cu toate acestea să pui la îndoială curajul, îndârjirea, bunele intenții ale celor mulți, ale acelora care de fapt declanșează schimbarea este chiar penibil, în fapt preluarea papagalicească a discursului celor care prin asta își întăresc dominația asupra ta, a conștiinței tale, a sentimentelor și speranțelor tale.

    Da, revolta a fost autentică și reală, da, au fost gesturi eroice, sacrificii ca în legendă.

    Nu, Tőkés nu era spion ungur, nici omul rușilor, era un preot dat naibii, nițel naționalist, dar de un curaj soră cu nebunia. Și da, timișorenii au sărit în apărarea lui, transformând prilejul în ocazie, declanșând revolta împotriva unui regim despotic, inuman și absurd în cele din urmă.

    Și da, arădenii au aflat, nu era foarte greu având în vedere relația dintre cele două orașe și au fost cei care, în 21 Decembrie, cu un pic înainte de opt dimineața, au aprins fitilul revoltei naționale, printr-un grup mic de tineri muncitori angajați la sculăria de la Orologerie, o întreprindere de mult inexistentă și uitată în Arad, și care au ieșit la demonstrație, reușind să atragă în jurul lor mii de arădeni.

    4 2

    Nici unul dintre ei nu are carnet de revoluționar, majoritatea dintre ei își trăiesc zilele în anonimat, faptul că au fost în acel grup fiind cunoscut doar de apropiați, unul dintre ei a fost și împușcat, dar a scăpat cu viață.

    Nu-i vei găsi la ceremonii în primul rând, eventual printre privitori, nu au făcut cariere prin „revoluție”, unii chiar au plecat din Arad.

    Gândindu-mă la ei, la adevărații eroi ai Aradului din Decembrie, mă întreb de ce nu pomenește nimeni de rolul orașului, de ce se trece peste Arad, de ce până și Vali Sterian cântă și vorbește de Timișoara, Sibiu, Brașov, ca să ajungă în cele din urmă la București?

    În afară de arădeni, chiar dacă se recunoaște și oficial, ce să-i faci, ceasul istoriei mai arată și ora exactă, nimeni, dar nimeni nu știe sau nu vrea să știe de rolul jucat de Arad, de cei câțiva zeci de tineri din Orologerie care au pornit spre centru în dimineața zilei de 21 Decembrie 1989?

    Cred că am răspunsul. Și care răspunde și la întrebarea mai centrală și mai importantă: cine, când și cum au furat Revoluția.

    Despre toate astea: joi!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Tokes nu e nitel nationalist , e ultranationalist si a continuat politica antiromaneasca si dupa decembrie 1989, inclusiv in calitate de europarlamentar ,culmea, al statului roman.
      Luati la rand declaratiile care de care mai belicoase la adresa Romaniei si aveti dovada.

      +34 voturi
      +1
      -1
      • Articolul nu este despre Tőkés, sper că ați observat în cele din urmă.
        Urmariti Specialul, poate veți avea norocul sa citiți și despre el.
        Poate atunci vă veti da seama că Tőkés cel de acum, cum și este firesc de altfel, nu este identic cu tânărul pastor din Timișoara lui Decembrie.
        În treizeci de ani s-au întâmplat multe, nu e bine sa trecem așa în fugă peste ele si să declarăm că precum răul, Tőkés a fost de la început cum este azi.
        Valabil, de altfel, pentru oricare dintre personajele publice pe care le discutäm.

        --10 voturi
        +1
        -1
          • Scriere libera:
            Buna sa va fie inima. Sunt aici, pentru o prietenie sincera si de durata.
            Am avut 12 ani si 9 luni… am fost comandant si sunt comandant al unitatii pentru pregatirea tineretu-lui pentru apararea patriei si stiu ca a fost o lovitura de stat. Revolutie nu a fost, a fost o lovitura experimentata de catre CIA prin agentii sai dubli si tripli, anti oranduirii care dadea fructe si scotea roade la export, pentru a plati datoriile facute de agentii deja infiltrati si conspirati, cand sa platit pen-ultima transa. Epoca lui sacalu si asociatii sai, sa terminat, fiind printre agentii secreti, Iliescu la asasinat pe Sacalu si astfe a preluat recunoasterea puterii, pentru ca Ceausescu si familia sa, era amenintata cu moartea de acest agent triplu Sacalu, ajutat de toti cei infiltrati, mituind pe oricine si oricand.
            Mai departe, va las sa va elaborati ideile acestea si veri intelege, ce sa intamplat cu manipularea Televiziunii Nationale, unica si temporizatorii din TVR.
            La multi ani cu sanatate si fericire multa va doresc, succes in tot ce faceti bun si de durata.

