miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Încetinitorul de particule: Agentul Termic și Gicacaloria la vals cu Falcă și Căprar pe muzică de Kendrick Lamar

    de E. Nola | 12 februarie 2018, 8:31 AM | Încetinitorul de particule | Topic special

    5

    Nu trebuie să-ți bați prea tare capul pentru a-ți da seama că ei își bat joc de tine.

    Cine sunt ei și cine ești tu se știe!

    Să începem cu tine.

    Ești cetățeanul obisnuit, nici prea-prea, nici foarte-foarte al acestei țări pe un picior de plai.

    Căștigi exact atât să nu te simți sărac lipit pământului – al acestui binecuvântat pământ, nu-i așa –, dar să realizezi în același timp diferența dintre tine și cei care îți furnizează Agentul Termic și Gigacaloria.

    La restaurante sau baruri nu te mai duci de mult că nu-ți ajung banii. Trebuie să-i păstrezi pentru copii, sunt tineri, ei se mai duc și în locul tău.

    Iarna trebuie să fii cu atât mai mult atent.

    Agentul Termic și Gigacaloria sunt adversari necruțători, salariul tău ajunge direct la ei, iar din salariul soției abia dacă ajunge pentru bradul de Crăciun și șampania care pentru tine se numește vin spumant.

    Șampanie adevărată beau doar ei, amicii Agentului Termic și a Gigacaloriei și asta cu atât mai vârtos cu cât sunt mai mari pierderile pe rețea.

    Nu știi exact cum se calculează Gigacaloria, e un mister întreg aici, habar n-ai de ce la Beiuș e sub o sută de lei pe când la tine se apropie de trei sute.

    O vreme până și Agentul Termic a fost cam obscur și mistic pentru tine, până când, informându-te, inclusiv de pe laptopul fiicei tale, ai aflat că este apa caldă.

    Fata, deșteaptă foc, că nu degeaba strângi bănuții pentru facultate, ți-a explicat pe îndelete cum e cu ăștia doi, de ce tratează la prețuri diferite cu oamenii din țară în funcție de unde locuiesc. Ți-a atras atenția că la Beiuș apa caldă e produsă din surse termale naturale, pe când aici la tine, în Arad, din cărbune sau gaz, nu prea contează, important este că e încălzită în niște monstruozități numite centrale termice care funcționează cam cum vei funcționa tu pe patul de moarte.

    1505971924 18

    Bine, n-a spus fata chiar așa, dar ție cam asta ți-a trecut prin cap.

    Normal, ți-ai pus întrebarea: și atunci ei, în loc să scoată banii din buzunarul tău pentru amicii lor, Agentul Termic și Gigacaloria, de ce nu se gândesc să bage banii în modernizarea centralelor și tehnologiilor de pe vremea lui Pasvante, în înlocuirea țevăriilor putrezite pe care pierderile pot ajunge și la 80%?

    Acum ai înțeles și asta cu toate că te mai îndoiești un pic.

    De unde le știe fata asta pe toate? Te pomenești că de pe Facebook, acolo unde are vreo cinci mii de prieteni, mai mulți decât toți locuitorii din satul tău natal, inclusiv nebunul satului.

    Fata zice că ei fură, din asta trăiesc. Mult mai bine ca tine. Asta tot tu ți-ai formulat-o în cap, fata nu a avut în ton nicio undă de reproș, dimpotrivă.

    Cu cât pierderile calculabile sunt mai mari, indiferent că e vorba de turnare de asfalt sau livrarea Agentului Termic, cu atât mai mari sunt posibilitățile de a fura mai mult. Gândește-te, ce simplu e: ei îți spun că piederile pe rețea sunt de optzeci la sută, dar de fapt sunt doar de șaizeci! Ce părere ai, te-a întrebat, ce înseamnă asta la nivel de Arad?

    Zeci, poate sute de milioane pe an, i-ai răspuns încercând să-i arăți că începi să te prinzi.

    Exact, a spus fata, după care și-a pus din nou căștile în urechi. Habar n-ai ce ascultă. Odată ți-a apropiat o cască de ureche să auzi și tu ceva, dar n-ai înțeles nimic.

    Nu ți-a mai spus cine sunt ei. Cei care trăiesc din pierderile dinainte calculate.

    Probabil, se gândea că la atâta tot te duce capul chiar dacă nu asculți toată ziua muzică la cască.

    Și avea dreptate.

    Îi știai din auzite sau de la televizor. Pe câte unul local l-ai și văzut în timp ce tocmai se urca într-un SUV undeva în fața primăriei. Acolo unde pentru tine parcarea-i interzisă.

    Sunt cei care chiar beau șampanie din aia franțuzească de Revelion. Și în alte ocazii, din câte ți-a ajuns la ureche. Iarna se duc la ski în Austria, iar vara la surfing pe tot felul de insule unde dacă bei șampanie franțuzească ai reducere la Margarita.

    Acolo, îți imaginezi, se întâlnesc cu amicii lor, cu Agentul Termic și cu Gigacaloria, iarna în munți sau în Dubai, vara oriunde că amicii oricum vara sunt în concediu.

    Și chiar dacă nu știu cu ce se ocupă exact acești amici, nici nu-i interesează de fapt, se simt foarte bine cu ei, cunosc tot felul de oameni și femei, printre ei mulți pamblicari și motostivuitoare.

