Incendiu la o casă din satul Șiad – comuna Craiva. Focul a fost pus intenționat





Comunicat ISU Arad. În această dimineață, în jurul orei 06:15, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Șiad.
Pentru misiune au fost dislocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Ineu cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, iar din cadrul Detașamentului Sebiș o autospecială de stingere cu apă și spumă. În sprijinul forțelor au acționat și pompierii voluntari ai SVSU Craiva.
La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta la nivelul acoperișului pe o suprafață de aproximativ 70 mp.
Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite, în urma flăcărilor fiind afectat acoperișul pe o suprafață de aproximativ 70 mp, iar 3 încăperi cu bunurile aflate în interior au fost degradate.
Din fericire nu au fost înregistrate victime, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind flacără prin folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)