            --6 voturi
            +1
            -1
        • Extremismul il caracteriza pe Tokes si inainte de 1989 si sunt convins ca stiti asta foarte bine. Ca a iesit la iveala de abia dupa 1989, culminand cu retragerea unei decoratii
          ( Steaua Romaniei ,parca) e de asemenea adevarat.
          Doar s-a folosit de regimul democratic si de apatia autoritatilor romane pt a-si duce politica extremista la cote maxime.

          +8 voturi
          +1
          -1
          • Știu mult mai multe decât vä imaginaŧi. Inclusiv despre Tőkés.
            Îl cunosc cu mult înainte de 1989. De pe vremea când proaspăt absolvent de teologie era în conflict cu propria episcopie, respectiv ierarhia religioasă reformata.
            Să-l numești nationalist și extremist este o simplificare, personalitatea sa fiind mult mai complexă.
            Faptul ca i s-a retras Ordinul nu spune nimic despre el, spune mult mai multe despre limitele statului de a trata cu cei care contesta anumite măsuri ale sale.
            Problema cea mare este de fapt alta: revoluționarul este sau revoluționar sau nu este, iar cei cărora nu le plac revoluționarii îi numesc de obicei extremiști, huligani etc.
            Sau credeți că Tőkes reușea la Timișoara dacă nu avea o fire de” extremist”, cum ziceți.
            Rețineți: nu sunt un fan, dimpotriva, dar a contesta contribuția sa la istoria României numai pentru că nu-ți plac accentele sale nationaliste, intolerante – ca să te revolti, trebuie sa ajungi la ideea că ceva nu se mai poate tolera – inseamnă sa negi Romania de după 1989 in numele unei Romanii de dinainte de 1989. Înseamnă de fapt sa negi Revoluția din Decembrie.
            Iar retragerea Ordinului a fost chiar un gest care sublinia aceasta evolutie a statului român chiar și fara Iliescu.

            +2 voturi
            +1
            -1
            • Nu am contestat contributia , nici nu imi permit sa o cuantific. Comentariul meu pornea de la cuvantul ,,nitel”” pe care nu-l gasesc deloc potrivit cu activitatea pastorului reformat, omului politi c si ce o mai fi Tokes. Atat.
              In alta ordine de idei , va doresc Sărbători fericite si un an 2020 cat mai bun!

              +6 voturi
              +1
              -1
            • Eu am considerat ca pentru 89 nițel cuantifica exact naționalismul lui Tőkés.
              Daca discutam de perioada imediat următoare, mai ales după evenimentele din martie din Târgu Mureș – aici am chiar o experiența personală cu noul episcop de Oradea – schimbam calificativul, ca să nu mai vorbesc de zilele noastre.
              De aceea am pomenit de evoluția personajului și a personajelor în genere.
              Așa e normal sa judecăm și evenimentele și oamenii, nu static, ci în evoluție. Ține de o atitudine în același timp științifică și umanistă.
              A fost o discuție oricum interesantă, va urez și eu Crăciun Fericit și la Multi Ani!

