Incendiu într-un bloc din Lipova: un bărbat a suferit arsuri și a fost transportat la spital
Un incendiu a izbucnit luni seara, 6 aprilie, în subsolul unui bloc de locuințe din Lipova, mobilizând mai multe echipaje de intervenție. Alarma a fost dată în jurul orei 22:00.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Secției Bârzava și Punctului de Lucru Vladimirescu, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD. De asemenea, au fost prezenți pompierii voluntari ai SVSU Lipova și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
În momentul sosirii forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la materiale textile depozitate în subsol, pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați. Focul fusese deja localizat de pompierii voluntari.
Un bărbat a fost evacuat din subsol înainte de sosirea echipajelor militare, acesta suferind arsuri la nivelul membrelor superioare și inferioare. Victima era conștientă și cooperantă, fiind preluată de echipajul Serviciului de Ambulanță Județean și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Pompierii au acționat ulterior pentru ventilarea spațiilor afectate, nefiind necesară evacuarea locatarilor din imobil. Incendiul a fost lichidat în limitele în care a fost găsit.
Potrivit primelor concluzii, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost o țigară aprinsă, lăsată nesupravegheată.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad atrag atenția asupra pericolului reprezentat de fumatul neglijent și recomandă stingerea completă a țigărilor, utilizarea scrumierelor și evitarea aruncării resturilor aprinse în apropierea materialelor combustibile.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)