joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Încetinitorul de particule: Cu tricolorul centenar pe Pumori. Cine a fost Zsolt Török, arădeanul plecat dintre noi?

    de E. Nola | 19 august 2019, 8:00 AM | Încetinitorul de particule | Topic special

    3

    Maghiara este o limbă ciudată și dată naibii.

    Acest adevăr este realizat doar de cei care vorbesc ungurește, plus alte câteva limbi.

    Ungurii care vorbesc doar maghiara n-au cum să-și dea seama, nu au cu ce s-o compare, ceilalți, cei care n-o vorbesc, n-au cum.

    Accentele de pe vocale sunt foarte importante în stabilirea sensului: Török înseamnă Turcu, Torok fiind denumirea maghiara a gâtlejului.

    Cu toate acestea Zsolt nu era foarte deranjat de pocirea numelui său în presa de limba română, chiar dacă câteodată își exprima mirarea cu privire la superficialitatea jurnaliștilor. De ce nu sunt mai atenți cu numele ungurești, se întreba amuzat, în timp ce fac pe dracu-n patru ca nu cumva să scrie greșit un nume englezesc, german ori franțuzesc. Interesant, nu? – se uita la mine în astfel de discuții. Te-ai aștepta să fie mai atenți la aceste nume, în fond conviețuim pe aici de sute de ani, în timp ce engleza a devenit limbă cunoscută de mai toți abia în ultimele decenii. Oricum, probabilitatea să te întâlnești cu un ungur prin Arad este mult mai mare decât cu un englez, franțuz sau mai nou chiar și cu un neamț.

    Când l-am cunoscut, prin liceu, vorbea românește încă destul de slab, cu timpul însă a devenit un adevărat bilingv, pe contul său FB producând texte mult peste nivelul general al folositorilor de Facebook în limba română.

    413858 425821120775139 1056959332 o

    Intervievat acum patru ani în Ungaria, efectiv a dat o lecție de modestie si bun simț jurnalistului care nu se mai rupea de tema predilectă dintre cele două nații: cum se poate să fii alpinist român cu acest nume?

    Din răspunsurile sale, pe care mi le imaginez calme, dar cu atât mai sigure, Zsolt l-a luminat pe jurnalist și pe cititori cu privire la câteva adevăruri simple și fundamentale: nu-ți alegi nici părintii, nici locul unde te naști. Nici limba pe care o înveți din leagăn nu ține de tine. De tine ține doar ce vei face cu ele, unde vei ajunge, ce vei deveni folosindu-te de aceste lucruri în care nu ai niciun merit.

    Trăind în România este cât se poate de firesc să fii alpinist român. Eventual de etnie maghiară. Este cât se poate de firesc să arborezi steagul românesc pe vârful pe care îl cucerești. Cu atât mai mult cu cât banii necesari escaladării – o expediție pe Everest poate costa până la 40 de mii de euro pe persoană – le primești de la firme din România, iar în anumite cazuri de la instituții românești. Apartenența etnică, a spus Zsolt în încheiere, este o chestiune intimă, personală, cetățenia una publică și asumată.

    La întrebarea dacă nu s-a gândit să ceară și cetățenia maghiară, Zsolt a răspuns din nou firesc: nu, fiindcă pentru el contează cel mai mult locul unde s-a născut, a crescut și a devenit ceea ce este acum, iar acest loc este Aradul, un oraș aflat în România, indiferent dacă asta place sau nu unora.

    Desigur, atitudinea sa, în ciuda candorii și a bunelor intenții prezente și evidente la tot pasul și în tot ce făcea, deranja.

    396394 2569039063448 1812206247 n

    Îi deranja tocmai pe cei care, naționaliști psihotici, înlocuiesc totul, personalitatea, caracterul, performanța, omenia în ultima instanță, cu apartenența națională. Adică tocmai cu acel ceva în care ei personal nu pot avea niciun merit.

    Pentru naționaliștii unguri Zsolt era român, pentru cei români, ungur.

