Incendiu la Penitenciarul Arad! Un depozit cu materiale a luat foc





Astăzi, în jurul orei 10:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu produs la o încăpere folosită drept spațiu de depozitare a unui punct de lucru, în incinta penitenciarului Arad, Strada Alexandru Ioan Cuza.
De îndată, pentru misiune au fost dislocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de pompieri Arad cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, și un echipaj SMURD, încadrate cu 11 subofițeri și doi soldați.
La sosirea echipajelor, incendiul se mainifesta la încăperea în care erau depozitate materiale inflamabile, pe o suprafață de aproximativ 25 mp, camera fiind inundată cu fum.
Incendiul a fost lichidat prompt, în aproximativ 10 minute.
În acest moment se acționează pentru îndepărtarea efectelor negative ale incendiului.
Din fericire, nu s-au înregistrate victime iar pagubele materiale sunt minore.
Comentariile portalului
Bună sau cum e Bună asta cu Parchetul se sesizează din oficiu :))) Parchetul administrează doar probele împotriva ta nimic pro deci lăsăm instanțele să judece, ele sunt î (...)
Bună sau rea, Din câte cunosc eu, fostul proprietar Lazăr/Sohne a început reconstruirea clădirii pe interior cu mulți anii în urmă când a schimbat (...)
Este o mare prostie,ca inainte de 89 toate constructiile din ferme erau acoperite cu placi de azbociment,si sa vii acum sa sanctionezi de dragul publicitatii acest aspect este o (...)