Încă o ordonanță controversată: UBER și Taxify ar putea fi interzise
Guvernul vrea să modifice legea transportului rutier și pe cea a taximetriei. Potrivit Europa FM, care citează economica.net, dacă proiectul va deveni lege, serviciile precum UBER şi Taxify ar urma să fie interzise.
Proiectul de ordonanță a apărut pe site-ul Ministerului Dezvoltării.
Documentul interzice transportul public de persoane, contra cost, cu o mașină, în cazul în care propietarul nu are fie o autorizație valabilă de taxi, fie o copie conformă valabilă: e exact situația în care se află serviciile precum UBER ori Taxify.
Cei care oferă servicii de taximetrie fără autorizație riscă încă de la prima abatere amenzi de 5,000 de lei.
În legea din prezent, acesta este nivelul maxim al amenzii – sancțiunile pornesc de la 1,000 de lei.
La mijlocul lui februarie, șoferii de taxi au protestat în Piața Victoriei din București față de ceea ce numesc „concurența neloială”.
Astfel de manifestații au avut loc, de altfel, în mai multe orașe europene în ultimii ani.
Danemarca, Italia și Portugalia au interzis serviciul UBER. Justiția britanică urmează să decidă dacă va permite sau nu acest serviciu.
Comentariile portalului
Da, așa este sau aproape, iar în ceea ce îl privește pe Bibi, numai mâine nu-i poimâine...
ce asociatie care si unde ; asociatia cu frati nostri de scandal ; ca a; lceva ce ; principiul ; daca nu existau uni nu erau alti ; dar voi stelisti pana la moarte
De ce l-am mai împușcat, în decembrie 89, pe Realesu?