              +4 voturi
              +1
              -1
    2. Observatiile d-lui Prof.Notaros sunt cat se poate de pertinente.Dumnealui a fost in multe situatii aproape de evenimente.Retin acest lucru,deoarece impreuna cu colegii si prietenii am ,bantuit’ sí noi aproape peste tot unde auzeam ca se intampla ceva.A fost un „curaj necenzurat de instincte”,daca-mi este permis sa ma exprim in acest fel.La vremea respectiva,am cunoscut multi oameni(atat personal,cat si din vedere) datorita muncii la un ghiseu de relatii cu publicul.In 21 decembrie 1989 cand Orologeria si angajatii de la fabricile care s-au alaturat pe traseu,au avut primul ,contact’ cu cordonul militar de la ,Burza’,am fost la cativa metri distanta cand s-a tras focul automat de avertisment.A urmat retragerea militarilor si dispunerea in careu(binenteles cu tehnica de lupta) in fata Consiliului Popular,pana la nivelul liniei de tramvai.Atentia ne-a fost distrasa de alte evenimente si nu am observat cand acel cordon s-a „triplat” cu persoane ín uniforma,dar avand o aparitie care degaja stapanire de sine,varsta intre 30-45 de ani.Daca cineva ar fi dispus sa scrie un documentar bazat pe experienta personala a cetatenilor care au fost in diferite locuri sí situatii,ar fi o completare serioasa la respectabila lucrare a d-lui Simandan, *Intrebatorul din agora* .

      +13 voturi
      +1
      -1
    3. Absolut corect și precis în tot ceea ce ați scris, d-le Notaros. Vă mulțumesc din suflet pentru articol ! De asemenea, și comentariul lui Gery este cât se poate de pertinent și corect.

      Exact așa s-au derulat evenimentele în 21 decembrie 1989. Sunt fiica celui care a fost în fața ”copiilor” de la Orologerie. Știu exact cum s-au întâmplat lucrurile … când și cum s-a pornit din fabrică. Eu, de exemplu, am sărit gardul prin spatele fabricii, pentru că grupul de muncitori, în frunte cu tata, au plecat forțând într-un fel poarta. S-a lăsat cu amenințări grele și grave. Ceaușescu și tot sistemul erau ”în picioare” încă. După ce am sărit gardul, m-am ”lipit” de grup pe la Tricoul Roșu. Eram în dreapta tatălui meu când s-a ajuns în fața Primăriei (ca, de altfel, în aproape toată perioada cât a stat în Consiliu). Acolo, exact cum spune și Gery, la un moment dat a apărut cineva cu multă prezență de spirit și abilitatea de a se adresa mulțimii. Nu-i mai spun numele, că-l ridică toată lumea-n slăvi numindu-l ”marele revoluționar al Aradului”. Tata era cardiac, nu putea face asta. Un actor, însă …

      Dar, nu, adevărații curajoși și revoluționari nu sunt cei din primul rând, așa cum bine ați spus, ci exact cei care nu și-au luat nici certificatul de revoluționar și nici beneficiile oferite de FSN-ul tocmai instalat.

      Întrebare: care-i diferența între pensiile speciale, care ne deranjează atât de mult acum, și toate beneficiile luate de toți profitorii rezoluției (vezi, spații comerciale, facilități etc).

      Tata nu a luat NICIODATĂ așa ceva pentru că nu a vrut !!! El s-a lămurit încă din primăvara lui 1990 că ceea ce credea și își dorea el nu se va împlini. S-a retras, a fost uitat și acum ne privește din cer. Liderul a murit !

      Azi aducem osanale celor la putere și facem plecăciuni în fața celor îmbuibați de beneficiile evenimentelor din 1989. Sunteți mulțumiți ? Eu nu !

      +11 voturi
      +1
      -1
    4. „Cred că am răspunsul. Și care răspunde și la întrebarea mai centrală și mai importantă: cine, când și cum au furat Revoluția.”
      .
      În acest caz vă rog să mă lămuriți atât pe mine cât și pe ceilalți nedumeriți care vă citesc cronicile: – Dacă aveți certitudinea că sunteți foarte aproape de adevăr, atunci cum naiba îi puteți lua în brațe pe Cocoșatul și Sfânta luptătoare în slujba dreptății, dedicându-le osanale de laudă de ni se încrețesc pieile pe noi de scârbă? …ambii din Sibiu, ce curvă de coincidență!

