Sâmbăta dimineața aveam o întâlnire cu un amic și în drumul cu mașina spre locul de întâlnire mi-am zis să văd și eu cum au reușit din nou să închidă bulevardul între teatru și primărie. Ca să-l declare deschis, normal.

Problemele au început imediat după ieșirea din sensul giratoriu de la Podgoria. După studii îndelungate mi-am dat seama că e vorba de un grup de cicliști, escortați de poliție, care mergea spre centru pe bulevardul încă deschis, mai exact închis pentru manifestările de imagine ale primăriei bibițene.

Mergeam la pas, așa că am avut timp și condiții să fac niște fotografii despre partea de bulevard închisă pentru circulația vehiculelor, dar deschisă pentru nu se știe precis pentru ce. Era trecut de 11, dar bulevardul închis-deschis era gol, nici țipenie de om, mese goale și ringlișpiluluțul cu brațele atărnâd a lehamite. Nicio problemă, m-am gândit eu în timp ce aveam grijă să țin distanța la mașina din față – o Mazda roșie cu numere de Timișoara – fără să scap ceva esențial din ce se întâmplă pe partea aialaltă a bulevardului.

Ne-am dus așa la pas, după coloana de cicliști, până după teatru, acolo eu am găsit în cele din urmă un loc de parcare, extrăgându-mă din manifestarea de sâmbăta dimineața. Am stat la o cafea cu amicul pe o terasă în spatele teatrului. La Joy’s în curte era târg de vechituri, frumos de altfel, și, probabil, mult mai eficient economic decât câțiva cafegii matinali și înaintați în vârstă.

Discutam vrute și nevrute, nu ai la ce să te aștepți de la doi bătrânei sâmbăta dimineața. Și despre politică, că altfel nu se poate, ajungând din nou, pentru a nu știm câtea oară, la concluzia că, asta este, cu Nicușor am dat-o-n bară. Dar rău de tot. Amicul a făcut mai demult politică la cel mai înalt nivel, național, adică, așa că venea, ca de obicei, cu informații pe care un provincial înveterat ca subsemnatul n-are de unde să le știe.

N-aveam ce face, am ajuns din nou la concluzia comună: pe Simion n-aveam cum să îl votăm. Deși, a completat amicul, acum, după toate câte a făcut Nicușor al nostru, încep să am dubii. Și ca să nu avem discuții: asta era sâmbăta pe la 12. După ce am scăpat de coloana de cicliști în timp ce fotografiam bulevardul închis ca să fie deschis.

După ce am terminat cafeaua și ne-am despărțit, m-am dus să mai cumpăr ceva, dar nu am găsit, așa că am luat-o spre casă cu sentimentul datoriei împlinite în neîmplinire. Ca și bulevardul: închis ca să fie deschis.

Seara, după ce Chivu ne-a spus să fim atenți la brazilienii din Africa, am vrut să mă uit la Brazilia-Maroc, dar era prea târziu pentru mine, așa că m-am culcat cu gândul la elvețienii care se pricep mai mult la bănci, nu și la fotbal. De așteptat, de altfel.

Așa că duminica dimineața primul lucru a fost să caut rezultatul cu brazilienii lui Ancelotti. Da, dom’le, e cum zice Chivu, marocanii sunt dați naibii, dar stai, ce-i asta? Tomac nu mai este tolomac și renunță? A, nu, e Nicușor, stai că nu e așa de simplu. Nicușor sau cei din spate joacă tare. Bolojan e tocmai în Moldova, acum este momentul.

Mă uit să văd ce zice lumea de pe FB. Da, dom’le, e mai tare ca Maroc cu Brazilia. Ei, dacă îl aveau brazilienii pe Nicușor în loc de Ancelotti. Opreau meciul după ce marocanii au dat gol. Schimbau arbitrul și reîncepeau de la zero-zero. După care Vinicius cel junior dădea golul și gata, câștigau.

Îl sun pe amicul cu care am băut cafeaua cu o zi înainte: ei, acum ce zici de Nicușor?

Ce să zic, începe el în stilul său obișnuit. Dacă e vorba de el, uite că și imposibilul e posibil. Că așa e în matematică. Și în fotbal, mă bag eu, încă marcat de rezultatul marocanilor. Posibil, zice amicul neinteresat prea tare de fotbal, dar, acuma spun drept, am crezut că m-am lămurit cu el, dar nu, ce a făcut acum întrece orice imaginabil. Bun, e frustrat și nu îl suportă pe Bolojan, bun, e atent și la băieți, dar, Domle, ce a făcut este dincolo de orice. Și e neconstituțional, mă bag eu, amintindu-mi de ce zicea unu pe FB.

Lasă Constituția, mă ia amicul, pe aici Constituția nu a contat niciodată, problema este că Nicușor a întrecut orice limită. Pe bune, reușește din nou să mă surprindă. În rău, normal, conchide amicul, după care trecem la cele banale și știute în timp ce ne luăm rămas bun.

Stau și mă uit la ecran. M-am nicio o idee, îmi umblă prin cap numele noului premier desemnat de Nicușor. Am aflat destule între timp despre el, e clar că este o marionetă scoasă din buzunarul de la spate al băieților. Ș-apoi mai este și numele, parcă predestinat, așa cum începe să apară deja pe FB. Cu „s” în loc de „ș” ar fi Vestea.

Vestea cea proastă, așa cum a fost și golul lui Vinicius junior cu marocanii. Asta ca să nu mai spunem de australienii care au bătut Turcia…