O anexă cu zeci de vaci și oi a luat foc în Mânerău





Noapte albă pentru pompierii arădeni! Au intervenit la un incendiu izbucnit la o anexă din satul Mânerău, aparținător comunei Bocsig, unde se aflau zeci de vaci și oi.
„În data de 19 aprilie, în jurul orei 03:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească cu rol de adăpost pentru animale, în localitatea Mânerău.
Pentru misiune, au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Ineu, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului au intervenit și pompierii voluntari din cadrul SVSU Bocsig.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul adăpostului de animale, pe o suprafață de aproximativ 350 de metri pătrați, cu posibilitate de propagare la locuința aflată în imediata apropiere.
Incendiul a fost lichidat prompt, însă, din nefericire, în interiorul adăpostului se aflau 20 de bovine și 27 de ovine, surprinse de flăcări.
Au fost salvate casa și un alt adăpost de animale aflat în incinta gospodăriei.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire”, a transmis ISU Arad.
Citește și:
Coregrafie superbă a suporterilor arădeni cu ocazia „UTA 80 de ani”! (VIDEO)
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)