      --1 voturi
      +1
      -1
      • Domnule satir pe jumătate – e o gluma nevinovată, nu mi-o luați în nume de rău -, cred că Dumneavoastră nu puteți citi textele mele de propriile idei despre cum ar trebui sa fie ele.
        Iar daca va simțiți rău în timp ce le citiți, vă rog eu, nu le mai citiți, n-aș vrea să pățiți ceva.
        Cert este următorul lucru: nu ridic osanale nimanui, nu am această calitate, spun ce gândesc pe moment, poate nu vă convine, nu este vina mea, mai ales că s-ar putea să chiar greșesc pe moment.
        Îmi revin, nu va faceți griji, mie nu mi se face rău de cuvinte, ci de lașitatea, minciuna si farizeismul unora.
        Iar daca vreți să aflați ce si cum cu furtul revoltei, citiți-ma și joi, chiar cu riscul să vă îmbolnăviți…
        Eventual luați înainte un antidot: să-l citiți înainte pe nuștiucare, nu vreau să dau cu bâta…

        0 voturi
        +1
        -1
    5. „Cert este următorul lucru: nu ridic osanale nimanui, nu am această calitate, spun ce gândesc pe moment, poate nu vă convine, nu este vina mea, mai ales că s-ar putea să chiar greșesc pe moment.”
      Când în repetate rânduri lauzi și aperi făcăturile duoului de la Sibiu, cernând printre degetele rășchirate faptele de abuz și încălcări evidente ale Constituției, chiar și pentru orbi, doar fiindcă lovesc necruțător în PSD-ul care și pe Dumneavoastră vă face să vedeți roșu, eu sunt cel ce este pe sens unic? Ha … foarte interesant cum încercați să o dregeți din condei trecând la atac. Dar este ceva cu ce ne-ați obișnuit și măcar din punctul ăsta de vedere sunteți consecvent.
      .
      Rău nu mi se face și încă nu am fost bolnav din cauza cititului, indiferent cât de caraghioase ar fi fost părerile autorul rândurilor citite, dar vă mulțumesc pentru grija care mi-o purtați dându-mi sfaturi de fiecare dată când întrebările mele vă fac să vă simțit băgat la colț. Ca ziarist cu păreri ce nu de puține ori sunt critice, ar trebui să acceptați mult mai ușor și critica propriilor opinii. Mai ales când după cum spuneți „… s-ar putea să chiar greșesc pe moment.” o dați în bară și nu de puține ori. Dar ce contează, memoria publică, la marea majoritate a cititorilor, se extinde la ce au fost spuse și scrise in ultimele trei zile. Însă eu nu uit și văd că ăsta este „baiul” meu când vă confrunt cu propriile „opinii”.
      .
      Dar să știți că din suflet eu vă doresc Sărbători Fericite! … sănătate și clarviziune în noul deceniu în care vom intra peste câteva zile.

      +2 voturi
      +1
      -1
      • O singura observație doar înainte de Crăciun.
        Eu nu scriu cu patimă, nu am nimic împotriva partidelor, îmi pare rău doar când nu se comporta asa cum le spune numele: adică social-democrații nu sunt democrați iar national-liberalii nu sunt liberali.
        Pe indivizi îi iau ca atare, individual, indiferent de partidul din care fac parte. Pe Johannis chiar nu îl simpatizez ca individ, având în vedere ca e unilateral, închistat – am o experiența de o viata cu profii de fizică: fiecare are ceva bizar în comportament – nemaivorbind de faptul ca este obtuz la problemele minoritătilor etnice în frunte cu ungurii, fiindcă vrea sa pară mai român decât românii verzi. Consider cu toate acestea că din oferta de politicieni pe care o are la ora actuala țara, el este răul mai mic: vorbește bine trei limbi străine, este privit cu simpatie în Germania si în Occident, fiind evident interesant sa occidentalizeze cât de cât țara.
        Deci, este exact invers de cum vedeți: chiar nu-l simpatizez, însă rațiunea analitica îmi spune că este răul cel mic. Cel puțin deocamdată.
        Crăciun Fericit și la Multi Ani!