    Era conștient de asta, dar nu se lăsa impresionat. Din păcate, așa funcționează naționalismul pe aici, obișnuia să spună, probabil fiindcă societățile de pe aici sunt încă slab dezvoltate și sărace. Să sperăm, încheia de obicei discuția, că bunăstarea care va veni, dacă va veni, va arăta și infantilismul naționalismelor și fanatismelor de orice fel.

    Și zâmbea cu acel zâmbet al său, ironic și binevoitor în același timp. Zâmbea fiindcă știa că este ironic să vorbească tocmai el, un fanatic, despre fanatisme fără sens.

    Era însă un fanatic mai bizar și din ce în ce mai rar pe aici pe la noi.

    Zsolt Török era un fanatic al performanței, iar pentru asta era în stare de multe, inclusiv de acele gesturi pe care cei invidioși și răuvoitori le scoteau în față atunci când încercau să minimalizeze eforturile sale.

    225688 128775903866958 5717922 n

    În ultima noastră discuție, acum câteva săptămâni, l-am întrebat dacă era chiar necesar să se fotografieze cu prim-ministrul după cucerirea vârfului Pumori.

    A râs, răspunzând cu acea filozofie simplă de care se folosea când încerca nu neapărat să convingă, ci să se facă înțeles: nu știu dacă a fost necesar, dar în mod sigur a fost util. „Eu, ca sportiv care practic un sport care necesită bani mulți, pe care îi adun numai eu știu cum, nu pot să fiu foarte năzuros cu politicienii. În fond, așa cum îmi dau seama din ce în ce mai mult, diferențele dintre ei nu sunt deloc atât de semnificative pe cât încearcă ei să le umfle în ochii oamenilor”.

    Nominalizat la Pioletul de Aur pentru această escaladare, un fel de Oscar al alpinismului, Zsolt, mereu în pregătire pentru noi performanțe, a plecat în eternitate așa cum e firesc pentru un mare alpinist.

    Pentru că a fost unul dintre cei mai mari, cel mai mare al Aradului din toate timpurile, unul care a plecat la drum, acum 30 de ani, singur, confecționându-și primele echipamente la mașina de cusut Singer a bunicii, a crezut nezdruncinat, și oarecum imposibil pentru ceilalți, în inexistența imposibilului, plecând tot singur să zâmbească cu acel zâmbet al său de acolo de sus la decernarea premiului din septembrie la care el nu va mai fi prezent.

    A fost un adevărat arădean, unul dintre cei puțini care își mai așteaptă rândul…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. e trist…a plecat un om dintr-o lume pe care o dorea mai putin nedreapta…
      locul lui va fi printre ingeri, acolo in cerul spre care de pe pamant, el se apropia tot mai mult
      nu l-am cunoscut, i-am urmarit, admirat, apreciat performantele, modestia, bunul simt…
      frumos articolul, la fel de trist ca nu prea multi cititori il apreciaza
      RIP

      +12 voturi
      +1
      -1
    2. Excelent articol despre Omul de mare Omenie, care a fost alpinistul de mari performațe Zsolt Török ! Lângă o trimitere la acest articol ce am făcut-o azi pe contul de FB care e pe numele soției mele am scris:

      ” Eu nu-s ziarist, nu-s maghiar, dar m-am străduit de fiecare dată să scriu corect numele maghiare, și nu doar ale prietenilor ! E firesc, e de bun simț ! Da, mulți scriau și vor scrie Torok- justificat de ”tastatură”, deși cu bun simț și bunăvoință și asta se poate rezolva, așa cum rezolv eu această minoră problemă. Dar a scrie Szolt cum am mai văzut e impardonabil ! Cum poți afirma că în admirai dacă nici numele nu i-l scrii corect ?” Eu îl admiram pe Zsolt și pentru performanțe, dar mai ales pentru că urca munții nu doar cu mușchii , ci mai ales cu sufletul ! El mă admira pentru longevitatea mea pe munte, pentru că urc munții și acum , la 80 de ani ! Dinu Mititeanu

      +9 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru saszet endre

    2 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.