Incendiu la o anexă gospodărească și o parte din acoperișul unei case, la Ghioroc





În această dimineață, în jurul orei 06:30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Ghioroc, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Vasile Goldiș” Arad.
Pentru misiune au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului au acționat și pompierii voluntari ai SVSU Ghioroc.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul anexei, ce avea rol de magazie de lemne și diverse bunuri, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați, incendiul fiind localizat de către pompierii voluntari ai SVSU Ghioroc.
În urma flăcăilor au ars o anexă gospodărească cu bunurile aflate în interior, iar aproximativ 3 mp din acoperișul casei a fost afectat.
Incendiul a fost lichidat prompt, limitând pagubele materiale.
Din fericire nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric produs la un frigider care se afla în anexă.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)