        0 voturi
        +1
        -1
        • „ …chiar nu-l simpatizez, însă rațiunea analitica îmi spune că este răul cel mic.”
          Sigur că este absurd și naiv să speri că vei găsi un politician perfect și în același timp să aibe un Caracter fără cusur. Dar cum am spus-o de multe ori pe aici, că dacă închidem ochii la încălcările Constituției și la Abuzul funcției prezidențiale, atunci Democrația încetul cu încetul devine doar o sintagmă, așa cum au fost drepturile democratice în dictatura ceaușistă. Garanția drepturilor democratice și a unui proces democratic este tocmai CONSTITUȚIA … iar atribuția primordială a unui Președinte este să apere și să respecte Constituția. Ori dacă un președinte este cel care întinde la maxim granița interpretării Constituției (când singura care poate interpreta Constituția este CCR) și face abuz de funcția avută în lupta politică dintre partidele la putere și cele în opoziție, el care ar trebui să fie MEDIATORUL acestora în interesul bunului mers al României, … ATUNCI?!!! Într-o țară normală la cap, cocoșatul era de mult trecut pe linie moartă. Îl iertați mereu fiindcă DĂ cât poate în cei pe care și Dumneavoastră îi detestați. Părerea mea este că un ziarist cu ștaif nu are dreptul în cazul încălcării Constituției … să aibe păreri personale, sau să vadă printre degete. De ce? Fiindcă Constituția îi dă niște drepturi speciale, pe care cetățeanul de rând nu le are. Mă întreb cum ați reacționa când aceste drepturi constituționale ar fi încălcate, … doar fiindcă încălcarea, bagă la pârnaie un cetățean pe care-l antipatizați?
          .
          Și fără să fiu obraznic, acum în ajun de crăciun, dar știți ce: – De chestia asta cu „Răul cel mic!” așa de tare m-am săturat că nu există, momentan, nimic cu care să faci să clocotească apa din mine. De fiecare dată se folosește această expresie, pentru a scuza cumva o alegere care se dovedește imediat de a fi cât se poate de Proastă, … și uite unde suntem. Au trecut 30 de ani și ei mint din ce în ce mai mult, ne sfidează pe față, ne scuipă obrazurile și se comportă golănește când vor ei. Acest comentariu mi-a venit apropo de „… rațiunea analitică”.
          .
          A la votre santé monsieur!

          0 voturi
          +1
          -1
          • Că v-ați săturat ori nu, astea este lumea, Domnule Peter și Pan.
            Daca doriti absolutul, va recomand câteva domenii. Înainte de toate arta și creația în general. Fără comentarii.
            Pe urmă mai sunt și domeniile spirituale tradiționale de evadare din lumea obișnuită, imperfectă în care răul cel mic este singurul bine accesibil.
            Și încă ceva: rațiunea mea analitică îmi spune că tocmai asta este treaba: este mai ușor și sa te arăți intransigent și absolut în comentarii decât în creație și meditație.
            Încă odată sărbători fericite!

            --1 voturi
            +1
            -1
            • „Că v-ați săturat ori nu, astea este lumea, …”
              Iar mă provocați! Ha, ha, ha … mai rămâne să-mi spuneți că „Oricum în România lui profu de fizică, cu șase case cumpărate din meditații, este mai bine decât în marea majoritate a țărilor africane.”
              Da în multe din țările lumii populismul extremei de dreapta este la putere, au majorități în parlament, sau au rezultate uimitoaare în măsurători de opinie și acolo unde cu câțiva ani în urmă era de neconceput. Dar în multe din aceste țări, nimeni nu are voie să jignească Constituția, nu s-o încalce.

              Dar … când ai trăit în dictatură și erai obligat/șantajat să ieși la munci istovitoare, ți se vârau cu forța în patul conjugal, erai analizat pe toate fețele pentru a primii o viză spre o altă țară din blocul comunist, trebuia să-ți păzești gura în permanență că erai în pericol să fi pârât la secu de propriați familie, miliția te ridica de pe stradă și pentru o privire „nepotrivită”, o țoapă fără colegi de facultate era doctor docent și conducea munca de cercetare, etc etc … dar cu drepturi democratice „garantate” de Constituție, azi ar trebui să fi, Da … Intransingent față de respectarea Constituție. Dacă și Constituția a ajuns covorul de la intrare și orice jegos se șterge pe picioare cu ea, atunci ce a mai rămas din Democrație??? „Nu vă convine, puteți pleca!” a spus-o un fost ce-și plimbă curul în merțane plătite din impozitul pe care-l plătim.

