joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Încă o ordonanță controversată: UBER și Taxify ar putea fi interzise

    de - | 2 martie 2019, 3:10 PM | Naţional | Recomandările editorilor

    4

    (foto: DigiFM)

    Guvernul vrea să modifice legea transportului rutier și pe cea a taximetriei. Potrivit Europa FM, care citează economica.net, dacă proiectul va deveni lege, serviciile precum UBER şi Taxify ar urma să fie interzise.

    Proiectul de ordonanță a apărut pe site-ul Ministerului Dezvoltării.

    Documentul interzice transportul public de persoane, contra cost, cu o mașină, în cazul în care propietarul nu are fie o autorizație valabilă de taxi, fie o copie conformă valabilă: e exact situația în care se află serviciile precum UBER ori Taxify.

    Cei care oferă servicii de taximetrie fără autorizație riscă încă de la prima abatere amenzi de 5,000 de lei.

    În legea din prezent, acesta este nivelul maxim al amenzii – sancțiunile pornesc de la 1,000 de lei.

    La mijlocul lui februarie, șoferii de taxi au protestat în Piața Victoriei din București față de ceea ce numesc „concurența neloială”.

    Astfel de manifestații au avut loc, de altfel, în mai multe orașe europene în ultimii ani.

    DanemarcaItalia și Portugalia au interzis serviciul UBER. Justiția britanică urmează să decidă dacă va permite sau nu acest serviciu.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. „Încă o ordonanță controversată …” Cine o contestă? … și de ce?
      .
      Controversată este afacerea UBER , nu ordonanța, … eu așa am înțeles din dezbaterile publice din Europa. Insinuați în titlu că Guvernul din nou dă o ordonanță ce contravine cu bunul mers al lucrurilor. Ori din moment ce această ordonanță este în linie cu „cererea” taximetriștilor ce au licențe în regulă și au protestat împotriva acestui tip de afacere „neloială”, … care ar fi atunci greșeala legiuitorului ce ar creea controversa?

      --17 voturi
      +1
      -1
      • Subscriu. Deși ăștia cu Uber au mașini curate, nu au examene medicale sau atestat care sa le ateste capacitatea de a transporta persoane. Asa ca, prefer un taxi rablagit cu un șofer cu tuse tabagica, decât un mertzan curat care s-ar putea sa ma dea de gard sau mai rău, al cărui șofer sa îmi facă infarct în timp ce ma duce…

        --15 voturi
        +1
        -1
        • Dacă mă aplec asupra avantajelor, sau dezavantajelor de a folosi un serviciu uber, … DA, sunt de acord cu tine!
          .
          Dar, ceea ce eu am „ridicat la fileu” este altceva. ( nu te critic pentru comentariul tău, sper să înțelegi acest lucru) 🙂 Este vorba despre un „linșaj public”, că trebuie sau nu, aiurea în tramvai … mai ales de cei ce de aproape 3 ani înjură public, în numele democrației, doar fiindcă nu le convine votul cetățenilor. Patetic și scârbos, totodată.
          .
          Și drăgălașilor, se știu ei care, … argumente! Vă rog argumente. Lipsesc, nu-i așa? Și asta vă face să vă doară până la os.

          0 voturi
          +1
          -1
          • Nu e stress. Oricum , mentalitatea asta paguboasa de concurenta neloiala a adus economia acolo unde este.Adica , cei cu uber platesc un sfert din taxele platite de cei cu autorizatii de taxi , normal ca isi permit preturile de dumping. De partea politica nu ma leg, incet incet m-am linistit in aceasta privinta. Nu se va schimba nimic , ever….

            0 voturi
            +1
            -1

    Lasa un raspuns pentru tonton

    7 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.