Ați observat, cred eu, că în rubrica Pola Zilei sondăm cu o regularitate săptămânală părerea arădenilor despre te miri ce.

Și chiar dacă o facem într-un registru asumat ironic și săltăreț, răspunsurile nu de puține ori sunt semnificative cu privire la modul cum gândește arădeanul, cel putin acea parte, nu mică, hai s-o spunem și pe asta cu modestia care ne caracterizează, care ne citește în mod regulat.

Acum o lună am avut surpriza ca la întrebarea Care sunt cele mai mari realizări ale epocii Falcă? (Pola Zilei: Care sunt cele mai mari realizări ale epocii Falcă?) să primim atât de multe răspunsuri ca la cinci dintre cele anterioare împreună.

Ne-am gândit noi o vreme oare care o fi explicația și am ajuns la concluzia simplă, dar cu atât mai liniștitoare, că nu este nicio explicație: arădeanul, pur si simplu, făcându-se că se uită altundeva, urmărește cu nesaț activitatea primului edil.

Pentru înșelarea adversarului, arădeanul fiind șmecher și descurcăreț sau cel puțin așa crede el.

Oricum, așa cum puteți consulta din linkul oferit, de data aceasta arădeanul nostru a fost ferm și tranșant: cu o majoritate relativă puternică, peste 40%, el consideră că cea mai mare realizare a administrației arădene conduse de 14 ani de către inimitabilul Ghiță Falcă este teatrul pe care îl joacă zi de zi și ceas de ceas spre încântarea tuturor, mai puțin ministrului Fifor.

Cu alte cuvinte, arădeanul nu se lasă înșelat, este convins că afară-i vopsit gardul, înăuntru însă este leopardul sau, ca să revenim în cotidian, la Palatul Administrativ se desfășoară un spectacol de marionete continuu, avându-l în rolul principal și absolut, actor și mănuitor în același timp, pe cel pe care unii, dovedind necunoașterea crasă a istoriei vechi, îl alintă superficial dar tandru: Faraonul.

Dar să continuăm, mai avem timp și loc în încheiere să revenim la spectacol: pe locul doi ca realizare, fără să atingă însa 20% din voturi, vine măiastra recondiționare a clădirilor Aradului, este drept mai înceată și oarecum pe sărite.

Urmează la mică distantă rezultatele obținute în salubrizarea orașului.

Nu ne miră de loc. Rezultatele schimbării prestatorului de serviciu sunt eclatante. Avem trei pubele, de trei culori, păcat că nu sunt roșu, galben și albastru, din care, indiferent de culoare, gunoaiele sunt devărsate într-o singură mașină, mereu colorată la fel.

E ca în dialectica hegeliană, prelucrarea gunoaielor arădene urmează triada teză, antiteză și sinteză sau modelul hermeneutic al celui ce este jos fiind și sus, Aradul ajungând astfel pe culmile filozofiei universale în ceea ce privește procesarea reziduurilor menajere.

Iar pentru asta se plătește mai mult, dar nu se știe unde, indicațiile RETIM de pe spatele facturii fiind tot la nivelul discursului filozofic hegelian.

Pe locul trei la realizări, după arădenii noștri cel putin, este revalorificarea cetății, un fel de regenerare urbană in nuce. Scuze, dar ne-am luat cu filozofia, vroiam doar să spunem că reconversia cetății este nucleul regenerării urbane, pe moment lăsate în grija ministrului Apărării, Fifor după numele său adevărat, cum am și menționat mai sus.

Urmează la egalitate sportul arădean cu pista de biciclete. Faptul că n-au prins podiumul marilor realizări se datorează, credem noi, caracterului lor ubicuu (ce să faci, când o iei pe filozofie, nu te mai poți opri sub nicio formă) și anume că sunt relativ permanente și omniprezente precum aerul. Pista de biciclete arădeană a intrat deja în folclor, iar vestea și renumele terenurilor pe care UTA încearcă să redevină din echipă de polo echipă de fotbal a făcut deja înconjorul lumii.

Tot acestei notorietăți mondiale se datorează și scorurile relativ mici de la capătul listei dintre care, totuși, iese în evidență mărețul proiect al Mureșului navigabil.

Chiar dacă nu în totalitate și nu oricum și oricând.

Lista se încheie, așa cum ne așteptam, cu marile rezultate din cultură și turism.

Strâns legate, încheie lista cu punctaje nu foarte mari, ceea ce, având în vedere tonul și intenția chestionarului, ne poate da speranțe, în fond după ce epoca glorioasă pe care o trăim de 14 ani se va termina, aceste domenii pot renaște relativ repede, precum pasărea aceea care a dat numele unei formații celebre din orașul vecin și nu neapărat prieten, Timișoara.

Revenind, așa cum am promis, în încheiere, la teatru, locul întâi de departe în lista marilor realizări, remarcăm concurența pe care Palatul Administrativ o face tuturor spectacolelor, fie ele în sală, fie în aer  liber, asta ca să nu mai vorbim de înlocuirea unor evenimente sportive tradiționale.

În fond, ieșirea cu mic și mare pentru apărarea Palatului Administrativ a fost un adevărat show, cu toate ingredientele necesare, păcat că a lipsit personajul principal.

Pe de altă parte e bine și așa, el este un adevărat one man show în sine, este autor, regizor și rol titular, cu această ocazie și-a păstrat doar prima calitate, lăsând regia în mâna unor oameni de încredere – până la proba contrarie – fiind vorba în fond de un happening postmodern și criptocomunist, personajul central fiind, din această cauză, colectiv, adică masa de lingăi și interesați scoși cu japca la manifestație ca la Cântarea României.

De altfel, cele mai spectaculoase reprezentații în sala teatrului tot ansamblului Palatului Administrativ îi datorăm, singura lor concurența fiind Balul Bobocilor și Gala Miss Arad, oarecum subsidiare marelui ansamblu.

A spus-o de altfel și Marele Will: lumea-i o scenă… cu intrări și ieșiri…

Cine urmează?