              Că se minte fără nici cea mai mică urmă de bun simț în lupta politică, o pot accepta. Dacă pot fi mințiți … n-au decât să-și poarte crucea. Că se fură pe rupte din „banul public”, te consolezi că asta este și n-ai ce face. Însă când se ating de Constituție, toți și atunci mă refer la cei ce mai deschid și altceva decât paginile FaceBook, ar trebui să sară ca arși. O faci? Ești antenist, comunist împuțit, etc … și ești în minoritate.

              Când ziariștii pot avea „opinii” tot datorită Constituției, dar se uită în altă parte și se fac că plouă, atunci da domnule pot fi intrasigent de critic. Și sincer nu este ușor ca de fiecare dată să mă las înjurat. Dar am învățat să mă detașez. 🙂

              Pace! … îngropăm securea războiului verbal până după anul nou. La Mulți Ani și „succesuri”!

              0 voturi
              +1
              -1
    6. Domnule profesor, având în vedere câți arădeni adevărați – și aici ma refer din Micalaca, din Raczfertaj, sau din Bujac – găsim în conducerea orașului, răspunsul vine de la sine. Prezenta arădenilor la cârma orașului tinde spre zero, la fel și patriotismul local al conducerii orașului. Q E D

      0 voturi
      +1
      -1
      • Este si asta, dar nu e decisiv.
        Daca omul este cinstit, priceput si bine intentionat, poate face mult, indiferent de unde este.
        In fond, cel mai longeviv primar al Aradului, Salacz, cel care a condus orașul 30 de ani, sub el fiind construit de fapt tot ce tine de centrul istoric, a fost din Gyula, dar a devenit un arădean adevărat, stabilindu-se in cele din urma la Pancota, unde a si murit.

        0 voturi
        +1
        -1
    7. Pot sa va intreb pe cine ati votat in 1990, apoi in 1992?
      – cred ca de fiecare data ati intuit corect castigatorul, pe care l-at sustinut.
      Pot sa va intreb daca va place ce vedeti, lumea in care traiti?
      Credeti ca votand răul cel mai mic nu ne se poate traduce prin aceea ca sustineti Răul?
      Stiu ca ati votat FSN, apoi , FDSN, apoi PDSR, apoi FSN, apoi pe Basescu si PDL (in minte fiindca in realitate ati votat tot UDMR).
      La ultimele alegeri ati votat Iohanis.
      Din articolele trecute reiese ca sunteti un sustinator Neconditionat a lui Kovesi. Votand Iohanis ati sustinut PNL, care, cel putin la Arad este doar un PDL rebrandizat.
      Bubele PSD nu le mai amintesc (deturnarea unei miscari de masa, criminala invocare a a luptei impotriva comunismului prin inventarea teroristilor si manipularea unitatilor militare pentru un comportament subversiv, mineriadele, politicele economice, vanzarea activelor tarii prin metoda MEBO si alte tertipuri infecte si criminale), pe ale PDL, vi le reamintesc: invrajbirea minoritatilor intre ele (pe critriu ca oricine poate fi atribuit unei minoritati si oricarei minoritati i se poate opune o majoritate- de fapt o alta minoritate convenabila si manipulata), votarea primarilor intr-un singur tur, votarea presedintilor de consilii judetene intr-un singur tur, anularea artificiala a referndumului de demitere a presedintelui, sustinerea manipularii referendumului pentru parlament unicameral si maxim 300 de parlamentari, trupele de hoti PDL-isti, azi PNL-isti cinstiti.
      Drujbele Stihl de la Scweighoffer nu va spun nimic, mizeria absurda care inseamna asa zisa ”justitie” din Romania, armata obscura si penibila care face achizitii refurbish, politia care este in colaps, invatamantul ”sublim”, administratia corupta, sanatatea nosocomiala si civismul de tip transgender si multinational, sistemul bancarar nejustificat de faptul ca nu asigura finantarea economiei, nu au, in mintea dvs. nicio legatura cu KWI, nicio legatura!?
      Sa inteleg ca Robi a murit pentru mizeriile de mai sus?
      Sa inteleg ca politica este o curva?
      Sa inteleg ca sunt naiv si prost si naiv si prost samd.?
      Care sunt valorile pentru care dvs. v-ati da viata? Adevarul de tip Kovesi? Prosperitatea nationala de tip Global? Ideea de bine, dar pentru politruci convenabili?
      Ca va face, justificat, de va da energie sa va sculati dimineata din pat? O alta smecherie, o alta paranghelie, o alta cafea, o alta discutie subtirea si spirituala si plina de minciuni istete?
      Dincolo de adevar existenta unui ziarist devine toxica pentru simplu fapt ca nu poti sa vii senin sa spui ca esti la a 4-a casatorie, ca fiecare dintre ele a a avut bunele si relele sale si ca la final, pentru al 5-lea mariaj oferiti virginatate si credinta vesnica!!!!!!!!!!
      Sustin argumentat pe Peterpan care a incercat, prea elegant, sa includa in logica elementara si intr-o coerenta minimala, ideea de consecventa a afirmatiilor autorului, marcat (el autorul) de inconsecventa ”hiperconvenabila”.

