Incendiu izbucnit la o societate comercială din Arad, pe strada Unirii. UPDATE. Este vorba despre un salon de bronzat
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad anunță că pe strada Unirii din municipiul Arad, la o societate comercială a izbucnit un incendiu. La fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.
Incendiul se manifestă în interiorul clădirii – cu degajări de fum. Din primele informații, nu sunt înregistrate victime.
UPDATE1.
Potrivit martorilor de la fața locului, pompierii nu ar fi putut alimenta de la hidranții din zonă, aceștia nefiind funcționali. Incendiul a izbucnit la un salon de bronzat situat pe strada Unirii.
UPDATE2.
Reprezentanții ISU Arad au precizat că incendiul s-a manifestat la un aparat de bronzat și la mobilierul din încăpere, afectând o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați. Nu s-au înregistrat victime.
Cauza probabilă a producerii incendiului, conform ISU Arad, a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric produs la aparatul de bronzat.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)