Incendiu la Prefectura din Suceava. Risc major de prăbuşire a unor părţi din clădire | Video





Un incendiu a izbucnit, în această dimineața, la Prefectura din Suceava, transmite Europa FM.
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a anunțat că pompierii intervin cu cel puțin 6 autospeciale și o autoscară, dar la fața locului au ajuns și două ambulanțe SMURD.
„Incendiul se manifestă pe întreaga suprafață a acoperișului. Intervenim la fața locului cu mai multe autospeciale. În momentul de față sunt în jur de șase dar se vor suplimenta până când vom avea suficientă apă ca să lichidăm incendiul. Avem la fața locului și două ambulanțe SMURD, din fericire, până în acest moment nu s-au înregistrate victime. După ce vom localiza și lichida incendiul vom stabili și cauza probabilă a izbucnirii acestui incendiu”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.
Există un risc major de prăbuşire a unor părţi din clădirea Prefecturii, inclusiv a turnului cu ceas, informează Monitorul de Suceava.
Poliţia şi Jandarmeria au mărit zona de siguranţă tocmai din acest motiv, pentru ca în cazul prăbuşirii unor elemente de construcţie să nu fie rănite persoanele de la faţa locului. Incendiul se manifestă în continuare violent, iar lipsa presiunii apei a fost un factor determinant în ce priveşte amploarea flăcărilor.
Surse video: Obiectiv de Suceava / YouTube, Dinu Zară (jurnalist) / Facebook
Comentariile portalului
Diagnostic perfect...
Efectul Dunning Kruger
Cetatene, nu mai zici nimic? V-au lăsat la vatră?🤣 Sau încă numeri pe degete aia 400 de parlamentari plecați de la USR?