      0 voturi
      +1
      -1
      • Dumneavoastră, in schimb, Domnule Polipseudonim, aveți o problema mult mai mare ca Domnul Peterpan, care este mic copil in frustrare pe lângă Dumneavoastră.
        Nu, Domnule, nu am votat niciodată cu ceva care presupunea Iliescu și cu atat mai putin UDMR. Apropo, pe Iliescu nu l-am votat nici împotriva lui Vadim, dacă va vine să credeți.
        Apropo de Johannis, da, l-am votat. În turul 2. Nu și în primul tur. Trebuia s-o votez pe Viorica?
        Acuma e drept, dacă era doar după mine înainte de culcare, poate că o votam: pentru vârsta ei se tine chiar bine.
        Calamati-vă, vedeți si Peterpan îngroapă securea războiului de sărbători, poate vă mai liniștiți si Dumneavoastră.

        0 voturi
        +1
        -1
        • „…Domnul Peterpan, care este mic copil in frustrare pe lângă Dumneavoastră.”
          De unde ați tras concluzia că sunt frustrat? Oricine îndrăznește să vă critice opiniile, sau vă pun întrebări incomode, sunt frustrați? Se pare ca da, în experta opinie pe care ne-o prezentați aici.
          Dar vă spun pe bune … Nu sunt de loc frustrat.

          +1 voturi
          +1
          -1
    8. Mă voi referi la un singur cuvânt din articol: mascaradă. Asta a fost toată manifestația de aniversare/comemorare a revoluției. Începând cu caricatura de prefect (fost secretar UTC), cu caricaturile de viceprimari (unul hoț prezumtiv de case, altul saltimbanc pupinfălkist), cu caricatura de arhiepiscop (Radu Viorel pe numele lui de informator la Secu), cu alte caricaturi uman/funcționale… și terminând cu caricaturile (multe și impostoare) de revoluționari. Nu zic nimic de militari, pompieri, polițiști, ăștia – ca și în urmă cu 30 de ani – participă fără să știe la ce și de ce. Of, Doamne, ce spoială de democrație, ce spoială de țară!!! P.S. De ce-o fi lipsit Nicu Ieran?

      +2 voturi
      +1
      -1
    9. MULTE S-AU INTAMPLAT IN ARAD SI DESTUI AU MURIT.DAR SE PARE CA TOTI DIN GRESEALA SAU PROSTIE.SA NU UITAM ACTIUNEA AEROPORTUL DIN CAPITALA CARE S-A DESFASURAT SI IN ARAD SI NU O SINGURA DATA.SI IN U.M.SI IN ORAS.SA NU UITAM SI DE TANCHISTII DE LA LIPOVA SOSITI IN ARAD CARE PUTEAU SA FIE MORTI.SI DE ALTII CARE AU MURIT.POLITISTII IN VLAICU,GARZILE PATRIOTICE LA INTRAREA IN U.M.
      DAR UN SINGUR LUCRU E CLAR.ARMATA A PRIMIT ORDIN SA NU TRAGA SI ASTA A FACUT.CEL PUTIN IN FATA PRIMARIEI.IAR CEI CE AU ADUS DRAPELUL INTEGRAL PUTEAU FI SIGURI CA NU SE TRAGEA NICI DACA NU-L ADUCEAU.

      0 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru DCH

    7 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.