    Aradi hőerőmű 2016 07 01

    Oameni faini, oricum, chiar dacă nu sunt în partid cu ei, chiar dacă sunt în guvern sau alte agenții dintr-astea care au grijă ca Agentul Termic și Gigacaloria, împreună cu ANT (un fel de nume de cod pentru Autostrada Niciodată Terminată) să nu se simtă neglijate sau jignite în onoarea lor, având în vedere că toți, indiferent că sunt la putere sau opoziție, trăiesc datorită activității lor neostoite.

    Normal, înapoi în țară se fac că se luptă, că sunt dușmani pe viață și pe moarte, dar spre deosebire de tine care umbli în Skoda Fabia adusă din Germania cu 150.000 km pe bord, despre care bănuiai că sunt de fapt trei sute, ei umblă doar în SUV-uri nemțești, de preferință BMW, Audi sau Mercedes, toți, indiferent de partid. Ba mai mult, polițiștii se fac, indiferent dacă sunt în opoziție sau la putere, că nu văd cât sunt de beți ei când urcă în SUV-ul parcat ilegal, în timp ce pe tine te amendează și pentru că ți-ai băgat centura în gaura de la scaunul mortului.

    Ei sunt ei, tu ești tu, tu îi votezi, ei te iau de fraier, uite și acum, se adună la Ministerul Energiei, toți, indiferent de partid, la o șuetă cu Agentul Termic și cu Gigacaloria, după care te vor anunța în mod sigur, plini de ei, că gata, au rezolvat-o si pe asta, te-au salvat din nou, nu te speria, nu rămâi fără căldură nici iarna asta.

    WaterGP Feb 2016 581

    Și chiar dacă nu mai stai la bloc, ai centrală proprie, pe asta se duce salariul tău iarna, dar tot te bucuri când auzi că se ocupă și că au rezolvat problema și te gândești să-i votezi și la anul, chiar dacă acum încă nu ești sigur pe care, pe ăla cu Audi 6 sau pe ăla cu X5.

    După care te uiți la un video cu Kendrick Lammar pe laptopul fiicei, parcă așa îl cheamă pe ăla pe care îl tot ascultă la cască, poftim, nu-nțelegi ce vede fata la ăsta, păi, uite ce zice, exact cum zici și tu: Stai jos și fii umil, nu… sau cum se traduce: Sit down, be humble? E drept, tu nu prea știi engleză.

    Și uite aici, ai găsit prima asemănare cu ei: nici ei nu prea știu…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Ar fi deosebit de instructiv si binenteles informatia primita de cititor ar avea valente mai concrete daca: nu s-ar scrie unele articole cu atatea inhibitii( ne ascundem in spatele ,decentei’ in exprimarea unor realitati) Daca vreun jurnalist(postator) se simte intimidat in a scrie liber,fara constrangeri(chiar de proprietarul publicatiei la care lucreaza) sa scrie aceste aspecte(oriunde,un blog personal,o publicatie tiparita) Democratia,libertatea de opinie si exprimare a acesteia au devenit prea pudice.Pretindem ca suntem chipurile ” civilizati” ,nu mai avem curajul sa aratam cu degetul(faceti comparatie cu articole scrise in anii ’90) oare am devenit mai fricosi sau au aparut mici avantaje care ne fac sa vorbim de multe ori pe delaturi? Nu vad articole exhaustive despre probleme serioase,cu implicatii profunde asupra existentei cetatenilor.Scriem zile in sir despre o crapatura in asfalt,dar ne facem ca ploua cand vine vorba despre situatia sociala,materiala,starea de sanatate,abuzurile impotriva libertatilor cetatenesti,etc.Ce-ar fi sa deschideti un forum unde sa se discute punctele pozitive si negative ale capitalismului vs comunism? Eventual idei pertinente despre o imbunatatire a unei organizari sociale? Adica despre o lume mai buna pt.mai multi?

      --1 voturi
      +1
      -1
    2. Abordarea Dumneavoastră are câteva puncte tari – legate de probleme tematizate si implicarea cititorilor-cetățeni cu problemele lor cu tot – și câteva, de fapt două,, slabe care însă domină intervenția.
      Prima ar fi că susțineți că discursul jurnalistic și public ar fi devenit pudibond, fără curajul de a spune lucrurilor pe nume. E exact invers: discursul a devenit vulgar și de joasă speță, asta fiind și cauza pt care nu se ocupă de problemele esențiale. Spiritul vulgar și stupid nu vede problemele adevărate, n-are cum. Se referă și la guvernanți si la presă și la cetățeni.
      A doua, strâns legată, se refera la alegerea temelor, aici experiența noastră de jurnalisti la Special Arad ne arată că avem f puțini cititori, câteva sute doar, care sunt interesați de problemele reale, așa cum le prezentăm noi. Pt conformitate consultați arhiva noastră cu privire la anchete, investigații care dezvăluie aceste probleme la nivelul Aradului. Miile de cititori sunt intersați de accidente, scandaluri între găști, hoți, tărfe și alte cioace.
      Avem controlul acestui fapt, nu vorbim aiurea: investigațiile legate de scandalul Monumentului Unirii, o adevărată sinteză a corupției și lipsei de competență a administrației locale din Arad a fost citită de câteva sute, pe când un accident din tară soldat cu morți de mii.
      Asta nu înseamnă ca vom renunța la a prezenta marile probleme cu care se confruntă societatea românească: corupția, incompetența, prostia si vulgaritatea, în această ordine și strâns legate.
      De altfel de n-ar fi așa nu am fi singura redacție din Arad și din țară aflată în proces cu primarul Aradului.

      +2 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru E. Nola

    5 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.